Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a anunțat că a cerut și a obținut marți demisia Claudiei Ardelean din Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca, după ce presa locală a scris că tânăra este o fostă miss, patroana unei firme de hostess, fără experienţă în domeniul medical, potrivit Știri de Cluj și News.

Claudia Ardelean, în vârstă de 27 de ani, a anunțat luni, 8 februarie, pe pagina sa de Instagram că a fost numită în calitate de membru supleant 2, în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca:

”Its officially! Azi, 08.02.2021 am semnat contractul de mandat in baza caruia imi voi exercita functia publica de reprezentant al Consiliului Judetean Cluj in Consiliul de Administratie al unui spital public din Municipiul Cluj-Napoca! Multumesc pentru incredere si sustinere Partidului National Liberal Cluj!”, a scris pe Instagram Claudia Ardelean.

Tânără liberală de 27 de ani, numită în CA-ul unui spital din Cluj, pusă să demisioneze la o zi după ce aceasta se lăudase cu funcția pe Instagram
Claudia Ardelean a renunțat la funcția de membră în CA-ul
Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Cluj. Foto: Instagram

Anunțul făcut de tânără a fost preluat de presa locală, care a scris că aceasta este absolventă a două facultăți – Drept și Studii Europene, dar că nu avea nicio tangență cu zona medicală, fiind administratora unei firme de hostesse.

Șeful CJ o laudă, dar o face să demisioneze

La câteva ore după acest anunț, tânăra a fost nevoită să demisioneze, la cererea președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Același Tișe, care a avut însă numai cuvinte de laudă la adresa tinerei.

Tânără liberală de 27 de ani, numită în CA-ul unui spital din Cluj, pusă să demisioneze la o zi după ce aceasta se lăudase cu funcția pe Instagram
Alin Tișe, șefuL CJ Cluj

„Regret nespus incidentul. Am solicitat în cursul zilei de ieri, 9 februarie, demisia doamnei Claudia Ardelean, fapt care s-a întâmplat, chiar dacă dânsa avea statut de supleant 2, neremunerat. Din punct de vedere profesional doamna Claudia Ardelean a absolvit două facultăţi (din care una de Drept) şi are o pregătire foarte bună. Celelalte aspecte care au fost prezentate în presă ţin de viaţa privată a persoanei respective”,se arată într-un comunicat de presă al șefului CJ Cluj, Alin Tișe.

În acest sens, pentru a nu exista nicio îndoială, suspiciune sau semne de întrebare cu privire la această numire, am solicitat demisia acestei persoane, fapt care s-a realizat ieri (marți, n.red.)

Alin Tișe, președinte CJ Cluj

Tânăra a absolvit două facultăţi, Studii Europene şi Facultatea de Drept, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost model și are o agenție de hostesse.

Din 2014, în PNL

În luna octombrie, Claudia Ardelean a fost pe lista de candidați ai PNL pentru un loc în Consiliul Local Cluj-Napoca și că este membră PNL din 2014. Potrivit declarațiilor de avere și interese, Ardelean deține o mașină Mercedes, două ceasuri în valoare de peste 4.000 de euro și era administrator al unei firme de hostesse.

Tânără liberală de 27 de ani, numită în CA-ul unui spital din Cluj, pusă să demisioneze la o zi după ce aceasta se lăudase cu funcția pe Instagram

Claudia Ardelean alături fostul premier Ludovic Orban, în vizită la Spitalul Regional de Urgență Cluj, în septembrie 2020, foto: Știri de Cluj.

Foto: Instagram

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.