„Copilul căruia nu-i place la școală este doar un mit”. Metodele unei învățătoare din Brașov ca să-i învețe pe elevi să scrie și să citească
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pentru elevii cu dificultăți de scriere și citire, peste care s-a așezat praful vacanței de vară, orele de recuperare sunt esențiale înainte de intrarea în noul an școlar. Școala 9 a asistat la o astfel de clasă, la școala din Sânpetru, Brașov, unde șapte elevi de clasa a II-a încearcă să răzbească prin materia de anul trecut.
Cuprins:
În curtea școlii din Sânpetru, o comună situată la 8 kilometri de Brașov, șapte copii stau în cerc, pe fotolii-puf multicolore. Este 29 august și mai este o săptămână până la începerea noului an școlar. Sunt singurii elevi care au venit la școală, printre muncitori care fac ultimele reparații la scările de la intrare și alți angajați care deretică prin sălile de clasă și pe holuri.
În ciuda orei matinale, soarele strălucește puternic pe cer și copiii își mijesc ochii, dar privesc cu atenție la învățătoare. Sunt la ora de lectură și cartea zilei este „Cu toții au văzut o pisică”. Este mai puțin o poveste și mai degrabă o călătorie prin modalitățile în care pisica este percepută de diverse alte animale. Peștele o vede uriașă; pasărea în zbor o vede minusculă; pentru sconcs este alb-negru – „ca în filmele foarte vechi”, se constată; liliacul doar o aude; iar vulpea „vrea să-i ia clopotul de la gât”.
– Cum sunt pisicile pentru voi?, îi întreabă învățătoarea.
– Și mari, și mici, spune un copil.
– Drăguțe, îl completează altul.
– Alea negre nu-s!, instigă cineva.
– Dacă-ți trece calea o pisică neagră ai ghinion, i se răspunde cu o credință din popor.
– Nu-i adevărat! Și eu am pus mâna pe o pisică neagră, îl corectează altul.
Discuția e curmată de un avion cu reacție care brăzdează cerul și care câștigă toată atenția lor preț de un minut. Apoi copiii revin la activitatea școlară, care se continuă în clasă. Pe baza cărții vor face mai multe exerciții: vor construi propoziții, pe care le vor transcrie și în caiete; vor fi detectivi pentru cinci minute și vor găsi alte obiecte pe care să le descrie după modelul cărții; și, în final, vor face câteva exerciții de matematică.
„În vacanțe are loc un regres în cazul copiilor cu dificultăți la scris și citit”
Activitățile se desfășoară în cadrul unei școli de vară, organizată de învățătoarea Ramona Crețu, 34 de ani, pentru elevii cu rămâneri în urmă și probleme de literație, pentru ca ei să intre mai ușor în noul an școlar. În total sunt opt copii, însă unul dintre ei nu este prezent astăzi – șapte dintre ei sunt elevii ei, iar o fetiță învață în altă clasă. Toți au absolvit clasa I și urmează să intre în clasa a II-a, dar au dificultăți de scriere și de citire.
„Școala de vară se desfășoară o săptămână, pe un curriculum gândit de cei de la Noi Orizonturi (n.r., ONG educațional)”, explică Ramona Crețu, învățătoare Teach for Romania, pentru Școala 9. A considerat necesar să o organizeze înainte de începerea anului școlar, având în vedere discrepanțele dintre elevii din clasă și greutatea de a lucra cu toți, concomitent, la același nivel.
<strong>„Decalajele sunt foarte mari și sunt greu de recuperat la clasă, așa încât să se simtă stimulat copilul performant, iar cel cu rămâneri în urmă să recupereze puțin. Rolul școlii de vară este ca ei să-și amintească anumite lucruri. Pentru că în vacanțe adesea are loc un regres, mai ales în cazul copiilor cu dificultăți la scris și citit”, explică Ramona Crețu.</strong>
Învățătoarea are în clasă 21 de elevi, care se află la diferite niveluri de performanță școlară. „Am un copil cu Sindrom Down, care sigur că necesită mult ajutor suplimentar. Cei șapte de la școala de vară au niște rămâneri în urmă, care la începutul anului erau mult mai accentuate. Vreo patru-cinci copii performează foarte bine la toate materiile, iar restul sunt elevi normali, mai buni la unele materii decât la altele.”
Pentru elevii din familii vulnerabile, contează și ce se întâmplă acasă
Școala din Sânpetru nu este o școală rurală demnă de subiecte de presă tragice. Dimpotrivă, este o instituție îngrijită, cu clase colorate și moderne, cu băi curate, pe fiecare palier, cu spații de joacă și de lectură, chiar și cu o mică seră de legume. A fost renovată din fonduri europene, după cum anunță afișele lipite pe pereți. Cadrele didactice – atât tineri din Teach for Romania, cât și cu vechime de zeci de ani – sunt dedicate meseriei și lucrează cu fiecare elev după nevoile lui. Așadar, cum se pot explica diferențele dintre elevi?
În primul rând, sunt copii care au făcut clasa pregătitoare în online. Însă în comunitățile vulnerabile contează mult ce se mai întâmplă acasă. În cazul lor, ce se întâmplă la școală e doar o mică bucată din tot ce înseamnă viața lor.Ramona Crețu:
Jumătate dintre copiii care vin la școala de vară provin din familii cu părinți analfabeți, care nu îi pot ajuta la teme și nu îi pot ghida către cărți. „În unele cazuri, există o colaborare cu părinții și asta se vede. În alte cazuri, se justifică: «Nu vrea să-și facă temele» și urmează o ridicare din umeri, la care mie îmi vine să mor un pic. Însă e nedrept din partea mea să le cer să-i ajute dacă părinții nu știu să citească. Însă problemele pe care le avem la clasă nu pot fi rezolvate prin wishful thinking. E nevoie de o soluție sistemică”, spune învățătoarea.
Una dintre cel mai des întâlnite greutăți ale elevilor este conștientizarea fonetică. Vasăzică, nu își dau seama de sunete – de exemplu, adesea confundă „o” cu „u”. De asemenea, nu disting cuvintele și nu fac spațiere între cuvinte. „Aceste greșeli vin nu atât din vreo lipsă a copilului, cât din mediul nestimulant. N-au fost expuși la povești în copilăria mică, nu au fost expuși unui material tipărit, cu care să se familiarizeze”, explică Ramona Crețu.
Copiii trebuie să afle de mici la ce e bună școala
Atunci când elevii nu găsesc o bucurie în a învăța, Ramona Crețu crede că asta se întâmplă pentru că nu li s-a dat răspunsul la întrebarea: „La ce bun școala?”. De exemplu, la întrebarea învățătoarei: „De ce e importantă matematica?”, Mihăiță a răspuns: „Pentru că vreau să conduc”.
Mihăiță este băiețelul cu cele mai multe rămâneri în urmă. Provine dintr-o familie vulnerabilă, cu o mamă analfabetă, care are grijă de doi școlari și de un bebeluș. Nu a înțeles rolul școlii până când nu a avut o discuție cu învățătoarea. „El vrea să se facă șofer. Și i-am explicat că îți trebuie școală ca să te faci șofer. «Aoleu, doamna, nu știam», a fost reacția lui. El nu vine din plăcerea de a învăța, dar măcar înțelege de ce trebuie s-o facă, are un obiectiv valabil pentru el. Cred că e foarte important să le oferi concretețea asta a efortului lor”, explică învățătoarea.
„Copilul căruia nu-i place la școală este doar un mit”
În ciuda dificultăților pe care elevii le au acum, învățătoarea rămâne optimistă în ce privește parcursul lor educațional. „Îi văd copii capabili să termine fără probleme învățământul obligatoriu. Dincolo de asta, ce-mi doresc pentru ei este să le placă în continuare la școală. Să fie un mediu sigur și stimulant, în care să vină cu plăcere.”
Pentru că la întrebarea reportericească: „Vă place la școală?” se ridică un cor puternic de „Da”-uri și aplauze. Toți vin cu bucurie la ore și sunt pregătiți să demonstreze câte ceva. Fie că vor să prezinte ce carte de povești le-a plăcut cel mai mult, fie cât de bine pot să citească, fie ce frumos au colorat un peisaj.
„Copilul care nu se descurcă bine și nu-i place la școală este doar un mit. Copiii ar trebui să se simtă bine la școală, mai ales în ciclul primar. Dacă se descurcă bine sau nu n-ar trebui să impacteze calitatea timpului pe care îl are la școală: n-ar trebui să fie umilit și n-ar trebui să fie în niciun fel pus la colț că nu-i iese ceva”, spune Ramona Crețu.
Citiți tot reportajul pe Școala 9.
