Donald Trump a scris un mesaj pe Twitter, la scurt timp după ce a aflat că un atac armat a avut loc într-un liceu din Santa Fe, statul Texas.

Totodată, președintele SUA a declarat, în cadrul unui eveniment dedicat reformelor sistemului penitenciar, că administrația sa este hotărâtă să acționeze pentru ca astfel de atacuri să nu mai aibă loc.

„Administrația mea este hotărâtă să facă tot ce îi este în putere pentru a ne proteja elevii, pentru a păzi școlile și pentru a ține armele departe de mâinile celor care reprezintă un pericol atât pentru ei, cât și pentru ceilalți”, a declarat Donald Trump.

La rândul său, Melania Trump, Prima Doamnă a Statelor Unite, a adresat un mesaj de solidaritate față de victimele și familiile celor care au avut de suferit în urma atacului armat.

„Atac armat într-o școală din Texas. Primele informații nu sunt bune. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți”, a scris președintele american Donald Trump.

„Inima mea este alături astăzi de comunitatea din Santa Fe și de întreg statul Texas”, a scris Melania Trump, pe Twitter.

Totodată, vicepreședintele american Mike Pence a cerut autorităților federale să sprijine conducerea școlii și comunitatea în care a avut loc incidentul terifiant.

„Le transmitem elevilor, familiilor, profesorilor de la liceul din Santa Fe, tuturor celor afectați, că suntem alături de voi, ne rugăm pentru voi și sunteți pomeniți în rugăciunile poporului american”, a declarat vicepreședintele american Mike Pence.


Citește și EXCLUSIV | România ar putea produce maşina de luptă care va înlocui HUMVEE-ul, vehiculul simbol al armatei americane


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.