La nunta tinerei de săptămâna trecută au fost prezente nu mai puţin de 100 de persoane, iar petrecerea a avut loc într-un local din Marghita. 

Femeia lucrează ca asistentă la ATI la spitalul orășenesc Marghita din județul Bihor, iar soțul ei este polițist. 

Cei doi au sărbătorit cel mai important eveniment din viața lor alături de sute de persoane, de asemenea aceștia au postat pe Facebook mai multe fotografii, pe care ulterior le-au șters, scrie ziarul Bihoreanul.

Tânăra a fost testată la spitalul în care lucrează, iar rezultatul a fost pozitiv, cum nu are simptome, atât ea cât și soțul ei au fost plasați în carantină la domiciliu pentru două săptămâni.

Potrivit unor surse din Poliţia Bihor, tânărul, care lucrează ca agent de Poliţiei Oraşului Marghita, le-ar fi declarat şefilor săi că nu a avut colegi printre invitaţi.

Între timp, poliția a deschis un dosar penal.

 „În cadrul cercetărilor, care sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, vor fi verificate aspecte cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la numărul de participanți prezenți la eveniment, precum și respectarea normelor sanitare în vigoare în vederea prevenirii infectării cu noul coronavirus”, se arată în comunicatul IPJ Bihor.

Deocamdată, cercetările se fac in rem, adică asupra faptei, fără a fi învinuită vreo persoană. „La finalizarea cercetărilor, în funcție de rezultat, vor fi propuse măsuri corespunzătoare prin unitatea de parchet competentă”, a mai transmis Poliţia Bihor.

Este al doilea dosar penal deschis în Bihor în ultima săptămână, din pricina unor nunţi, după cercetarea demarată în cazul petrecerii organizată de fiul fostului şef adjunct al Poliţiei Bihor, Eugen Boc.

Citeşte şi:

Şapte turişti au rămas blocaţi pe Transalpina din cauza zăpezii. Salvamontiștii au avut parte de o misiune dificilă

Prognoza meteo, 18 octombrie 2020. Vremea se răcește, iar la munte sunt anunțate ninsori

Un bărbat care a incendiat o femeie în plină stradă, lăsat liber de Parchet. „Măsura controlului judiciar este proporţională cu gravitatea acuzaţiei”, susţine procurorul Oliver Teodorescu

FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac este amețitoare! Cu ce star se iubește acesta
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac este amețitoare! Cu ce star se iubește acesta
Nicușor Dan o face PRAF pe Gabi Firea. Ce a îndrăznit să spună chiar ieri despre ea! A aflat toată țara
PARTENERI - PLAYTECH
Nicușor Dan o face PRAF pe Gabi Firea. Ce a îndrăznit să spună chiar ieri despre ea! A aflat toată țara
Horoscop 28 octombrie 2020. Taurii încep să scape de poveri pe care le purtau pe umerii lor degeaba
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2020. Taurii încep să scape de poveri pe care le purtau pe umerii lor degeaba
Angela Merkel a dat o veste teribilă! Ce ne așteaptă în următoarele luni
Știrileprotv.ro
Angela Merkel a dat o veste teribilă! Ce ne așteaptă în următoarele luni
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani