Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară pe front: „Au început halucinațiile de la sete și de la foame. O să ies în față, să primesc o moarte rapidă. Iartă-mă, mamă!”

Membrii familiilor și-au dat consimțământul pentru ca aceste scrisori să fie publicate.

Ildar, 30 de ani, Tatarstan, districtul Mamadîș

„Iubito, abia am ieșit din spital, iar la unitate s-au făcut schimbări. Ordinul comandantului: bolnavi, șchiopi, răniți – nu mai există. Băieții se tem chiar să aducă vorba despre problemele de sănătate, pentru că sunt trimiși imediat la Harkov, alături de cei care refuză să lupte. Colegul meu din plutonul doi avea o rană la picior care începuse să se infecteze, dar nu voiau să-l lase să plece.  

A insistat. Într-un final a scris un raport. A stat cinci zile în spital, i-au făcut injecții cu antibiotice și i-au curățat rana. Când s-a întors, l-au trimis în „groapă”. A murit. Au luat opt băieți cu probleme și i-au trimis direct în infern. Se pare că toți de aici au înnebunit, nimic uman nu a mai rămas. Vom vedea ce se va întâmpla cu mine. Și eu am probleme cu picioarele. Spune-i lui Mașenka că vă iubesc foarte mult”.  

Evgheni, 25 de ani, Tatarstan, districtul Ceremsanski

„Suntem pe direcția Glubokoe. Ne prăpădim aici în tranșee, fără apă și fără mâncare. În douăsprezece zile petrecute în acest iad, ai noștri ne-au trimis cu drona o singură pâine și o bucată de slănină stricată pentru patru oameni. Și nimeni nu știe când vom mai primi mâncare.  

Recomandări

Mai mulți jurnaliști, agresați de susținători ai lui Călin Georgescu, la protestul din București. „A fost trântit la pământ şi lovit cu pumnul în coaste”

Cel mai greu este fără apă, mai ales în căldura asta. Am pus o găleată de zinc să colectăm apa de ploaie. Cred că, în câteva zile, o să începem să avem halucinații de la sete, sau poate că deja au început. Mă gândesc să ies în față și să primesc o moarte rapidă, pentru că nu mai pot suporta. Iartă-mă, mamă.” 

Evgheni, 33 de ani, Bashkortostan, districtul Sharansky

„Soră, mulțumesc pentru felicitări. Nu sunt acasă, am plecat la nenorocitul ăsta de SVO (operațiunea militară specială). Am discutat înainte cu familia că mă voi descurca, mai ales că am cinci copii. Da, mă descurc, toate ar fi bune, pe timpul zilei mă ocup cu una, cu alta. 

Dar vine seara și iar mă copleșește totul. Se întâmplă asta de câteva zile deja. Cred că n-a fost niciodată atât de greu, poate doar la înmormântarea părinților. E foarte greu. Nici măcar nu am cu cine să vorbesc. Mâine plecăm în misiune”. 

Denis, 22 de ani, Republica Komi 

„Mamă, nu-i suna pe comandanți și nu le căuta numerele. Vreau să merg acasă. Vă mulțumesc pentru tot. Ne vom întâlni într-o zi și nu voi fi niciodată doborât, mamă, îmi pare rău”. 

Aleksandr, 29 de ani, Lipețk 

„Prietenul meu, un soldat sub contract din Krasnuralsk, a fost aruncat în aer de o grenadă. A rămas fără picioare. Ne-am retras și nu mă voi ierta niciodată pentru asta. Timp de șase zile, s-a târât spre noi și, în final, a ajuns, dar o altă dronă l-a zărit și ne-a lovit pe toți. Se pare că drona ne-a urmărit în timpul unei rotații și ne-a lovit pe toți opt deodată. Potrivit comandantului, venise din satul […]. Ne-a lovit puternic — foarte puternic. Se pare că toți suntem terminați. Știu că eu sunt. Sper doar că Dumnezeu mă va ierta pentru că mi-am lăsat prietenul în urmă”.

Urmărește-ne pe Google News