Marea problemă a microplasticului: e peste tot, inclusiv în noi! Studiile arată că avem plastic în organism și încă nu se știe cât rău ne face
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Plasticul nu dispare, doar se descompune în bucăți din ce în ce mai mici. O serie de studii recente arată cât de răspândită e această problemă: din străfundul oceanului și până în stomacurile noastre, microplasticul a cucerit lumea.
Cuprins:
Microplasticul nu e un tip special de plastic, ci, mai degrabă, un termen general ce desemnează bucățile de plastic mai mici de 5 mm. Totul, de la spălatul hainelor până la cauciucuri și sticle de plastic, poate elibera microplastic în atmosferă sau în apă, iar odată ajuns acolo, microplasticul nu prea mai dispare.
Problema nu e doar că nu dispare, dar poate fi absorbit de organisme și transmis prin lanțul trofic la alte animale și la oameni. În ultimii câțiva ani, oamenii de știință au găsit microplastic peste tot și încă nu știm exact care sunt riscurile pentru sănătate.
Apetitul planetei pentru plastic
Când chimistul italian Giulio Natta a creat polipropilena, a realizat imediat că e un material deosebit. Ușor, ieftin și, practic, indestructibil - părea aproape prea frumos să fie adevărat. În doar câțiva ani, materialul s-a răspândit în toată lumea; de la sticle la sacoșe și ambalaje, materialele minune (căci nu e un singur tip de plastic) au cucerit lumea.
Fără îndoială, calitatea cea mai notabilă a plasticului e durabilitatea. Chiar și o plăsuță subțire poate ține câteva kilograme bune, iar plasticul rezistă, practic, la nesfârșit. Tocmai aici apare și problema, pentru că rezistă la nesfârșit.
La ora actuală, doar 9% din plasticul produs în lume a fost reciclat. Restul stă și se adună în gropi de gunoi, în râuri și mai ales în oceane. În fiecare zi, mai bine de 8 milioane de tone de plastic ajung în apa oceanelor, ca și cum un camion de plastic ar fi aruncat în ocean în fiecare minut.
Acolo, calitatea plasticului devine un dezavantaj. Nici chiar apa sărată și turbulentă a oceanelor nu poate distruge plasticul, care stă și se adună din ce în ce mai mult, atât în apă, cât și pe fundul oceanului. Plasticul mare, pe care îl vedem, e doar vârful aisbergului. Problema plasticului mic e mult mai mare decât se vede cu ochiul liber.
Cât microplastic e în oceane?
Estimările sunt încă relativ noi, deși studiile din ultimii 2 ani ne-au arătat cât de răspândit e plasticul în oceane. Se estimează că pentru fiecare litru de apă din ocean sunt 8.300 bucăți de plastic. Chiar și studiile mai optimiste tot au găsit câteva mii de bucăți per litru de apă.
De acolo, o parte din plastic e absorbit de organismele marine. Un alt studiu recent care a analizat exemplare de la mai multe specii a găsit microplastic în fiecare exemplar studiat, demonstrând cât de răspândită e problema.
În general, microplasticul se acumulează pe lanțul trofic: dacă o specie absoarbe microplastic, prădătorul ei va absorbi și mai mult microplastic, apoi prădătorul prădătorului și mai mult, și tot așa. Până ajungem la oameni, fiindcă și noi consumăm aproape sigur microplastic.<br>
Probabil mâncăm plastic și nu știm cât de periculoasă e treaba asta
Încă din 2019, cercetătorii au tras un semnal de alarmă: oamenii consumă plastic. În jur de 100.000 de bucăți pe an, concluziona o echipă de cercetători; echivalentul unui card bancar, anunța altă echipă. Cantitatea diferă de la zonă la zonă (mai ales în funcție de cât se mănâncă pește și fructe de mare), dar nu e deloc puțin.
Mai nou, am aflat că plasticul se poate acumula chiar în organele și țesuturile noastre. Din păcate, nu se știe încă exact cât de periculos e acest fenomen. E o problemă relativ nouă și deși mai multe studii sunt în desfășurare, încă nu e deloc clar cât de rele sunt microplasticele pentru organism.
Chiar dacă bucățile de plastic nu fac rău în sine, pot fi acoperite de bacterii sau alți paraziți dăunători și nu este exclus ca aceste bucăți de plastic să elibereze toxine în interiorul corpurilor noastre. La ora actuală însă, nu știm cât de nociv e acest fenomen.
Ce se poate face
Deși în ultimii ani am început să reciclăm mai mult plastic decât înainte, mai e mult până să vorbim cu adevărat de reciclat masiv. Cel mai important lucru, spun cercetătorii, ar fi să ne reducem consumul de plastic: dacă folosim mai puțin plastic, ajunge mai puțin plastic în oceane și numărul de bucăți de microplastic nu mai merge. Există, din fericire, alternative fără plastic.
Ceva progres se vede. Uniunea Europeană a interzis deja plasticul de unică folosință (începând cu 2020) și UE cere de asemenea creșterea obiectivelor de reciclare. România e însă printre codașele continentului.
În 2019, un documentar BBC descria cum, deși România e în urmă în ce privește colectarea selectivă și reciclatul, țara continuă <a href="https://www.bbc.co.uk/news/av/science-environment-50046119">să importe</a> gunoi din țări ca Marea Britanie. În ultimii 8 ani, <a href="https://govnet.ro/General/Economics/Romania-recycled-only-14-percent-of-municipal-waste-for-the-last-8-years">doar 14%</a> din gunoiul municipal a fost reciclat în România, și în majoritatea țării, reciclatul e mai degrabă un obicei străin decât ceva normal.<br>
E greu de crezut că reforma reciclatului se va întâmpla peste noapte. Până la urmă, depinde de fiecare dintre noi să fim puțin mai responsabili cu gunoiul nostru. Dacă nu de alta, măcar ca să nu ajungem să-l mâncăm tot noi până la urmă.
LIBERTATEA PUBLICĂ ARTICOLE DE ȘTIINȚĂ. În plină criză de încredere și într-un moment în care, din păcate, se practică discreditarea cunoașterii, mai mult ca oricând cititorii au nevoie de informație științifică de calitate, prezentată limpede. Libertatea a deschis o serie de colaborări cu jurnaliștii români de la publicația ZME Science, o platformă independentă de jurnalism de știință, alcătuită din experți care, în mod obișnuit, relatează pentru publicul avizat din străinătate. Ei scriu, în fiecare săptămână, mai multe articole în Libertatea, bazate pe descoperiri, studii și cercetări din cele mai diverse domenii.
