Ministerul Justitiei a emis un mandat european de arestare pe numele afaceristului ceh Frantisek Priplata, condamnat definitiv de magistratii romani la opt ani de inchisoare, dupa ce, in anul 2000, a ordonat uciderea liderului sindical al Tepro Iasi.
Cu toate ca documentul a fost trimis de mai bine de trei saptamani, autoritatile din Cehia nu au raspuns inca, desi infractorul sta linistit in tara de origine.
Razvan Radu, directorul Directiei Drept International din cadrul Ministerului de Justitie, ne-a declarat ca, potrivit regulamentului european, Priplata ar trebui sa fie arestat si incarcerat imediat de autoritatile cehe, fie acesta ar trebui predat Romaniei. ”Regulile Uniunii Europene trebuie respectate. In cazul Priplata, Ministerul ceh al Justitiei nu a trimis in Romania nici macar un raspuns in legatura cu mandatul eliberat de noi”, ne-a spus Radu.
In vara anului 2005, cehul Frantisek Priplata a fugit din Romania cu un pasaport unguresc fals. Ulterior s-a afisat in Cehia la o prezentare de moda, unde participa fiica lui, Jarmila, si a transmis prin intermediul presei din tara sa ca Romania ”este un fel de Congo al Europei”. Cu toate ca la vremea respectiva Ministerul Justitiei a emis un mandat international de arestare, Cehia a refuzat sa colaboreze.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Viva.ro
Lovitură dură! Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea statului 260.000 de euro. Decizie definitivă a ÎCCJ, după ce a pierdut două case
Libertateapentrufemei.ro
Știrea zilei în televiziune! SUPERVEDETA noastră revine la TV după o lungă pauză! A semnat cu ANTENA 1
Adevarul.ro
Linia dintre patriotismul economic și îngroparea economiei: „În multe supermarketuri există mai mulți producători români decât în piață”| ANALIZǍ
Elle.ro
Dani Oțil, un antreprenor de succes. Care este noua afacere a prezentatorului de la Antena 1: „E greu să găsești în altă parte…”
Unica.ro
NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS
Observatornews.ro
Val de aer polar peste România, până joi. Meteorologii anunţă ger în aproape toată ţara
HOROSCOP
Horoscop 12 februarie 2025. Vărsătorii sunt în elementul lor, dar în lipsa unor preocupări se pot simți asaltați de situații pe care nu le înțeleg