Mihaela Marcu, prefectul judetului Braila, a anuntat, astazi, ca nici un pacient din judet nu va mai fi externat pana cand nu se vor debloca drumurile, informeaza Rompres. “Am decis ca nici un pacient din judet sa nu mai fie externat, pana cand situatia drumurilor nu va intra in normalitate, ceea ce speram ca se va intampla in cursul zilei de maine”, a declarat acesta. “Am luat aceasta hotarare dupa ce trei ambulante care transportau spre casa pacienti externati s-au blocat in zapada”, a adaugat Marcu. Pacientii respectivi au ramas inzapeziti, in masinile salvarii, in localitatile Ciocile, Tufesti si Stancuta, fiind preluati in scurt timp de alte ambulante din zona si dusi la domiciliu. De asemenea, bolnavii braileni care au nevoie de hemodializa au fost adusi la centrul de specialitate, unde vor ramane internati pana la stabilizarea situatiei drumurilor din judet. Trei pacienti au refuzat internarea si au fost lasati sa plece acasa, pe propria semnatura, informeaza Prefectura Braila.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.