O șoferiță a depășit limita de viteză cu 53% față de cât era permis, dar tribunalul a decis că n-a fost cu intenție și a scăpat cu jumătate din amendă

Comentează
Prim-plan cu două radare montate pe un stâlp metalic, pe fundalul unui cer albastru cu nori albi împrăștiați.

Un tribunal din Germania a stabilit că o depășire semnificativă a limitei de viteză într-o zonă de 30 km/h nu implică automat intenție. În consecință, o șoferiță a fost sancționată doar pentru comportament neglijent și a scăpat cu jumătate din amendă.

46 km/h într-o zonă de 30 km/h. Limita era semnalizată de trei ori

A conduce cu 46 km/h într-o zonă cu limită de 30 km/h înseamnă, din punct de vedere matematic, o depășire de 16 km/h, respectiv cu 53% peste limita permisă. În traficul urban, pe artere principale bine dezvoltate, astfel de depășiri nu sunt rare. Însă se pune întrebarea: este vorba automat despre o încălcare intenționată a regulilor sau despre neglijență?

Asupra acestui aspect a fost nevoit să se pronunțe recent un tribunal, într-un caz care a implicat o șoferiță.

În cazul respectiv, limita de viteză era indicată în mod clar prin trei semne de circulație. Cu toate acestea, Tribunalul Districtual din Landstuhl (dosar nr. 2 OWi 4211 Js 8201/25) a decis că, în cazul unei limite foarte scăzute de viteză, depășirea relativă de 40% sau mai mult nu este, prin ea însăși, suficientă pentru a demonstra intenția. Informația a fost transmisă de Grupul de lucru pentru drept rutier din cadrul Asociației Avocaților Germani (DAV).

Autoritatea a presupus inițial intenția

În primă instanță, autoritatea administrativă competentă a considerat că este vorba despre un act intenționat, relatează publicația t-online.de. O depășire relativă atât de mare ar indica, potrivit acesteia, o ignorare conștientă și constantă a limitei de viteză.

Situația a fost agravată de faptul că șoferița nu a oferit explicații suplimentare cu privire la acuzație și nici nu a susținut că ar fi trecut cu vederea indicatoarele rutiere.

Totuși, aceasta a formulat contestație, iar cazul a ajuns în fața instanței.

Șoferița, amendată pentru neglijență, nu pentru intenție

Tribunalul Districtual din Landstuhl a apreciat că depășirea vitezei în sine nu constituie o dovadă suficientă a comportamentului intenționat. Deși o depășire de 40% sau mai mult poate reprezenta un indiciu al intenției, acest criteriu nu se aplică fără limite, în special în cazul unor restricții foarte scăzute, precum limita de 30 km/h.

Pentru a stabili intenția, ar fi fost necesare alte indicii, cum ar fi o viteză absolută deosebit de ridicată. Acestea nu au fost identificate în acest caz. În afara zonelor de 30 km/h, limita de viteză în localități este de 50 km/h, iar această valoare nu a fost depășită.

Nici existența celor trei indicatoare nu a fost considerată o dovadă clară că șoferița era conștientă de depășirea concretă a vitezei. Pe scurt, potrivit instanței, o persoană poate ști că limita este de 30 km/h fără să își dea seama că rulează peste această viteză. În consecință, șoferița a fost sancționată doar pentru comportament neglijent, cu o amendă de 70 de euro. Potrivit DAV, în cazul unei încălcări intenționate, suma ar fi fost, de regulă, dublă, respectiv 140 de euro.

