• Au trecut patru luni de la moartea directorului Teatrului Național. Emoțiile s-au atenuat, reflectoarele interesului public s-au stins. Libertatea a încercat să refacă, din amintirile celor care i-au fost alături, ce l-a făcut pe actor să inspire atâtea generații de români. Prin această reconstituire, nu viața lui se deschide către noi, ci noi ne deschidem către curajul și rezistența lui Ion Caramitru, acum, când le simțim nevoia.

Au văzut pentru prima dată în aproape 50 de ani un om făcându-și cruce în direct la TV și l-au auzit strigând, alături de poetul Mircea Dinescu: „Fraților, am învins! Am învins!“. Așa și-l amintesc mulți dintre români pe actorul Ion Caramitru. 

Dar sute și sute de mii de oameni, cei pasionați de teatru, au amintiri care au anticipat libertatea. Pentru aceștia, democrația se instalase, improbabilă, în sălile reci ale teatrelor. Replică după replică, prin spectacole se dezvoltase o formă de rezistență. Cultivată de mari regizori și actori, speranța avea un lider: Ion Caramitru.

Nota Securității: „Nu am înțeles de ce s-a râs câteodată în hohote”

Într-o margine a parcului Grădina Icoanei se simțea o iarnă meteorologică și politică adevărată, iarnă de mijlocul anilor ‘80. Spectacolul „Hamlet”, în regia lui Alexandru Tocilescu și cu Ion Caramitru în rol principal, se ținea cu casa închisă, într-o sală neîncălzită. 

Oamenii, înfofoliți și înghesuiți unii-ntr-alții, răbdau frigul peste cinci ore. Mai exact cinci ore și 15 minute, atât dura montarea dramei după Shakespeare de la Teatrul Bulandra. „Totuși, nu am înțeles de ce s-a râs câteodată în hohote la dialogul dintre Ion Caramitru și cred Marcel Iureș, un râs care a supărat o parte din spectatori (doar este o tragedie, nu comedie), referitor la regele Danemarcei, «acest bătrân nebun și sclerozat», replică spusă de Caramitru cam sonor accentuat”, se scrie într-o notă informativă din ianuarie 1986, publicată de criticul de teatru Cristina Modreanu pe site-ul Dicționarului Multimedia al Teatrului Românesc

Martorii oculari își amintesc momentul. Teatrologul și profesorul universitar George Banu rememorează că rolul lui Hamlet a fost „marele gest politic al unui actor integru”. 

„Ion Caramitru a refuzat, cum mi-a spus-o, toate apelurile Securității de a colabora, el s-a consacrat scenei. Și de aceea a încarnat spiritul rezistenței jucând Hamlet ca un prinț nu melancolic și lasciv, ci eroic, angajat în efortul de a lupta contra «timpului care își ieșise din țâțâni». A fost marele gest politic al unui actor integru, pe care spectatorii ani de-a rândul l-au aplaudat, deseori în săli neîncălzite, dar mereu exaltați”, a explicat George Banu, într-un dialog cu Libertatea. 

Au trecut 400 de ani de la textul lui Shakespeare și aproape 40 de la interpretarea lui Caramitru. Ceva a supraviețuit și autorului, și actorului. Fiul lui Caramitru, Andrei, crede că este vorba de curaj.

Moștenirea lui Ion Caramitru. Să spui cele de nespus
„Până în 1989, eu îl jucam pe Hamlet, după aceea, Hamlet m-a jucat pe mine“, spunea Caramitru. FOTO: Arhiva Teatrului Bulandra

Să fii liber

„Erau enorm de mulți oameni care mergeau la teatru, deși era îngrozitor de frig în săli. Îmi amintesc că am văzut «Hamlet» cu mănuși și cu palton. Era atât de frig, încât și din gurile spectatorilor, și din ale actorilor ieșeau aburi. Dar era singura supapă în perioada aceea. Se așteptau momentele acestea, «șopârlele», pentru că era o înțelegere comună a ce se întâmpla în țară”, povestește Andrei Caramitru, pe atunci un copil care abia atinsese 10 ani.

„Cred că unul dintre lucrurile cele mai importante care pot fi învățate de la tata este că poți fi liber chiar și într-un mediu care nu e liber, că nu trebuie să faci compromisuri care să te compromită pe tine, că e bine să rămâi curat, chiar dacă asta înseamnă să-ți asumi niște riscuri”, spune băiatul actorului.

În ziua de azi, oamenii fac compromisuri pentru o nimica toată, se complac la joburi care nu le plac, acceptă să aibă șefi incompetenți, acceptă guverne și politicieni complet stupizi.

Andrei Caramitru:

Față de românul mediu, artiștii aveau, în comunism, privilegii. Acestea erau obținute fie prin relații personale cu administrația comunistă, uneori sensibilă la farmecul actorilor, fie prin asociațiile de creație. În același timp, relația lor cu publicul îi făcea periculoși pentru regim, care practica față de artiști un joc de zahăr și bici.

Și pentru călătorii străini din România acelor ani, imaginea rezistenței a creat impresii de neuitat, cuprinse în mărturii despre arta care confruntă Puterea. 

Moștenirea lui Ion Caramitru. Să spui cele de nespus
Andrei Caramitru, alături de tatăl său, în 1990, într-o excursie în Italia. FOTO: Arhiva personală Andrei Caramitru

„Hamlet era creat ca un om care lupta împotriva lui Ceaușescu”

„Când am văzut «Hamlet» la București, am văzut o piesă a cărei rezonanță era literalmente dureros de clară. Hamlet era creat ca un om care lupta împotriva lui Claudius/Ceaușescu și dacă el ezita, dacă se acuza de lașitate, dacă se blestema pentru lipsa de atitudine, asta nu făcea decât să reflecte conștiința propriei fragilități pe care o resimțeau cei din public”, scrie regizorul britanic Richard Eyre, citat de criticul de teatru Cristina Modreanu pe dmtr.ro.

„Spectatorii ascultau vrăjiți, într-un teatru neîncălzit, așezați pe scaune incomode sau înghesuiți la marginea scenei, înfășurați cu fulare și paltoane. Vers după vers, era primit cu aplauze de recunoștință – aceasta era, de fapt, povestea lor”. În cartea sa de memorii, „Utopia & other places. Memoir of a young director”, Eyre își amintește că, în ciuda tuturor neajunsurilor, spectatorii erau încântați, pentru că pe scenă cineva avea curajul să dea glas tuturor frustrărilor care îi măcinau.

Prigonirea lui Hamlet de către Claudius o oglindea pe cea a lor de către Ceaușescu, în vreme ce ezitările lui Hamlet reflectau slăbiciunea și supunerea lor. Alegoria și metafora fac parte din sintaxa fiecărui spectacol de teatru, dar în România, ele erau miezul.

Richard Eyre, regizor:

Teatrul a devenit o formă de rezistență în fața regimului. O parte a Lunii, unde nu se auzeau odele la adresa conducătorilor. 

„Exista un dublu limbaj, un cod prin care gândurile pot fi exprimate, ideile – afirmate și pasiunile – declarate; teatrul devenise unicul loc în care nonconformismul, nesupunerea puteau dobândi expresie. Aceasta conferea consolare și, deopotrivă, inspirație”, rememorează Eyre, citat de profesorul și criticul Mircea Morariu în volumul „Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe”.

Era un episod dintr-o înfruntare care nu începuse atunci și nici nu s-a terminat după căderea comunismului.

„Tot ce experimentasem în România s-a însumat cu o pregnanță sfâșietoare”

Sentimentul recuperării prin artă a universalului, în fața amenințărilor naționalismului de paradă, a continuat. Aflat la București, la aproape un deceniu de la prăbușirea comunismului, istoricul și scriitorul american Robert D. Kaplan găsește o țară care „oscilează între o societate civilă și o nouă decădere în naționalism acerb”. 

La 25 de ani de atunci, tabloul anului 2022 are frapante asemănări din această perspectivă. Iar dispariția lui Ion Caramitru, consideră și fiul său Andrei, ne-a lăsat cu o voce mai puțin într-o dezbatere continuă la noi: europenism și izolare. 

S-au scris pagini antologice pe această temă. În primăvara lui 1998, Robert D. Kaplan este participantul unui episod de neuitat. „În penultima seară petrecută în București, la Operă, tot ce experimentasem în România s-a însumat cu o pregnanță sfâșietoare. Haite de câini vagabonzi colindau străzile, iar copiii îmbrăcați în haine ponosite jucau fotbal pe pajiștea neîngrijită din fața Operei, seara, în timp ce cupluri tinere și în vârstă, modest îmbrăcate, aparținând parcă burgheziei anilor 30, așteptau, cu biletele lor de 75 de cenți în mână, să intre în sală”, descrie scriitorul american scena. 

„Acești oameni strigau către Europa secolului următor. Să nu ne uitați

„Apoi, preț de două ore, am ascultat Pucini și Verdi, în interpretarea unor instrumentiști în pantofi și fracuri purtate de prea multe ori, pe o scenă veche și întunecoasă, luptându-se cu acustica iritantă. Publicul era în delir. Din prima jumătate, colorată în nuanțe de sepia, a secolului XX, acești oameni strigau către Europa secolului următor. Să nu ne uitați, spuneau ei”.  Scena de la București este una dintre cele mai emoționante din călătoria din Budapesta în Caucaz, cuprinsă în cartea „La Răsărit spre Tartaria”. Deloc patetic, Kaplan s-a lăsat copleșit la București de tragismul civilității.

Caramitru: „Într-o lume închisă, militarizată” 

Revenind la Hamlet și la comunism, organele vremii au vrut să interzică spectacolul. Au existat negocieri și amenințări, își amintesc martorii vremii. 

În final, Hamlet a câștigat lupta cu cenzura. „Le-am spus: «Ne vom supune cenzurii, dar vom face un scandal imens să se afle și în afară că în România sunt interziși Shakespeare și Hamlet»”, își amintea Ion Caramitru, într-un interviu pentru „Adevărul”.

Spectacolul avea o conotaţie foarte puternică împotriva sistemului, era gândit cu totul antisistem. Ce putea să fie mai trist şi mai relevant decât destinul unui tânăr care trăia într-o lume închisă, militarizată, o lume a crimei şi a terorii? Acesta era Hamletul pe care-l jucam noi.

Ion Caramitru:

Ion Caramitru a murit pe 5 septembrie 2021, la 79 de ani. A fost unul dintre marii dispăruți a doi ani cumpliți pentru România. 

Moștenirea lui Ion Caramitru. Să spui cele de nespus
Ceremonia de schimbare a denumirii Sălii Mari a Teatrului Național I.L. Caragiale în Sala Ion Caramitru. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Începutul altui an a readus pe scena noastră publică, mai acerb ca oricând în ultimele decenii, vechiul conflict democrație-nativism. 

Dar în epoca noastră cea mai întunecată, cum s-a poziționat Caramitru în fața național-comunismului? El a folosit împotriva regimului chiar una dintre armele cele mai uzate ale totalitarismului: pe Mihai Eminescu.

Versurile lui Eminescu, clasicismul împotriva naționalismului de paradă 

„Eu țin minte un spectacol fantastic, «Eminescu după Eminescu» se chema, jucat prin ‘88-89 cu săli pline”, spune Andrei Caramitru, care e frapat și astăzi de cât de mult se pregătea tatăl său pentru spectacol. „Tata studiase scrierile nepublicate ale lui Mihai Eminescu, jurnalele lui, diverse texte politice și construise din toate o poveste cu subînțeles. Arăta că Eminescu ar fi înnebunit din cauza mediului în care trăia, din cauza societății, iar textele erau spuse în așa manieră încât îți dădeau senzația că mesajele poetului erau despre România de mult după”.

Pentru toată lumea era clar ce se spunea pe scenă, inclusiv cenzorii erau conștienți, dar n-aveau încotro. Îl lăsau în pace, „să-și zică” poezia. Cine ar fi îndrăznit să-l cenzureze pe Eminescu? 

Prin interpretarea lui Caramitru, Eminescu își înfrunta manipulatorii. Regimul plătea astfel folosirea unui geniu universal în scop tribal. 

Discuția Caramitru-Pittiș

Curajul artiștilor era întotdeauna însoțit de teamă și uneori de consecințe. Ei erau răsfățați aparenți ai regimului, dar, dacă ieșeau din spațiul desenat de cenzură, plăteau. O recunoștea chiar Ion Caramitru. 

„Spectacolul acesta avea un conținut adaptabil la context. Eu spuneam versuri de Eminescu, numai că nu spuneam «Împărat și proletar». Aveam în repertoriu poezia și proza filosofică ale lui Eminescu, nu tocmai foarte agreate la vremea aceea. Aveam și un anume fel de a o rosti, am spus pentru întâia oară fragmente din «Sărmanul Dionis». Liviu Ciulei era destul de reticent, ca să nu zic speriat. 

Am vorbit cu Moțu Pittiș dacă e cazul să facem rabat, să modificăm conținutul spectacolului, să nu spunem textele ce puteau fi socotite «dușmănoase», ori «neconforme». Ne-am dat seama că astfel de precauții erau absolut inutile. Cenzorii, oamenii de partid, aveau rapoarte amănunțite despre ceea ce se întâmplase anterior, aveau și cine să-i informeze ce se va întâmpla în spectacolele viitoare, așa că ne era limpede că nu avea rost, că trebuia să ne asumăm riscuri”, rememora Caramitru în volumul „Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe” al profesorului și criticului Mircea Morariu.

„«O spunem, și ce va fi va fi!». Am spus tot ce era în scenariu, iar a doua zi s-a primit dispoziția ca spectacolul să fie scos de pe afiș”, s-a confesat Caramitru. 

Dincolo de „șopârle”

Actorul Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, l-a avut trei ani profesor asistent pe Ion Caramitru la UNATC. Spune că dincolo de celebrele „șopârle”, Caramitru a fost un exemplu de asumare pentru tinerele generații. 

Pentru Chiriac, „șopârlele” erau doar momente, în timp ce starea, efectul remanent erau bazate pe alegeri mult mai ample, unde Caramitru s-a sprijinit, din nou, pe clasici.

„În anul II, domnul Caramitru l-a adus la clasă pe Marin Sorescu, un text-manuscris excepțional – «A treia țeapă». Faptul că a avut curajul și asumarea unui text important, mai mult decât asumarea unui gest sau a unei «șopârle», este important de spus. Vorbesc despre gesturile mari. Am scos «A treia țeapă» la Casandra, acum studio închis, deși de legendă. Erau toate biletele vândute cu mult înainte. Nu se mai întâmplase ca o promoție să aibă premieră la Casandra. 

S-au cerut multe tăieturi, pentru că textul era de o virulență incredibilă. La un moment dat, Țepeș întreba: «Ce nu-ți place aici la noi?». «Nu-mi place conjunctura», răspundea personajul. Tot textul a rămas la fel, nu a fost tăiat, pentru că domnul Caramitru a insistat. A fost o pagină de rezistență unică în istoria României”, își amintește Chiriac pentru Libertatea. 

Moștenirea lui Ion Caramitru. Să spui cele de nespus
Actorul Constantin Chiriac a fost inspirat și ambiționat de profesorul Caramitru. Foto: Rareș Helici

„A refuzat să clameze versuri de paradă”

Actori precum George Constantin, Victor Rebengiuc și Ion Caramitru s-au constituit în modele exemplare adoptând „refuzul ca morală”, spune George Banu. 

„O morală percepută public prin absența de la marile ritualuri oficiale, de la sărbătorile megalomane, o morală marginală. Absența lor era elocventă și impunea respect”, explică George Banu. 

Caramitru a refuzat să clameze versuri de paradă, dar timp de o viață ne-a permis să auzim versurile lui Eminescu spuse de el ca de nimeni altul.

George Banu, teatrolog:

Admirat și invidiat de colegi

Indiferent că-l admirau sau îl invidiau, pentru colegii de breaslă, Ion Caramitru a fost un reper, crede Constantin Chiriac, creatorul Festivalului de Teatru de la Sibiu. „A impus în perioada respectivă ideea că nu este bine să spui poezii omagiale despre conducători, ci că este important să te orientezi către marea poezie. El a înlăturat din start acest concept. Chiar și când spunea poeziile care erau în dezacord cu ce făceau mulți alții, momentele acelea i-au creat un statut invidiat și unic. A fost, este și va fi un reper”.

Moștenirea lui Ion Caramitru. Să spui cele de nespus
Ion Caramitru, la cea de-a XXIX-a ediție a Premiilor Galei UNITER, la Teatrul Național din București, 19 iulie 2021. Foto: Hepta

În lumea intelectuală în special, Ion Caramitru era considerat un „rezistent”, îl rememorează și Gabriel Andreescu, activist pentru drepturile omului și disident anticomunist român, într-un editorial publicat pe contributors.ro. 

Aș sublinia și o altă dimensiune a personalității sale: anticomunismul. L-a profesat de la început până la sfârșit.

Gabriel Andreescu, disident anticomunist:

„Din sală, l-am perceput ca pe un dublu al nostru, voiam să-i semănăm: liberi”

Rolurile jucate de Ion Caramitru se țes în memoria lui George Banu. „A debutat cu «Hamlet», iar apoi a jucat în «Iulius Cezar», pus în scenă de Andrei Șerban. A sedus prin vitalitate și bucurie de viață în «Léonce și Lena», de Büchner, pus în scenă de Liviu Ciulei. Atunci, din sală, l-am perceput ca un dublu al nostru, noi, tinerii din sală care voiam să-i semănăm: liberi și dăruiți iubirii, prieteniei, jocului.

I-a urmat rolul preotului intransigent ce refuza orice compromis cu nazismul din «Vicarul», de Hochhuth, semnat de Radu Penciulescu. I-am iubit integritatea și implicarea în conflictul cu puterea. Actorul prin rolurile interpretate își afirma o conduită, se mărturisea implicit și își revela astfel indocilitatea. «Eu sunt făcut din materia rolurilor mele», ar fi putut spune Caramitru, parafrazându-l pe Prospero din «Furtuna», el, pe care nimeni nu-l vedea nici la televiziune, nici pe stadioane”.

Moștenirea lui Ion Caramitru. Să spui cele de nespus
Criticul de teatru George Banu. Foto: Hepta

Revolta izvorâtă din familie

Caramitru avea o memorie a luptelor. „Familia noastră a suferit foarte mult în comunism, în special părinții tatei. Bunicul meu a fost arestat de multe ori prin anii ‘50, a și murit foarte tânăr din cauza torturilor din temnițele comuniste”, explică Andrei Caramitru. 

„Familia noastră a urât profund acel sistem, iar la noi în casă se vorbea deschis despre asta chiar și pe vremea aceea. Sigur că tatei nu îi era ușor, îndura amenințări și presiuni, primea mereu avertismente la teatru. Dar tata mereu spunea că un actor trebuie să fie liber, iar oamenii trebuie să gândească cu mintea lor și să-și asume riscuri pentru a putea spune ceea ce cred. Pentru el, asta era o treabă minimă de autonomie și libertate personală. Dacă tot timpul îți e frică, atunci nu mai ești un om liber”, crede fiul. 

„Contează foarte mult opinia publică”

Ion Caramitru n-a încetat niciodată să creadă în puterea societății. Vedeta simțea ce înseamnă publicul. „Îmi place să spun ce gândesc, aşa cum fac şi acum, în mod real, despre situaţia societăţii noastre şi a ţării. La un moment dat, când lucrurile astea adună la un loc o suflare mai mare şi îşi face loc un adevăr nu neapărat absolut, poate chiar relativ, atunci societatea civilă are dreptul de a interveni în viaţa cetăţii”, rezuma  Ion Caramitru ideea lui despre implicare, într-un interviu pentru „Adevărul”, în 2016. 

S-a văzut, în ultima perioadă, cum cel puţin minciunile astea oficiale, cu doctorate plagiate, cu furturi organizate, cu desfiinţări de instituţii în interes personal, şi-au găsit pedeapsa. Deci, se poate. Drumul către un adevăr cel puţin relativ îşi poate găsi locul. Contează foarte mult opinia publică.

Ion Caramitru:
Moștenirea lui Ion Caramitru. Să spui cele de nespus
Ion Caramitru, în timpul unei conferințe de presă, în București, 18 martie 2009 Foto: Hepta

Au trecut patru luni de la dispariția lui Ion Caramitru. A fost creștin fără să-i judece pe atei, a fost un minoritar de origini aromâne, cu un mare respect pentru concetățeni, a fost profund și ni l-a redat pe Eminescu. Aceasta e o parte a moștenirii sale.

„Cred că e important ca oamenii să înțeleagă că poți să reușești chiar și în cele mai dificile timpuri și societăți. România nu e Germania sau Elveția, dar chiar și aici poți face lucruri mărețe, dacă muncești și ești talentat”, spune Andrei Caramitru. Peste har, tatăl lui a mai avut ceva, strălucitor în vremuri grele: n-a renunțat. 

În „Vicarul", Caramitru l-a interpretat pe părintele Fontana, care se alătură benevol unui transport de deportați la Auschwitz și moare acolo. Pe scenă, alături de actorul Gheorghe Ionescu Gion. Foto: Arhiva Teatrului BulandraIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6
Urmărește-ne pe Google News
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
BOMBĂ! Rafila, anunț ȘOC despre românii cu 3 doze de vaccin! Toți trebuie să afle
Playtech.ro
BOMBĂ! Rafila, anunț ȘOC despre românii cu 3 doze de vaccin! Toți trebuie să afle
"De ce dai mă cu pumnii în mine?". Tânăr snopit în parcare de un vecin, după ce şi-a lăsat maşina pe locul lui, în Constanța
Observatornews.ro
"De ce dai mă cu pumnii în mine?". Tânăr snopit în parcare de un vecin, după ce şi-a lăsat maşina pe locul lui, în Constanța
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
Știrileprotv.ro
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer