Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani a transmis, miercuri, că la două zile după decesul unei tinere de 17 ani a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„În data de 16.07.2022, o minoră în vârstă de 17 ani, a decedat în cadrul Secţiei Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Sf. Pantelimon Focşani, urmare a unor complicaţii survenite după o procedură medicală de naştere prin cezariană”, au transmis procurorii.

Potrivit Parchetului, în cauză s-a început urmărirea penală in rem şi in personam faţă de un număr de trei persoane, medici în cadrul unităţii spitaliceşti anterior amintite, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, fals intelectual şi favorizarea făptuitorului.

Marţi, poliţişti din cadrul I.P.J Vrancea au pus în executare sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani şapte mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele unor persoane, precum şi la sediul Spitalului Judeţean Sf. Pantelimon Focşani.

„În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor urmărite şi pentru aflarea adevărului în cauză în scopul tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro

Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro

Femeile lui Dan Șucu se bat în declarații, dar stai să vezi ce a dezvăluit DANA BUDEANU despre ele! “Așa se divorțează la oraș, se dă jumătate la femeie, nu se fuge cu recamierul și...”. Uluitor ce s-a întâmplat în noaptea de Revelion, în 2004
Libertateapentrufemei.ro

Cum ar putea să evolueze mai departe „telenovela” Călin Georgescu: „Nu aceasta e bătălia esențială”
Adevarul.ro
Cum ar putea să evolueze mai departe „telenovela” Călin Georgescu: „Nu aceasta e bătălia esențială”
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Elle.ro

Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Observatornews.ro
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Horoscop 10 martie 2025. Racii sunt prinși în capcana propriilor gânduri și e greu să iasă de acolo, chiar și atunci când simt nevoia
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI