2009 pare a fi un an norocos pentru vedetele din Romania care vor să se aşeze ”la casa lor”. Aşa se face că Diana Dumitrescu, Maria Marinescu, Andreea Mantea, Cristina Rus, Viorel Lis sau Bodo îşi vor lua partenerii sau partenerele şi se vor prezenta fie în faţa ofiţerului stării civile, fie în faţa preotulu
i.
← Se mărită în Franţa,la un castel
Pentru cununia religioasă cu soţul ei, Frank Collin (37 ani), Maria Marinescu (31 ani) a ales un castel de lângă Paris, mai precis Pavillion de Musique de la Comtesse du Barry, unde cei doi soţi îşi vor uni destinele pe 20 iunie în faţa a 120 de invitaţi. Chiar dacă a ales pentru nunta ei un castel frumos din Franţa, Maria Marinescu va avea o nuntă în stil american, cu ceremonie religioasă catolică oficiată pe pajiştea din grădina castelului sub un arc de flori şi cu petrecere la iarbă verde. Apropiaţi ai cuplului spun că mireasa şi-a comandat deja ţinutele pentru fericitul eveniment la care va schimba două rochii. În prima parte a serii va purta o rochie albă, stil prinţesă, pentru ca, după miezul nopţii, să îmbrace o ţinută clasică, semnată Oscar de la Renta.
Printre cei 120 de invitaţi se vor număra Amalia şi Ilie Năstase, Ion Iliescu, Andreea Esca, Mihaela Rădulescu, Valentina Pelinel şi Cristian Boureanu, care vor fi cazaţi într-un hotel din Paris. Meniul pentru nuntă cuprinde numai delicatese franţuzeşti, iar distracţia va fi asigurată de o trupă de muzică din Paris, un DJ şi o formaţie de violonişti. Deşi nu s-au cununat încă religios, cei doi soţi poartă deja verighetele de platină pe care le-au cumpărat în urmă cu o lună înainte de cununia civilă.
Cristina Rus nu mai încape în ţinuta comandată →
Cristina Rus a început împărţirea invitaţiilor la nunta sa cu Dragoş Bălteanu, eveniment ce va avea loc pe 31 mai, la Hotel Radisson. Cununia religioasă va fi oficiată la Biserica Silvestru din Capitală, în aceeaşi zi. Solista a primit inelul de logodnă la începutul anului, în Singapore, iar rochia de mireasă l-a costat pe mire 4.000 de euro. Planurile le-au fost, însă, încurcate după ce cântăreaţa a aflat că e însărcinată, astfel că, în ziua nunţii, va depăşi binişor măsurile rochiei.

← Bodo se însoară pe 19 iunie
Proaspăt recăsătorit (ceremonia a avut loc pe 30 ianuarie, la Casa de Căsătorii a sectorului 1), Bogdan “Bodo” Marin a rămas dator invitaţilor cu o nuntă. Petrecerea dată de el şi aleasa inimii sale, Loredana Marin, fostă Preda, va avea loc pe 19 iunie a.c., deşi anunţase iniţial că se va cununa religios pe 6 iunie. Evenimentul va avea loc la restaurantul unui cunoscut hotel din Bucureşti, şi se
anunţă o nuntă cu zeci de vedete.
Viorel Lis nu poate deveni ginere, fiindcă n-are buletin →
Viorel Lis şi iubita lui, Oana, s-au gândit să intre în rândul lumii şi să-şi pună pirostriile . Au planificat nunta, care se vrea una cu multe secrete, iar primul pas a fost acela de a-şi depune actele pentru cununia civilă. Numai că, ajunşi la primărie, fostul primar al Capitalei s-a trezit că nu are buletinul. S-au întors acasă şi, cu toate căutările, buletinul lipsea cu desăvârşire. Aşa se face că ei şi-au amânat nunta până la
o dată, deocamdată, necunoscută.
← Andreea Mantea vrea să devinănevastă la Roma
Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe decizia lui de divorţ, că afaceristul Andrei ţîrdea s-a şi grăbit să-i pună Andreei Mantea inelul de logodnă pe deget. Şi, dacă la începutul acestui an superba brunetă nu era convinsă că ar vrea să devină doamna Țîrdea, acum s-a hotărât şi a acceptat propunerea iubitului ei, proaspăt devenit tătic pentru a doua oară. Andreea face deja planuri de nuntă şi a povestit unei prietene că-şi doreşte o ceremonie cu mulţi invitaţi, într-un cadru romantic, sugerându-i logodnicului ei mai multe variante, printre care Paris, Roma sau Coasta de Azur.

«Regina» Diana Dumitrescu va avea 300 de invitaţi →
Diana Dumitrescu, protagonista telenovelei “Regina” de la Acasă TV, vrea să se mărite în timpul unui apus de soare, pe malul lacului. Logodnicul ei, Ducu Ion, a fost de acord cu acest plan, astfel că îşi vor uni destinele la locul de muncă, la Buftea. Nunta va avea loc pe 22 august, la doi ani după ce Diana l-a cunoscut pe cel care- i va deveni soţ. Actriţa şi-a comandat rochia de mireasă la Cannes, iar aceasta a fost deja realizată de Casa Max Chaoul. Ceremonia religioasă şi petrecerea de nuntă se vor ţine pe malul lacului Buftea, unde mirii vor avea 300 de invitaţi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_01d694eecfc9e7f66a0cfe8223e35414.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_308f08121a40fef54d3a32f4c4365343.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d28edc2b53778af31c04f7e456e71516.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1be262cf0ec3d3b6f7e93598f1280339.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22189f7b3e84ba89582aad88dd3dd064.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fe99e071cd50cb74ef9ec754a815d81c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_18d1fda29493b8ab7c66de9cb87a76d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_9ecf5da8460cb5afa42f79558fda93b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_090863e66f3a7a532f26c8551046055e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b5a2b587d6151308f8bc00a04185f831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b020f24ab82649848fe655e725b5fe1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e09dbed88c568286ae78a811e7a1c6a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d75bd7321808a6c110c9b90ba40e979a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6d27a53fe976b463e9ff2512892ba77e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/05/4013-148978-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4e6c7a944281a9d691b993f5ab9ca9e8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/alexandru-rogobete-ministrul-sanatatii-1-e1777061502383.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lia-savonea-sacou-negru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dorian-popa-si-andreea-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/faimosii-bucurie-start-unificare-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0ae7575b697492d75ae36719474174ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_97c519718c2af23eb8a31a71f595f497.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simion-presedintele-aur-alaturi-de-parlamentarii-formatiunii-sustine-o-declaratie-de-presa-la-palatul-parlamentului-duminica-7-septembrie-2025--foto-hepta-scaled-e1777056028854.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-conferinta-guvernul-romaniei-23-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-25-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/o-roata-panoramica-de-60-de-metri-va-fi-mutata-dupa-ce-o-femeie-s-a-plans-ca-cei-care-se-dau-in-ea-ii-pot-vedea-dormitorul--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1777053852118.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/bilet-loto-bancnote-euro-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/essilorluxottica-este-o-companie-de-optica--fotoessilorluxottica-scaled-e1777038588262.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-dormim-mai-bine-cu-un-picior-scos-de-sub-patura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imnul-angliei-versuri-god-save-the-king-si-istoric.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cat-de-des-poti-face-radiografie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-se-obtin-benzina-motorina-si-kerosenul-din-titei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/hepta4180424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/metrou-bucuresti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/costel-alexe-137340inquamphotosoctavganeae-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tronsonul-1-motca-targu-frumos-al-autostrazii-a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-institutul-de-matematica-al-academiei-romane-simion-stoilow--foto-agerpres-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-claudiu-manda-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simon-ilie-bolojan-nicusor-dan--fotografii-hepta-dumitru-angelescu-profimedia-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.