Un profesor de la Cambridge acuzat de plagiat a fost găsit mort după ce și-a dat demisia. Scandalul, provocat de un fost coleg care se consideră „realist rasial”

 1 comentariu
Jason Arday, profesorul găsit mort după ce a demisionat de la Cambridge Foto: Profimedia

Profesorul de sociologie Jason Arday, care a demisionat săptămâna trecută de la Universitatea Cambridge din cauza unor acuzații de plagiat, a fost găsit mort, vineri după-amiază, la o adresă din Battersea, în sudul Londrei, relatează BBC.

Jason Arday (41 de ani) a devenit în 2023 cel mai tânăr profesor de culoare din istoria Universității Cambridge. Acuzat de plagiat și chestionat asupra realizărilor sale, profesorul de sociologia educației a negat acuzațiile și a demisionat săptămâna trecută.

Familia lui Jason Arday denunță o „campanie de dezinformare”

Familia lui Arday a transmis într-un comunicat că este „în stare de şoc după pierderea unui tată, partener, frate, unchi şi fiu extraordinar”.

„Campania de dezinformare a fost prea mult pentru Jason, care era un om blând şi care a vrut întotdeauna să vadă ce este mai bun în fiecare persoană”, a adăugat familia profesorului de culoare.

Poliţia Metropolitană din Londra a transmis că decesul lui Jason Arday „este tratat ca fiind unul neaşteptat”. „Nu există suspiciuni că ar fi avut loc în circumstanţe suspecte”, se arată într-un comunicat.

Rectorul Universităţii Cambridge a emis de asemenea un comunicat. „Suntem profund îndureraţi de această veste tragică. Transmitem cele mai sincere condoleanţe familiei şi prietenilor lui Jason Arday în aceste momente extrem de dificile”, a spus profesoara Deborah Prentice.

Ministrul britanic al educaţiei, Lucy Powell, s-a declarat „profund şocată şi întristată” de vestea morţii lui Arday.

Scandalul, provocat și întreținut de un profesor care se autodefineşte drept „realist rasial”

Profesorul a negat orice acuzaţie de plagiat, dar a recunoscut existența unor erori în lucrările sale. El și-a dat demisia săptămâna trecută din cauza faptului că scandalul legat de activitatea sa a dus la „un nivel neîncetat de analiză publică şi atacuri personale”.

Controversa a izbucnit după ce un alt profesor, Nathan Cofnas, care se autodefineşte drept „realist rasial” şi care a fost concediat de Universitatea Cambridge în 2024, a susţinut că a descoperit numeroase cazuri de plagiat în lucrările lui Jason Arday. Nathan Cofnas îl ataca aproape zilnic pe Arday, lansând acuzații pe rețelele de socializare chiar și în ziua morții celui din urmă.

Jason Arday s-a declarat profund afectat de acuzațiile care i-au fost aduse

La rândul lui, Arday a afirmat că unele dintre erorile din primele sale lucrări academice au apărut din cauza autismului său, întrucât se baza pe imitaţie pentru a înţelege informaţiile. El a susţinut că o examinare similară a lucrărilor altor profesori ar scoate la iveală erori similare.

„Vorbim despre mediul academic. Nu am omorât pe nimeni. Cred că cruzimea de care am avut parte şi modul în care am fost prezentat drept un fel de mincinos şi fantezist sunt complet inacceptabile”, a declarat el pentru The Times la începutul acestei luni.

Anunţându-şi demisia, Arday a spus că „preţul personal” al analizei la care fusese supus devenise „prea mare”.

„Deşi criticile sunt o parte inevitabilă a vieţii academice, ceea ce am trăit eu a depăşit cu mult limitele unei dispute academice. Acuzaţiile neîncetate, speculaţiile şi comentariile publice au avut un impact profund asupra mea şi asupra celor pe care îi iubesc”, a subliniat el.

Întrebări dificile pentru Universitatea Cambridge

Acuzaţiile de plagiat privind teza lui Arday şi unele articole publicate în reviste academice au fost investigate de Liverpool John Moores University (LJMU) şi de publicaţiile respective. LJMU, universitatea care i-a acordat lui Arday titlul de doctor în 2015, a concluzionat că acesta nu a plagiat.

La începutul acestei săptămâni, Universitatea Cambridge a anunţat deschiderea unei anchete independente privind numirea sa ca profesor.

Odată cu moartea sa, celebra instituție universitară va trebui să răspundă unor întrebări mai ample, inclusiv în ceea ce priveşte obligaţia sa de a proteja bunăstarea angajaţilor, după ce l-a plasat pe Arday într-o poziţie cu o expunere publică foarte mare.

De asemenea, instituţia ar putea deveni ţinta unor nemulţumiri venite din mai multe direcţii, inclusiv din partea celor care consideră că Arday a fost persecutat în spaţiul public şi a celor care se întreabă dacă ar fi trebuit vreodată numit în funcţie.

Jason Arday și-a anulat lansarea volumului de memorii în Marea Britanie

Avocatul Jolyon Maugham, de la Good Law Project, a calificat moartea lui Arday drept „o tragedie”. „Nu înţeleg care era interesul public în a continua să-l hărţuiască după ce a demisionat din funcţia de profesor şi nu înţeleg ce evaluări ale riscurilor au făcut instituţiile media”, a declarat el.

Intervievat la BBC Newsnight, profesorul Kehinde Andrews, prieten cu Jason Arday, a declarat că acesta era „foarte abătut” după demisia de la Cambridge. „Era foarte afectat. Simţea că nu există nicio cale de ieşire. Practic, nu mai ieşea din casă. Slăbise foarte mult”, a mărturisit el.

Jason Arday a anulat un eveniment de promovare a volumului său de memorii, programat inițial pentru weekendul trecut. Editura Simon&Schuster anunţase anterior că volumul, intitulat „Great And Unfortunate Things”, urmează să fie lansat în Marea Britanie pe 27 august. Cartea a fost lansată în Statele Unite la începutul acestei săptămâni.

„Great And Unfortunate Things” prezintă povestea vieţii sale, de la faptul că nu a vorbit până la vârsta de 11 ani şi nu a putut să citească sau să scrie până la 18 ani, trecând apoi printr-o serie de „reuşite improbabile şi eşecuri dureroase”, până la numirea sa ca profesor de sociologia educaţiei la Cambridge.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Mateias 15.08.2026, 17:49

    Articol cu jumătate de adevăr, omul era un impostor dovedit, promovat nu pe merite ,ci pe baza politicii woke. Mai documentați-vă!

ALTE ȘTIRI
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
17:49
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
17:24
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
MONDEN
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
17:53
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
Ruxandra Luca | Foto: Facebook
16:47
Ce a pățit Ruxandra Luca în timp ce era în mașină pe o stradă din București: „Cât de singur să fii, ca să ajungi așa?”
POLITIC
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
18:19
Ce l-a supărăt pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:33
Nicușor Dan, mesaj pentru alegătorii supărați pe el: „Asta era urgența, nu reformele rapide dorite de noi toți”
Ultimele știri
18:53
Cum te afectează noile reguli ale Uniunii Europene pentru ChatGPT, Reddit și Roblox
18:52
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
18:43
Ucraina și Rusia s-au angajat să nu mai atace infrastructurile energetice, spune Donald Trump
18:38
Un dirijabil alimentat cu energie solară a parcurs 30.000 de kilometri până în Japonia. Ce tehnologie a testat
TRENDING
13:54
În 1959, SUA au construit un „oraș sub gheață” în Groenlanda. 65 de ani mai târziu, NASA a văzut tunelurile bazei secrete la 30 de metri adâncime
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
17:41
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Salată Tabbouleh cu pătrunjel și bulgur
17:00
Salată Tabbouleh – rețetă și beneficii
Sondă românească de 20000 de euro pentru sturioni, furată de doi bulgari pe Dunăre. Sursă foto: infomreja.bg.
16:10
Doi bulgari au furat, desfăcut și cărat cu căruța o sondă românească de 20.000 de euro care urmărea sturionii pe Dunăre
Rețetă periculoasă în Serbia apă contaminată cu kerosen, vândută pacienților cu cancer pe post de tratament miraculos. Sursă foto: colaj foto Blic.
15:43
Apă cu petrol, vândută ca leac miraculos pentru pacienții cu cancer în Serbia. Oncolog: „Distruge măduva osoasă”
Călător cu valiză sosind la aeroport la răsăritul soarelui
14:08
Românii își planifică city break-uri în orașele europene unde au loc evenimente de modă. Fenomenul „Fashion Month” a crescut numărul rezervărilor cu 18%
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
16:50
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
16:49
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
În septembrie 1988, cu doar 14 luni înainte de prăbușirea regimului comunist, aparatul de represiune al statului român a atins apogeul organizatoric, cu un efectiv de 14.629 de angajați. Sursă foto: Shutterstock
14:18
Câți angajați avea Securitatea la finalul regimului comunist: peste 6.000 de oameni erau trecuți în acte numai în București
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare