Promisiunea pe care Nicușor Dan le-ar fi făcut-o celor doi copii ai lui, dacă ajunge președintele României. Ce-și doresc micuții

Comentează

Primul tur al alegerilor prezidențiale, care a avut loc pe 04 mai 2025, i-a adus în centrul atenției pe George Simion și Nicușor Dan, candidații care s-au clasat pe primele două locuri în preferințele românilor.

George Simion a fost votat de 3.863.040 de români și a ocupat prima poziție, în timp ce Nicușor Dan s-a situat după acesta, cu 1.982.093 de voturi. Cei doi au reușit să-i învingă pe Crin Antonescu, Victor Ponta și Elena Lasconi, astfel că se vor duela pe 18 mai 2025 în cel de-al doilea tur, pentru a ajunge noul președinte al României.

Nicușor Dan nu s-ar muta din locuința în care stă în prezent

Potrivit jurnaliștilor de la Ciao, Nicușor Dan, care în prezent este primar al Capitalei, le-a făcut o promisiune celor doi copii pe care îi are cu Mirabela Grădinaru: Aheea și Antim.

Sursa citată notează că dorința micuților este să locuiască în aceeași casă în care s-au născut și au crescut, iar Nicușor Dan le-ar fi promis acestora că nu se vor muta de acolo, dacă el va fi ales președinte al României.

Din câte se pare, cei doi copii ai lui Nicușor Dan se referă la casa din sectorul 5, în care edilul Capitalei și partenera lui de viață s-au mutat în anul 2017. Mai exact, mansarda unei case vechi care a fost construită în jurul anului 1910.

De ce nu și-a cumpărat o locuință

„Acum, faptul că în apartamentul acesta au crescut copiii, s-a născut băiețelul, că locuim într-un cartier unde nu prea circulă mașini, îmi place foarte mult. Nu sunt deloc stresat din punct de vedere material, am un back-up. Pot să merg oricând să predau. Mirabela ar vrea să avem casa noastră, să așeze ea lucrurile, să fie casa ei. Dar poate va fi, la un moment dat. Nu am avut niciodată banii și timpul ca să cumpărăm. Acum, probabil că, cu un credit potrivit, am putea să o facem, dar trebuie să căutăm, să ne placă zona, și n-am avut niciodată timp”, spunea Nicușor Dan la Kanal D, în emisiunea lui Denise Rifai, în urmă cu mai bine de un an.

Întrebat în acest an la Digi 24 dacă se va muta la Palatul Cotroceni, în cazul în care ajunge președinte al României, Nicușor Dan a precizat că acest lucru depinde de familia lui și de o negociere pe care o va avea cu cei de la Serviciul de Protecție și Pază (SPP).

„Mi-aş dori să locuiesc în continuare acolo unde copiii mei și-au făcut prieteni”, a spus Nicușor Dan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:12
Ministerul Sănătății a reluat livrarea vaccinului BCG în țară. Ce trebuie să facă părinții copiilor rămași nevaccinați
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
17:00
BNR anunță că inflația va crește din nou până la sfârșitul anului, după ce a scăzut la 6,17% în august
17:00
Pericolul din spațiu care poate distruge o navetă la 32.000 km/h: de ce riscă orbita Pământului să devină inutilizabilă
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește