Un copil a căzut dintr-o dubă care circula pe o șosea din județul Tulcea. Scena a fost filmată dintr-o mașină aflată în trafic, în imagini observându-se cum copilul s-a ridicat repede, însă s-a îndreptat către celălalt sens de mers, de unde venea un TIR, relatează News.ro.
O persoană a coborât din autovehiculul de unde a căzut copilul și a reușit să îl ia în brațe. Șoferul TIR-ului, între timp, a încetinit pentru a evita impactul. În acest caz a fost deschisă o anchetă.
Marți, reprezentanții Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea au anunţat că polițiștii s-au sesizat din oficiu după apariţia în spaţiul public a materialului video din care reiese producerea unui eveniment rutier pe drumul Cataloi-Nalbant, mai scrie News.ro.
„În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt efectuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum şi pentru stabilirea tuturor aspectelor de natură să clarifice situaţia de fapt şi răspunderea persoanelor implicate", au anunţat poliţiştii.