Muncitorii care ‘cladesc’ Occidentul

Nu dorul de duca i-a facut sa plece, ci nevoia de bani. „S-au terminat santierele in Romania?”, s-ar putea intreba unii. Nu, dar in strainatate se castiga infinit mai bine atunci cand muncesti „cu carca”. Fie ca e vorba despre Spania, Italia sau Germania, aproape ca nu exista santier pe care sa nu gasesti muncitori romani. Tineri, batrani, de meserie sau pur si simplu dispusi sa inceapa aventura occidentala de la munca „de jos”. Gasesti din toate categoriile. Angajatorii straini recunosc ca romanii sunt buni meseriasi in constructii si nu prea stramba din nas, mai ales ca salariile pe care muncesc, mici pentru Vest dar enorme pentru ei, sunt rasplata suprema.

„As prefera sa muncesc in Romania, dar se castiga putin”, marturiseste un roman care asuda pe santierele din Italia. „Vedeti casele astea? Trei sferturi din ele noi le-am cladit”, se mandreste un moldovean care a ales Spania. Toti vor sa se intoarca acasa, dar numai dupa ce strang ceva bani. Iar salariile pentru care muncesc zi-lumina merita, spun ei. Sub 800 de euro pe luna nu prea se castiga „afara”. Si unde ar mai pupa ei asa o leafa in Romania?

„Am facut aproape toate casele din oras”

Daca i-ar fi spus cineva in tinerete ca va ajunge, la cativa pasi de pensie, sa lucreze tocmai in Spania, Costica ar fi ras probabil cu pofta. Dar viata l-a invatat ca surprize pot aparea oricand. Acum, la 52 de ani, Costica Teleuca, din Piatra Soim (jud. Neamt), trudeste de zor pe santierele din Almasora, o micuta localitate pe malul marii, la o ora departare de Valencia.

„In Romania am lucrat ca strungar, da’ in ultima vreme, inainte sa plec, nu prea mai aveam de lucru. Sunt de vreo patru ani in Spania, mi-am adus aici si copiii si familiile lor, muncim cu totii”, ne povesteste barbatul. E greu in constructii, dar nu se plange. Munceste de dimineata pana seara, cu o pauza de masa de ora. „Macar stiu pentru ce muncesc”, adauga Costica. Ezita sa spuna foarte clar cat castiga, dar nu-l lasa inima sa nu marturiseasca faptul ca si-au cumparat deja un apartament. Ce-i drept, in rate. „Platim 800 de euro pe luna, da’ e al nostru. In Romania as fi putut? Nu cred”. Pe santierul unde lucreaza e plin de romani, asa ca nici nu se poate plange ca-i lipseste sa auda vorba romaneasca. „Pai, noi, romanii, cred am construit trei sferturi din casele de aici. Si se mai fac o gramada, asa ca o sa tot fie de munca”.

Pe acelasi santier l-am gasit si pe tanarul Mihai Stoica. Avea doar 19 ani cand a plecat din Targoviste, orasul natal, cu gandul de a incerca altceva. Iar Spania i s-a parut locul ideal. Spune ca n-a dat gres. A inceput tot de la munca „de jos”, pe santier, iar acum se mandreste cu faptul ca a ajuns „encargado”, adica un fel de sef de echipa.

„Lucrezi mult, nu prea ai timp de distractii, dar macar se vad ceva sanse in viitor. Sunt tanar si nu ma sperie munca”, ne-a spus Mihai. Ar vrea sa aiba la un moment dat propria afacere in domeniul amenajarilor interioare, mai ales ca stie cam de toate, de la pus gresie, parchet, zugravit si tencuit pana la decoratiuni interioare sofisticate.

„As prefera acasa, dar se castiga putin”

Marian Mocanu a plecat din Romania in Italia, in urma cu cinci ani. Are 39 de ani, iar Libertatea l-a gasit pe unul din cele mai mari santiere din Roma, muncind cot la cot cu alti romani veniti sa castige un ban frumos in Italia.

Marian s-a nascut si a copilarit la Odobesti si spune ca nu a crezut ca viata il va arunca atat de departe de locurile dragi. „Sincer sa fiu, as prefera oricand sa muncesc acasa, sa fiu, aproape de familie si de prietenii pe care ii am acolo, dar nu se poate. Mi-am dat seama ca daca vreau sa realizez ceva in viata trebuie sa muncesc afara, departe de locurile in care m-am nascut. Acesta este adevarul si trebuie sa-l acceptam”.

Mai intai si-a incercat norocul, ca tot romanul, cu tot felul de slujbe care sa-i aduca linistea financiara la care are dreptul sa viseze acum. A muncit ca mecanic, apoi s-a gandit ca ar fi bine sa ia totul pe cont propriu si    si-a deschis un atelier de reparatii canapele. „Munceam acasa, eu eram si patron si muncitor. Dar n-a mers sau, ma rog, nu am fost eu multumit. Apoi m-am angajat ca sofer, faceam transport de lemne in toata tara, dar nici asta nu m-a multumit”, povesteste el.

La Roma a ajuns in 2001, impreuna cu cativa prieteni si a nimerit direct pe santiere. Nu poate spune ca a fost chiar munca la care visa, dar incet-incet a realizat ca se scot bani frumosi. S-a adaptat mai greu cu ritmul si felul de viata al italienilor, insa acum poate spune, in sfarsit, ca lucrurile sunt pe drumul cel bun. „Cand am ajuns aici m-am speriat de preturile pe care le-am  gasit. Nu-mi venea sa cred ca sunt atat de mari, eu obisnuit cu cheltuielile pe care le aveam in Romania, m-am gandit ca nu rezist aici nici macar o luna. Dar au trecut de atunci 5 ani”, spune el zambind.

Marian afirma ca se va gandi de zece ori inainte sa se intoarca definitiv acasa. „Cei din Romania nu vor intelege niciodata eforturile pe care le facem noi. Aici este parca o cu totul alta lume, ce-mi ofera ei daca ma intorc acasa? Aceleasi slujbe prost platite si viata nesigura? Nu, multumesc, prefer sa muncesc aici”, incheie el.

Sef de santier la 30 de ani

La doar 30 de ani, Emil Catana da ordine unor oameni de doua ori mai in varsta. Acum, pe santierul aflat in apropiere de circuitul de formula 1 de la Hockenheim, bacauanul conduce o echipa de opt romani, care ridica o cladire de birouri. Originar din satul Lespezi, Emil a venit prima oara in Germania in urma cu aproape opt ani, ca simplu muncitor in constructii. Datorita seriozitatii de care a dat dovada el a ajuns sef de santier.

“Nu e simplu sa tii sub control o lucrare atat de mare. Lucram numai cu romani si nu toti sunt seriosi. Am avut cazuri in care ne-am zbatut sa aducem o persoana anume din Romania si, dupa ce s-a vazut aici, n-a mai venit la munca sau a plecat pe alte santiere”, povesteste Emil. Tanarul e casatorit si are doi copii. Desi castiga destul de bine, in jur de 2.000 de euro pe luna, banii nu pot sterge dorul de casa. “Singurul gand care ma tine aici e faptul ca muncesc pentru familie, ca, altfel, maine m-as intoarce acasa”, ofteaza Emil.

Nea Paruschi manevreaza macarale

Pe “nea Paruschi”, cum ii spun colegii de santier, nici nu l-am observat la inceput. Apoi am auzit o voce sugubeata care venea de undeva de sus: “Sefu, ne da la ziar?”. Nelu Paruschi e pitestean si de cateva luni lucreaza ca macaragiu la Hockenheim. “E bine aici, castigam pe luna cat am lua in Romania intr-o jumatate de an. Singura problema e ca atunci cand se termina o lucrare nu stii daca mai au nevoie de tine si in continuare sau trebuie sa te intorci acasa”, ne-a spus nea Paruschi dupa ce a coborat de la “locul de munca”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE