„Jur pe Allah, nimeni nu ne-a ajutat cu nimic. Nicio asociație internațională, nimeni… Să nu-mi spuneți despre guvern, că nu am primit vreun sprijin nici de acolo”, afirmă Shaun Mast, 90 de ani, veteranul „oamenilor peșterii.

Îmi aduc aminte că a trebuit să ne părăsim casele în toiul nopții, când au început focurile de armă. Am lăsat totul în urmă.

Shaun Mast, liderul pakistanezilor din peșteri:
„Să trăiești în peșteră, asta nu e viață”. Drama oamenilor care s-au refugiat din calea talibanilor în munți
Casele au fost transformate în mormane de cărămizi

Cum au ajuns oamenii nimănui

Acum, guvernul pakistanez refuză să acorde familiilor statutul de persoane strămutate intern, fiindcă, oficial, conflictul cu TPP a fost declarat încheiat în urmă cu patru ani.

Localnicii afirmă însă că, în zonă, luptele de gherilă au continuat, neîncetat. În plus, retragerea SUA din Afganistan a alimentat instabilitatea în regiunea muntoasă de frontieră.

Iar armata nu îi lasă să se întoarcă acasă. Și chiar dacă li s-ar permite deplasarea, familii refugiate în peșteri nu și-ar putea permite călătoria. În plus, casele lor au fost distruse.

Shaun Mast a fost forțat să fugă din satul său din valea Tirah din Pakistan alături de 50 de membri ai familiei sale. Au călătorit pe jos, trecând granița la Nangarhar, în Afganistan, înainte de reveni în Pakistan. În final, s-au stabilit la peste 200 de kilometri de casă, în rețeaua de peșteri din apropierea satului Charwazgi Mulankali.

Călătoria a fost istovitoare. Am mers numai noaptea prin acești munci stâncoși periculoși. Ziua stăteam ascunși. Am avut cu noi caprele și oile salvate din măcelul de acasă, dar le-am pierdut pe drum. Nu a existat niciun avertisment al armatei despre atac și tot ce am putut lua au fost straiele de pe noi și câteva animale.

Shaun Mast:

Firidele găzduiesc aproximativ 100 de familii, toate din Tirah.

Condiții „preistorice”

Peșterile întunecate rețin căldura iarna și rămân răcoroase vara, când temperaturile pot depăși lejer la 40 de grade Celsius. E singurul aspect pozitiv.

În interiorul peșterilor, familiile atârnă cearșafuri și țesături colorate peste pereții de piatră. Fiecare adăpost se bazează pe energia solară pentru electricitate. Shaun Mast are un singur bec și un mic ventilator deasupra patului său.

Condițiile sunt ca în preistorie. Focul este aprins cu cremene, iar cuptoare mici de lut sunt săpate în pământ. Apa este puțină și e colectată dintr-o singură fântână.

Pentru a se hrăni, familia lui Shaun sacrifică animalele rătăcite pe munte. Cei mai în putere merg câteva ore pe albia stâncoasă a unui râu secat până pe creasta opusă și coboară pe autostrada care leagă localitățile Peshawar și Jalalabad. Acolo sunt câteva magazine cu strictul necesar.

„Satul cărturarilor”

Aftab Ali, 14 ani, visează în acest loc întunecat și neprimitor. Vrea să meargă la universitate pentru a studia medicina. Pentru a-i îndeplini visul, tatăl său avea cândva două slujbe, acum este șomer.

Există o singură școală în regiune, dar nimeni nu își poate permite transportul până acolo.

Ironia sorții: Charwazgi Mulankali, numele localității de care aparțin oamenii peșterilor, înseamnă „satul cărturarilor”.

Shaun Mast are trei soții și 21 de copii, nouă băieți și 12 fete. Familia luptă să găsească resurse ca să se hrănească. Doar doi dintre copii mai mari au de lucru, unul la o carieră de piatră, ceălălat, la o stână, ca cioban.

El spune că și-ar fi dorit ca fiicele sale să fie educate și să lucreze. Dar…

Nu ne putem permite mâncarea, cum ne-am putea permite cărțile?

Shaun Mast:

Conflictele din zonă au reizbucnit

După ce talibanii au revenit la putere în Afganistan, organizația TTP s-a repliat și a efectuat mai multe raiduri împotriva armatei pakistaneze, în Waziristanul de Nord. Doar în septembrie, 10 soldați au fost uciși în atacurile TTP.

Pe 5 septembrie, un sinucigaș a intrat cu motocicleta într-un post vamal din Quetta, un oraș din provincia Balocistan, ucigând cel puțin patru soldați și rănind 18 civili. TTP și-a asumat responsabilitatea pentru atac.

„Să trăiești în peșteră, asta nu e viață”. Drama oamenilor care s-au refugiat din calea talibanilor în munți
Soldații pakistanezi inspectează locul atacului de la Quetta

Potrivit Băncii Mondiale, rata inflației din Pakistan este aproape de 10%, cu aproape 4 puncte procentuale peste cea a Afganistanului devastat de război.

Fiind o țară bazată pe importuri, inclusiv energie și alimente, Pakistanul este sensibil la fluctuațiile de preț care determină inflația.

„Armata nu ne lasă să ne mișcăm”

Muhammad, alt locuitor al peșterilor, este mai preocupat de situația instabilă de securitate care îi împiedică familia să se întoarcă acasă: „Aproape toți oamenii care locuiesc aici vor să se întoarcă acasă, dar armata nu ne va lăsa să ne mișcăm”.

Probleme financiare ale Pakistanului și amenințările talibane fac probabil scenariul ca aceste familii să mai aștepte până să revină pe meleagurile natale.

„A trăi într-o peșteră nu înseamnă viață”, încheie seniorul Shaun Mast.

Foto: EPA

Citeşte şi:

Doar 5 paturi ATI sunt libere în toată ţară pentru pacienţii COVID

Opinia unui secretar de stat demis de Cîțu despre oamenii cu care a lucrat: ”Un amestec letal de prostie și rea intenție”

Județele Iași și Sălaj au trecut pragul de trei la mie. În total, 16 județe sunt în scenariul roșu

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
Playtech.ro
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Observatornews.ro
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie