Liliana Teodoros, femeia care, în weekendul trecut, în loc să meargă să facă plajă pe Litoral, a încercat cu disperare să salveze un căţel muribund, a povestit, pentru Libertatea, întreaga întâmplare.

“Am plecat din Bucureşti pe la 5.30, ca să nu prindem aglomeraţie în drum spre Litoral. Pe la opt şi jumătate, am oprit ca să hrănim o căţeluşă care parcă ne cerea ceva, parcă ne implora să oprim. Atunci am văzut căţeii. După ce am reuşit să-l eliberez pe unul dintre ei, 4099-172555-qa.jpgpe cel care mai trăia, căţeluşa a plecat, mulţumită, parcă, de încercarea noastră de a salva puiul. Imediat am dus căţelul la o clinică din Constanţa, am stat tot timpul lângă el. La un moment dat am crezut că scapă. Duminică era chiar vioi, mânca, dar seara s-a moleşit din nou şi din păcate a murit. N-am putut să-l salvez”, ne-a declarat tânăra.

Căţeluşul ar fi crescut între pisici

Căţeluşul a fost înmormântat pe un teren care aparţine femeii şi iubitului ei. Liliana Teodoros are 33 de ani, nu este căsătorită, dar are de mulţi ani un partener de viaţă. Din fericire, acesta înţelege foarte bine dragostea tinerei pentru animale, întrucât cei doi îngrijesc nu mai puţin de cinci pisici.

Femeia este inginer proiectant şi lucrează în prezent pe un şantier important din sudul Capitalei.

foto:
Cosmin Barbu

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI