Un chirurg britanic, considerat odinioară un „erou” după ce a apărut la televizor povestind cum și-a reconstruit viața, a fost demascat într-un mod scandalos. În spatele imaginii de victimă se ascundea o poveste de automutilare extremă, un fetish bizar și o fraudă uriașă, care i-au adus acum ani grei de închisoare, scrie NBC News.
Cuprins:
Andrew Neil Hopper, în vârstă de 49 de ani, a lucrat ca medic chirurg vascular la Royal Cornwall Hospital. În aprilie 2019, el și-a provocat în mod intenționat răni grave, după ce și-a ținut picioarele în gheață și gheață carbonică. La scurt timp, paramedicii l-au găsit acasă în stare critică, iar medicii au decis amputarea ambelor picioare.
Oficial, Hopper a pretins că și-ar fi pierdut membrele din cauza unei septicemii, însă investigațiile au arătat că amputările au fost autoprovocate.
După amputare, chirurgul a depus două cereri de despăgubire la companiile de asigurări Aviva și Old Mutual Wealth, obținând peste 466.000 de lire sterline, adică aproximativ 630.000 de dolari. Procurorii spun că Hopper nu a menționat faptul că rănile au fost autoprovocate.
„Hopper are un fetiș sexual legat de amputații și a plătit pentru a accesa imagini de acest tip. În comunicările sale cu administratorul site-ului a dezvăluit adevărul despre propriile răni: că amputările au fost autoprovocate. Totuși, a ascuns acest lucru atunci când a depus cererile de despăgubire”, a declarat procurorul Richard Parkhouse.
Anchetatorii au descoperit că medicul era client plătitor al unui site care vindea videoclipuri de automutilare și modificări corporale, inclusiv imagini cu amputări și mutilări genitale. Platforma a fost între timp închisă.
De asemenea, Hopper a fost găsit vinovat de posesie de materiale pornografice extreme.
Înainte ca adevărul să iasă la iveală, Hopper fusese prezentat drept un exemplu de „supraviețuitor” în emisiuni precum „This Morning” de la ITV și „Inside Out West” de la BBC. El povestea atunci cum își reconstruise viața după presupusa septicemie.
Sentința a fost pronunțată de Curtea Coroanei din Truro, unde Hopper a pledat vinovat pentru două capete de acuzare de fraudă prin declarații false și trei pentru posesie de imagini extreme.
Un purtător de cuvânt al Royal Cornwall Hospitals NHS Trust a declarat că activitățile personale ale lui Hopper nu au avut impact asupra pacienților pe care i-a tratat. Totuși, cazul său a provocat un scandal major, atât prin dimensiunea fraudei, cât și prin modul bizar în care chirurgul și-a pierdut picioarele.