CFR Cluj, campioana Romaniei, a intalnit duminica seara, la Irdning, in cadrul stagiului de pregatire din Austria, ocupanta locului secund in Grecia, Panathinaikos Atena. Conducerea ardelenilor a considerat acest test drept cel mai puternic amical al verii. CFR – PAO s-a terminat nedecis, 0-0.


Formula folosita de Ioan Andone s-a apropiat de cea pe care tehnicianul vrea sa o foloseasca in campionat si in grupele Ligii Campionilor.

A fost un meci echilibrat, inchis, romanii ratand, insa, cele mai importante sanse. Peralta a trimis balonul in bara transversala (19), iar Semedo nu l-a batut pe Galinovici din careul mic. Elenii au raspuns prin Petropoulos (24, 40) si austriacul Ivanschitz (30), dar Stancioiu a fost la post.

In partea a doua, tot joc de uzura, fara actiuni importante, de notat fiind doar ocazia aceluiasi portughez Semedo, care a fost blocat de portarul lui PAO (60).


CFR – Panathinaikos 0-0

CFR: Stancioiu (75 Hirschfeld) ? Tony (83 Panin), Cadu, Alcantara (75 G. Muresan), Pereira ? Trica (68 Kone), Peralta (60 Dubarbier), Dani, Culio (68 Deac) ? Semedo (62 Prette), Diego Ruiz (75 Fabbiani). Antrenor: Ioan Andone


„Sa fiu atent sa aleg cel mai bun ’11′”

Antrenorul CFR-ului, Ioan Andone, a declarat, la finalul jocului cu PAO: ‘Grecii formeaza o echipa agresiva, foarte buna. Au jucat cu angajament, dar nu m-au impresionat deloc din punct de vedere tehnic’. Referindu-se la echipa sa, Ando a subliniat: ‘Nu ma plang. Am multi oameni de valoare in lot si trebuie sa fiu doar atent sa aleg mereu cea mai buna echipa’. Didi nu a jucat, pentru ca acesta are nevoie de sase luni pentru a reveni la forma maxima.


„Ne rodam pentru Champions League”

Presedintele Iuliu Muresan (foto) a vazut din tribuna meciul de la Irdning: ‘Nu sunt importante rezultatele din amicale, mai important e cu cine joci. A fost un meci greu, cu o echipa de Champions League. Ne rodam si noi! Am jucat bine, ne-am creat mai multe ocazii. Daca ar fi intrat sutul in bara al lui Peralta, altul era rezultatul’.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.