Mihai Budeanu a declarat că i s-au dat doar 5% şanse de supravieţuire, iar doctorul Alexie, care profesează în Las Vegas, a reuşit să-l pună pe picioare, după ce i-a recomandat Ivermectina.

Eu nu pot decât să-i mulţumesc foarte mult doctorului Alexie, pentru că pur şi simplu m-a salvat de la moarte. Mi s-au dat doar 5% şanse de supravieţuire, iar acest medic a reuşit să mă pună pe picioare într-un timp ok. Am ajuns la terapie intensivă, am urmat tot protocolul care se foloseşte în România, mai puţin Ivermectina, pe care mi-a recomandat-o doctorul Alexie şi a spus că trebuie folosită urgent.

Mihai Budeanu:

Artistul a spus că tratamentul cu Ivermectină l-a luat după ce a intrat în contact cu medicul Ion Alexie din Las Vegas.

„Ivermectina am luat-o la început, când eu mă simţeam foarte rău şi luând această Ivermectină, starea mea începea să se îmbunătăţească. Am stat tot timpul la pat. După 5-6 zile, am început să-mi revin, să pot să respir normal. Nu am avut efecte secundare, absolut niciunul. Pot să vă spun că sunt în viaţă. Dacă era să se întâmple ceva…”, a mai spus Mihai Budeanu.

Slovacia este prima țară care autorizează Ivermectina pentru tratamentul SARS-CoV-2, însă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a avertizat că toate produsele medicinale veterinare care conțin ivermectină sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale, asupra oamenilor putând avea efecte grave.

budeanu 0-270343-3_sud_estIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.