„Continuăm să monitorizăm îndeaproape evoluțiile războiului din Ucraina, inclusiv evoluția situației în raioanele de nord și sud ale Republicii Moldova, unde impactul a fost imediat prin sosirea unui număr neobișnuit de solicitări de intrare în țară”, a spus Maia Sandu, în declaraţia de presă.
Republica Moldova a arătat că este alături de oamenii din Ucraina, care au nevoie de ajutorul nostru. În ultimele 24 de ore, au intrat în Moldova peste 16.000 de cetățeni ucraineni, care au fost nevoiți să-și părăsească țara pentru a scăpa de urgia războiului.
Maia Sandu:
„Mulți dintre cei sosiți au venit la rude și prieteni. Dar instituțiile statului sunt pregătite să ajute persoanele care intră din Ucraina și nu au pe nimeni în țara noastră. Aceștia primesc provizii și pachete cu obiecte de primă necesitate. La fel, există transport și locuri de cazare pentru ca fiecare persoană care a traversat frontiera să poată ajunge la adăpost, dacă are nevoie de acest lucru. Chiar dacă în următoarele zile, fluxul de oameni din Ucraina va crește, îi vom primi pe toți cei care ne vor cere ajutorul”, a adăugat Maia Sandu.
Vineri, 25 februarie, Lucian Bode, ministrul de interne, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că în ultimele 24 de ore au intrat în țară 10.624 de persoane din Ucraina, iar aproape 7.000 au rămas pe teritoriul ţării.
„Ucraina este prietenul nostru. În Ucraina locuiesc rudele noastre. Tragedia prin care trec acum sute de mii de familii este și durerea noastră. Sunt momente cumplite pentru cei aflați în calea urgiei fără a avea vreo vină. Dragi cetățeni, vă îndemn în continuare să vă informați din surse verificate. Nu lăsați informațiile false să vă otrăvească viața. Trebuie să fim constructivi, mobilizați și solidari. Sunt convinsă că vom ieși cu capul sus și din această criză”, a mai transmis Maia Sandu.
Cu o zi în urmă, preşedintele Republicii Moldova anunţa intrarea ţării în stare de urgenţă.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia