„Mai trăgeam o linie în ultima bancă”. Mărturiile a trei elevi de liceu care consumă droguri sub ochii părinților și ai profesorilor. Cum au acces minorii la substanțele interzise
Este nevoie de foarte multa informare in randul tinerilor. Este nevoie ca statul, familia si profesorii sa se implice activ in combaterea fenomenului, in primul rand prin preventie. Referitor la consumatori, uitati va bine la ei, acestia sunt zombii din filmele holiwodiene.
Trist ce a ce se intimpla cu tinerii nostri ,pt scoala nu au timp sa invete dar pt droguri gasesc timp,parinti sunt la munca si fac ce vor.Ar trebui o implicare a parintilor si profesorilor ,poate si politiea locala sa- i atentioneze cind lipsesc de la ore stau in parcuri in loc sa mearga la liceu.
Liberalismul oferit de către adoptarea educațională din alte culturi a distrus sistemul educațional din România, fie care ministru dela educație după ani 2005 a venit cu câte o reformă adoptată din străinătate cea ce a dus la un colaps in educație, scoliile scot Analfabeti funcționali pe banca rulanta, cu diplome cumpărate din universități private ajunși în funcție înalte.

« Înapoi la articol
Narcisu 11.01.2024, 12:07
Peste tot in lume adolescenți au devenit consumatori de droguri, victime ale neglijenței părinților..
AndreyRlz 11.01.2024, 12:15
Este grav dacă au ajuns sa vândă droguri în apartamente iar politia sa nu știe despre asta
Mihai631 11.01.2024, 12:23
Avem aur la aia cu banca mondială!Ce se întâmplă cu el sau fără el?!
mar_o_mar 11.01.2024, 12:24
Este nevoie de foarte multa informare in randul tinerilor. Este nevoie ca statul, familia si profesorii sa se implice activ in combaterea fenomenului, in primul rand prin preventie. Referitor la consumatori, uitati va bine la ei, acestia sunt zombii din filmele holiwodiene.
GHEORGHE31 11.01.2024, 12:37
Trist ce a ce se intimpla cu tinerii nostri ,pt scoala nu au timp sa invete dar pt droguri gasesc timp,parinti sunt la munca si fac ce vor.Ar trebui o implicare a parintilor si profesorilor ,poate si politiea locala sa- i atentioneze cind lipsesc de la ore stau in parcuri in loc sa mearga la liceu.
Marica13 11.01.2024, 12:48
Trist ca sa ajuns in aceasta situatie.
Andreeafunduc 11.01.2024, 12:51
Doamne fereste!!! Cum a fost posibil...?
piciusz 11.01.2024, 13:04
groaznic ce se intampla in scoli
Angelus 11.01.2024, 13:43
Liberalismul oferit de către adoptarea educațională din alte culturi a distrus sistemul educațional din România, fie care ministru dela educație după ani 2005 a venit cu câte o reformă adoptată din străinătate cea ce a dus la un colaps in educație, scoliile scot Analfabeti funcționali pe banca rulanta, cu diplome cumpărate din universități private ajunși în funcție înalte.
Simona.T 11.01.2024, 14:22
Daca parinti si profesorii se complac in aceasta situatie clar, nu au nicio sansa
‹ 1 2 3 4 5 6 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.