Depășirea vitezei în zona de 30 km/h: amenzi și puncte

O depășire a vitezei într-o zonă de 30 km/h poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 30 și 800 de euro, în funcție de gravitatea abaterii. Mai jos, lista sancțiunilor posibile:

  • 10 km/h peste limită: 30 euro
  • 11–15 km/h peste limită: 50 euro
  • 16–20 km/h peste limită: 70 euro
  • 21–25 km/h peste limită: 115 euro | 1 punct
  • 26–30 km/h peste limită: 180 euro | 1 punct | 1 lună suspendare (dacă este a doua abatere de acest tip într-un an)
  • 31–40 km/h peste limită: 260 euro | 2 puncte | 1 lună suspendare
  • 41–50 km/h peste limită: 400 euro | 2 puncte | 2 luni suspendare
  • 51–60 km/h peste limită: 560 euro | 2 puncte | 2 luni suspendare
  • 61–70 km/h peste limită: 700 euro | 2 puncte | 3 luni suspendare
  • Peste 70 km/h peste limită: 800 euro | 2 puncte | 3 luni suspendare

Pentru șoferii aflați în perioada de probă, o depășire de peste 21 km/h atrage, pe lângă amendă, măsuri suplimentare precum prelungirea perioadei de probă sau participarea la un curs de reeducare rutieră.

Care sunt limitele de viteză în România

În România, limitele de viteză depind de tipul drumului, de categoria vehiculului și de faptul că te afli în localitate sau în afara ei. Regulile sunt stabilite de Codul Rutier și de documentele UNTRR (Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România).

În localități:

  • Limita generală pentru autoturisme și motociclete (categoriile A, B) este 50 km/h.
  • Pe anumite sectoare din interiorul localității, administratorul drumului poate stabili până la 80 km/h (cu avizul Poliției Rutiere), dar și limite mai mici (minim 30 km/h pentru autovehicule, 10 km/h pentru tramvaie).

În afara localităților:

Pentru autoturisme și motociclete (A, B):

  • Autostrăzi130 km/h.
  • Drumuri expres120 km/h.
  • Drumuri naționale europene (E)100 km/h.
  • Alte drumuri naționale, județene, comunale90 km/h.

Pentru camioane și autobuze (C, D, D1):

  • Autostrăzi: 110 km/h.
  • Drumuri expres/DN‑E: 90 km/h.
  • Alte drumuri: 80 km/h.

Pentru șoferii cu permis de conducere de până la un an sau pentru anumite categorii de vehicule (A1, B1, C1), limitele pot fi mai mici (de exemplu 70-80 km/h în afara localității).

În intersecții nedirijate, curbe periculoase sau în condiții de vreme rea, viteza trebuie redusă chiar și sub limita legală, iar uneori este impusă limita de 30 km/h.

Cu câți km/h pot depăși șoferii limita de viteză fără să fie amendați

În prezent, monitorizarea vitezei automobilelor pe drumurile publice este realizată cu ajutorul anumitor tehnologii, cum ar fi radarele fixe și cele mobile, care sunt calibrate pentru a detecta orice depășire a limitei legale admisă. Poliția Rutieră utilizează sute de astfel de radare pentru a măsura viteza cu care se deplasează autovehiculele pe diverse drumuri de pe teritoriul țării.

Este important de știut că aceste dispozitive sunt capabile să măsoare viteza unui autovehicul chiar și de la o distanță de 1.200 de metri.

În același timp, există și camere video, amplasate în anumite puncte strategice, care îi identifică pe șoferii care depășesc limita de viteză, pe cei care nu respectă semnificaţia culorii roşii a semaforului sau a regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată, conduc pe drumurile publice un automobil neînmatriculat ori au un comportament agresiv în trafic.

Există numeroase situații în care șoferii depășesc cu câțiva kilometri limita de viteză. În general, aceste abateri minore nu sunt sancționate de lege, atât timp cât nu se încalcă și alte reguli de circulație. În trecut, se putea depăși viteza maximă admisă cu până la 10 km/h. Acum însă, această limită a fost redusă la jumătate. Cu alte cuvinte, viteza maximă poate fi depășită cu cel mult 5 km/h. Spre exemplu, pe un drum unde limita de viteză este de 120 km/h, șoferii nu au voie să circule cu mai mult de 125 km/h.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!