Trebuie menționat că și The Guardian si Haaretz sint ziare progresiste de stânga care detesta dreapta. Comentariile deci lor nu fac doi bani nefiind obiective.

Nu ai nevoie de ochelari să vezi copacu' (stejarul, nu sălciile plângăcioase, sic!) - Berlusconi a fost un pion bolșevic în Italia, în Europa, în UE și-n NATO. Asta e dincolo de orice parte a presei ori știrilor. A fost plătit de bolșevici să facă gură mare și și-a luat banii pe merit. *** S*** ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
Aceiasi propaganda ca si in Romania daca apare alt partid care vrea sa guberneze pentru ei sunt populisti, nationalisti etc. Dar cum sa fie supus altor state si multinationale? Deznationalizat si deculturizat prin invazia altor populatii cu alta cultura asta se vrea in Europa
Poate ar fi meritat menționat faptul că ascensiunea politică a lui Berlusconi s-a datorat prăbușirii partidelor tradiționale, care conduseseră Italia după al doilea război mondial, Partidul Socialist și cel Creștin Democrat, și care au dispărut de pe scena politică, după ce s-a demonstrat că fuseseră dintotdeauna pe statul de plată al Mafiei. Poate își mai amintește cineva de numele "creștin-democratului" Giulio Andreotti, cel mai influent politician din Italia postbelică și prim-ministru de vreo 3 ori? În toată ilustra sa carieră, a trăit pe spezele Cosei Nostra și chiar a comandat asasinarea unui ziarist incomod. Să spui acum că Berlusconi ar fi fost cel care a distrus încrederea italienilor în politicieni e chiar penibil. Măcar Silvio n-a omorât pe nimeni.
Moștenirea lui Silvio Berlusconi: o nouă generație de populiști radicali și o pierdere a încrederii italienilor în clasa lor politică
« Înapoi la articol
dante69 13.06.2023, 00:40
Trebuie menționat că și The Guardian si Haaretz sint ziare progresiste de stânga care detesta dreapta. Comentariile deci lor nu fac doi bani nefiind obiective.
Gandalf_the_Grey 13.06.2023, 10:17
dante69 • 12.06.2023, 21:40
Trebuie menționat că și The Guardian si Haaretz sint ziare progresiste de stânga care detesta dreapta. Comentariile deci lor nu fac doi bani nefiind obiective.
Nu ai nevoie de ochelari să vezi copacu' (stejarul, nu sălciile plângăcioase, sic!) - Berlusconi a fost un pion bolșevic în Italia, în Europa, în UE și-n NATO. Asta e dincolo de orice parte a presei ori știrilor. A fost plătit de bolșevici să facă gură mare și și-a luat banii pe merit. *** S*** ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
danymoto 13.06.2023, 16:21
Aceiasi propaganda ca si in Romania daca apare alt partid care vrea sa guberneze pentru ei sunt populisti, nationalisti etc. Dar cum sa fie supus altor state si multinationale? Deznationalizat si deculturizat prin invazia altor populatii cu alta cultura asta se vrea in Europa
gheorghe_2 13.06.2023, 17:37
Poate ar fi meritat menționat faptul că ascensiunea politică a lui Berlusconi s-a datorat prăbușirii partidelor tradiționale, care conduseseră Italia după al doilea război mondial, Partidul Socialist și cel Creștin Democrat, și care au dispărut de pe scena politică, după ce s-a demonstrat că fuseseră dintotdeauna pe statul de plată al Mafiei. Poate își mai amintește cineva de numele "creștin-democratului" Giulio Andreotti, cel mai influent politician din Italia postbelică și prim-ministru de vreo 3 ori? În toată ilustra sa carieră, a trăit pe spezele Cosei Nostra și chiar a comandat asasinarea unui ziarist incomod. Să spui acum că Berlusconi ar fi fost cel care a distrus încrederea italienilor în politicieni e chiar penibil. Măcar Silvio n-a omorât pe nimeni.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.