Florin Cîţu precizează că nu există vreo discuţie privind restructurarea aparatului public.
„În acest moment nu ne uităm la o restructurare a aparatului public sau orice alte măsuri, dar ştim, bineînţeles, că aparatul public este ineficient”
Florin Cîţu
Ministrul de finanţe spune că „în acest moment toate armele noastre sunt îndreptate împotriva problemei de sănătate”.
„Încercăm să oprim această criză pe sănătate, să avem echipamente pentru ca totul să funcţioneze perfect. Acolo ne-am concentrat toate forţele, veţi vedea că rectificarea bugetară acolo duce resurse. În al doilea rând, avem problema creată în sectorul privat, unde a trebuit să fie închise mai multe firme, pentru că vrem ca oamenii să stea acasă, să nu se infecteze, şi atunci vom pune resurse şi în această zonă”, a explicat Florin Cîţu, la Digi 24, conform Agerpres.
Aproape 800.000 de români au contractele suspendate din cauza coronavirusului.
Ministrul de finanţe a susţinut că sistemul public se informatizează forţat în această perioadă.
„Se fac eforturi în acest moment de informatizare a aparatului public şi s-a văzut clar că aparatul public s-a informatizat forţat. Am oameni care lucrează şi din Ministerul de Finanţe, şi din ANAF, sute de persoane care lucrează de acasă, fac lucruri pe tablete, sunt conectaţi, fac lucruri care ni se spuneau cu o lună în urmă că nu se puteau face. Vă spun că informatizarea ANAF se va face în această perioadă”, a adăugat Florin Cîţu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro