Otrăvitoarele din Şiria. Povestea femeilor care își omorau bărbaţii cu hârtie de muşte, topită într-o „apă fermecată” de băbăreasa satului

Cum a murit ultima victimă şi scrisoarea anonimă ce a pus capăt crimelor

La 64 de ani, Pavel Teodoriu era încă un bărbat în putere; muncea şi se bucura de viaţă.  Dar în martie 1933, el s-a îmbolnăvit din senin; vomita, avea diaree şi ameţeli şi ajunsese atât de slăbit, încât abia se mai putea ţine pe picioare. 

Uneori boala îl lăsa, iar el credea că s-a vindecat, dar apoi iar îl lovea și-l punea la pământ. Zile la rând a dus-o aşa și n-a vrut să cheme medicul, povestea soţia lui, fiindcă spera că se va vindeca singur. Iar când, în sfârşit, a trimis vorbă, iar medicul din Şiria a venit şi l-a văzut, i-a zis că are o răceală la stomac, adică o gastroenterită, şi i-a dat să ia nişte pastile care nu l-au mai ajutat cu nimic pe bietul bărbat. 

Pe 2 aprilie 1933, într-o duminică, Pavel Teodoriu şi-a dat ultima suflare, în curtea casei sale. Era împreună cu fratele lui, Nicolae, care venise să-l vadă. „A murit în braţele mele, în niște chinuri groaznice”, le-a declarat bărbatul anchetatorilor. „Vomita întruna şi-mi zicea că-l arde în piept şi pe gât”. În ziua aceea, în curte era şi Elena Covaci, venită în vizită la nevasta lui Pavel, îşi amintea fratele mortului. Asta nu i-a dat nimic de bănuit atunci.

Și abia în ziua înmormântării a început să-și pună întrebări. Căci atunci când s-a întors acasă de la cimitir, Nicolae Teodoriu a găsit în gard o scrisoare anonimă, prin care era anunţat că fratele lui fusese omorât de nevastă-sa, care primise de la Elena Covaci otravă din hârtie de muşte, adusă de la băbăreasa satului. 

Toată noaptea s-a gândit bărbatul ce să facă el cu vestea asta. Iar a doua zi, când încă nu se luminase, a luat scrisoarea şi a dus-o la postul de jandarmi din Şiria, unde a lăsat-o pe pragul ușii. Nu voia să fie amestecat într-un scandal cu cumnata lui şi cu celelalte femei pomenite în denunţul anonim.

A doua scrisoare, găsită de o femeie căreia amanta soţului îi pusese gând rău

Jandarmii din Şiria au găsit scrisoarea anonimă şi, la început, au crezut că e vorba de o farsă. Cum să omori oameni cu hârtia de muşte?! Apoi, şi-au zis că poate cineva vrea să se răzbune pe cele trei femei, acuzându-le de crimă. Dar aşa cum erau procedurile, jandarmii au raportat evenimentul mai sus, maiorului care comanda acea regiune.

Iar acesta şi-a amintit că băbăreasa din Şiria mai fusese pomenită şi într-o altă scrisoare, ce-i fusese adusă de o femeie din Arad. Ea găsise prin casă misiva ce-l avea ca destinatar pe soţul ei, scrisă de amanta acestuia, care era supărată că el nu mai divorţează. Printre ameninţări, tânăra îi spunea bărbatului că, dacă ar vrea cu adevărat să fie împreună, şi-ar putea ucide soţia, fiindcă ştie ea o băbăreasa din Şiria care vinde  otravă cu 100 de lei.   

N-avea cum să fie o coincidenţă, a decis maiorul și a dat ordin şefului de post din Şiria să înceapă să facă nişte cercetări discrete. Mai întâi, aşa cum era firesc, jandarmii au început să adune informaţii despre principala suspectă.

Băbăreasa din Şiria trata bolile şi dezlega de dragoste, dar şi de moarte

Aflată la 30 de kilometri de Arad, la poalele munților Zarandului, Şiria era o comună înfloritoare. Avea bancă, o judecătorie rurală, dar şi un castel, înălţat prin secolul XIII.  

Duma Floriţa (sau Florica, potrivit altor publicaţii de la acea vreme) avea 52 de ani şi era una dintre cele mai respectate persoane din comună. Pe vremuri, ea lucrase ca servitoare la spitalul din Arad, iar acolo, trăgând cu ochiul şi cu urechea la personalul medical, „învăţase” să vindece oamenii. Adică, știa diferenţa dintre un piramidon şi-o aspirină, iar astfel, amestecând totul cu magia descântecelor, a devenit băbăreasa satului. 

Oamenii aveau mai multă încredere în ea decât în doctor, căci Floriţa putea să le dezlege şi farmecele, să le ghicească viitorul, iar unora, cu afecţiuni minore, chiar le lua durerea cu mâna (în care ţinea piramidonul). În plus, băbăreasa nu era deloc lacomă, mulţumindu-se cu câte un pol, cu ouă, găini sau cu orice putea să-i aducă omul. 

Avea „o privire rece şi buze subţiri” şi era „suptă în obraji, cu pomeţii ieşiţi” şi cu „orbitele adânci, ce fac ca, atunci când lumina cade de sus asupra figurii ei, să pară că are un cap de mort”, o descriau pe Floriţa Duma jurnaliştii care au văzut-o. 

Cu timpul, băbăreasa a început să le dezlege femeilor din Şiria nu doar „de dragoste”, ci şi „de moarte”, folosind pentru asta o soluţie pe care o prepara prin dizolvarea substanţei cu care era impregnată hârtia de muşte.

La acea vreme, existau două tipuri de capcane pentru insecte: una sub formă de panglică lipicioasă, ce se comercializează şi azi, iar ea nu conţine substanţe toxice, și alta, sub forma unor suluri de carton impregnat cu substanţe otrăvitoare, printre care şi arsenic.

Floriţa a descoperit că otrava din hârtia de muşte, dizolvată în apă, e incoloră, n-are miros şi nici gust, şi-atunci a început să prepare „apă fermecată”. Le-o vindea femeilor din sat, direct sau printr-un intermediar, cu indicaţia de a turna câte puțin din soluţie, zilnic, în mâncarea sau în băutura celui vizat. 

Omul nu murea imediat; se îmbolnăvea subit, iar simptomele erau asemănătoare gastroenteritei cu care fusese diagnosticat Pavel Teodoriu, dar şi tifosului abdominal, care pe atunci avea o incidenţă crescută în România. Când era chemat la căpătâiul bolnavului, medicul de circumscripţie nu se obosea să mai facă legătura între cazuri, barem pentru a vedea ce-i cu această epidemie; dar de pe altă parte, nici oamenii nu apelau la el prea des, căci se duceau să-şi ia leacurile tot de la băbăreasa care ştia prea bine cauza suferinţei lor. 

Pentru „dezlegarea de moarte”, Floriţa nu lucra de obicei cu banii în avans: cerea doar 20-30 de lei, cât o costa hârtia de muşte cumpărată de la băcănia din sat, însă mai apoi, după ce victima deceda, încasa o „taxă de succes” de 200 de lei.

Anchetatorii au aflat multe dintre aceste lucruri, pe parcursul cercetărilor. Dar atunci, imediat după ce au citit scrisoarea anonimă despre uciderea lui Pavel Teodoriu, au adus-o pe băbăreasă la sediul jandarmeriei din Şiria, ca s-o audieze.

Tactica prin care şeful de la postul de jandarmi a obţinut mărturisirile

Şeful postului de jandarmi din Şiria, care asistase la multe interogatorii luate de procurori sau de judecătorii de instrucţie, învăţase arta descoaserii unui suspect prin abordarea frontală. Tocmai de aceea, le-a mărturisit el gazetarilor, atunci când Floriţa i-a fost adusă în birou, n-a luat-o pe ocolite, ci a întrebat-o din prima, direct: „Ia zi, câte hârtii de muşte ai folosit pentru Teodoriu?” „12”, i-a răspuns ea imediat, căzând în capcană. 

Apoi, încetişor, băbăreasa a recunoscut că i-a trimis soluţia nevestei lui Teodoriu, Dida, prin cele două ajutoare ale sale, Katia Borbély (53 de ani) şi Elena Covaci (34 de ani), ambele din Galşa, satul învecinat. Iar pe urmă, a dat şi numele altor două cliente care primiseră de la ea „apa fermecată”: Emilia Pecican (54 de ani), şi Márta Sebestyén (58 de ani). Floriţa s-a dezvinovăţit, explicând că aceste femei trăiau rău cu bărbaţii lor, iar altă soluţie ca să scape de ei n-aveau, în afara celei oferite de ea.  

Chemate la postul de jandarmi, şi ajutoarele Floriţei au fost audiate după aceeaşi tehnică: „Ai fost văzută când ai luat sticla de bere de la Duma. Câte hârtii ai pus în ea?”. „N-am pus eu, ci Duma”, s-au apărat femeile, descoperindu-se.

După obţinerea acestor dovezi, jandarmeria a sesizat Parchetul din Arad, care a decis mai întâi exhumarea cadavrului lui Pavel Teodoriu. Probele prelevate au fost trimise la Institutul Medico-Legal din Bucureşti, iar în urma analizei lor, s-a stabilit că bărbatul murise din cauza unei intoxicaţii cu arsenic. 

Floriţa Duma, ajutoarele ei, nevasta lui Teodoriu plus celelalte două cliente ale băbăresei, dar şi negustoreasa de la care fusese cumpărată hârtia de muşte au fost arestate preventiv, sub acuzaţia de crimă. 

Experimentul judiciar cu pisica şi mărturia soţului ce fusese „sortit să moară”

Mai târziu, Floriţa Duma s-a repliat şi a încercat să scape de acuzaţii. A declarat în anchetă că ar fi descoperit hârtia de muşte atunci când a încercat să-şi pună capăt zilelor, din cauza calvarului pe care-l trăia alături de soţul ei. „N-am avut la îndemână altă otravă şi m-am gândit că, dacă hârtia otrăvită poate să ucidă muşte, un teanc de hârtii de muşte ar putea să ucidă şi un om”, a explicat ea.

Spunea că a dizolvat câteva hârtii în apă, apoi a băut-o, „dar nu mi-a făcut mare rău, am avut doar nişte ameţeli şi vărsături”, iar de atunci, susţinea ea, a rămas convinsă că acea soluţie nu poate omorî un om, însă le-a vândut-o acelor femei, ca să scape de insistenţele lor.

Ziarele scriu că, pentru a-i verifica spusele, la postul de jandarmi din Şiria s-a făcut un experiment judiciar cu… o pisică, căreia i s-a dat mâncare cu „apă fermecată”. Numai că felina „a vomat otrava şi n-a murit”, iar această întâmplare avea să fie invocată de avocatul Floriţei Duma, la proces.

Greşiseră jandarmii reţetarul sau băbăreasa nu-şi dezvăluise toate ingredientele? Că soluţia ei nu era deloc apă de ploaie, aşa cum susţinea ea, o dovedeau nu doar raportul legiştilor, în cazul morţii lui Teodoriu, ci şi mărturia soţului Floriţei, căruia îi trecuse glonţul pe lângă ureche. 

Anton Duma a venit la postul de jandarmi şi a mărturisit că, în anul 1931, s-a simțit rău, fiind convins acum că fusese otrăvit. „Trăiam rău cu soţia mea şi între noi erau dese certuri care se terminau cu bătaie”, a declarat el, în anchetă. „Acum doi ani m-am îmbolnăvit, iar după-amiaza, aveam dureri mari de cap şi vomitam. Nu ştiam ce să mai cred, iar într-o zi, după vreo şapte luni de chinuri, soţia mea mi-a zis: «Ai fost sortit să mori, dar eu am să te dezleg de farmece». Am bănuit că ea îmi făcuse ceva, şi de atunci, n-am mai mâncat decât dintr-o farfurie cu ea, după ce o puneam să guste, mai întâi. Şi n-am mai fost bolnav”, a povestit Anton Duma.

Autopsiile de la buza gropii și spectacolul exhumărilor la care au asistat sute de oameni

Imediat după ce s-a aflat de cazul otrăvitoarelor din Şiria, la Parchetul din Arad au ajuns zeci de sesizări de la oameni ce reclamau moartea suspectă a unor rude care, în ultimele lor zile de viaţă, avuseseră simptome similare celor otrăviţi.  

Potrivit legii pe atunci în vigoare, a fost constituită o comisie de anchetă, din care făceau parte un judecător de instrucţie, doi procurori, un medic legist şi un grefier, şi s-a decis, pentru început, efectuarea unor verificări în opt dintre cazuri. 

După ce a trecut sărbătoarea Paştelui, comisia de anchetă a venit în cimitirul din Şiria, unde au fost dezgropate cadavrele celor opt victime. Revista „Realitatea Ilustrată” a dezvăluit, într-un amplu reportaj, ce s-a întâmplat atunci. Mai întâi cei din comisia de anchetă au depus jurământul că-şi vor „îndeplini serviciul în conştiinţă”, în faţa sutelor de oameni veniţi şi din comunele învecinate, ca să asiste la eveniment. 

Apoi au început, pe rând, exhumările. Judele instructor, împreună cu rudele celui decedat şi cu groparii stabileau cu exactitate mormântul, apoi se săpa, coșciugul era scos la suprafaţă, pus pe una dintre mesele aliniate în mijlocul cimitirului, iar apoi legistul efectua autopsia.

Sub ochii uimiţi şi curioşi ai sătenilor, el preleva bucăţi de organe, păr şi unghii pe care le punea în borcanele înşirate pe o altă masă. Apoi totul era etichetat şi pus într-o ladă  separată. Două zile au durat cele opt exhumări şi, pentru că unele femei fuseseră tulburate de cele văzute, în a doua zi judecătorul de instrucţie a ordonat jandarmilor să ţină lumea departe de cimitir.

Cele opt lăzi de lemn cu probele prelevate au fost trimise apoi, cu un camion, la Institutul Medico-Legal din Bucureşti unde, în urma analizelor, s-a constatat că, în trei dintre cazuri, moartea fusese cauzată de otrăvirea cu arsenic. Cele trei victime erau: Ioan Pecican (soţul Emiliei Pecican), Sofia Păneava şi Barbara Macicaş. 

Legiştii au stabilit că otrava găsită în trupurile acestora era, cel mai probabil, anhidrida arsenioasă, folosită şi la fabricarea hârtiei de muşte.

Pentru a se exclude varianta contaminării, anchetatorii au luat probe şi din lemnul fiecărui coşciug, din veşmintele celor morţi, dar şi din pământul din groapă, iar ulterior s-a constatat că niciuna dintre aceste probe nu conţinea arsenic.

În cazul lui János Sebestyén, soţul acuzatei Márta Sebestyén, nu a fost detectat arsenicul, însă în opinia medicului legist, exprimată în raport, rezultatul nu era concludent, fiindcă mormântul se afla într-o zonă inundată a cimitirului, iar cadavrul stătuse multă vreme în apă. 

Din cauza numărului mare a sesizărilor primite, cinci luni mai târziu, în septembrie 1933, Parchetul din Arad a decis efectuarea altor exhumări. N-au mai fost posibile decât patru, căci unii dintre morţi nu mai avea cruci sau, pur şi simplu, dispăruseră din groapă. Presa scria că băbăreasa, care chiar în acea lună fusese lăsată în libertate zece zile, din cauza unui viciu de procedură, reuşise să-şi şteargă urmele, cu complicitatea rudelor cărora le vânduse otrava. 

În cazul celor patru exhumări din septembrie, legiştii n-au găsit indicii de moarte suspectă. Iar în martie 1934, Parchetul din Arad a trimis în judecată grupul celor şase femei din Şiria. În cazul negustoresei care vânduse hârtiile de muşte s-a dat clasare, pentru nu existau probe că femeia ştiuse în ce scop le cumpăra Floriţa Duma.   

Floriţa Duma a fost acuzată că a ucis prin otrăvire şi două femei din sat

Pentru a se vedea dacă aveau discernământ la momentul comiterii faptelor, celor şase inculpate li s-a făcut o expertiză psihiatrică și „nu s-au constatat indicii deosebite de alienaţie”, după cum relatau jurnaliştii. 

Rechizitoriul procurorilor avea nouă pagini, mărunt dactilografiate. În el, Floriţa Duma era acuzată că a încercat să-şi omoare soţul şi că le-a otrăvit pe Sofia Păneavă şi pe Barbara Macicaş. Prima era o femeie din Şiria care se înţelesese cu Floriţa Duma să-i lase casa moştenire, dacă va avea grijă de ea, în timpul vieții. „Păi, eu decid cât e timpul vieţii tale”, şi-a spus băbăreasa şi, două săptămâni la rând, potrivit anchetatorilor, i-a pus femeii arsenic pe hârtia de țigări, provocându-i astfel moartea.

Şi Barbara Macicaş fusese otrăvită tot cu arsenic, dar pentru că nu s-a putut stabili nicio legătură între ea şi Floriţa Duma, anchetatorii au concluzionat că băbăreasa o omorât-o „cu ajutorul unor intermediari necunoscuți”.

De asemenea, Duma a mai fost acuzată de complicitate la omor în cazul lui Pavel Teodoriu, al lui Ioan Pecican şi al lui János Sebestyen. 

Dida Teodoriu (54 de ani) a fost trimisă în judecată pentru uciderea soţului ei, cu complicitatea Floriţei Duma, a Katiei Borbély şi a Elenei Covaci.

În schimbul sumei de 3.000 de lei, potrivit rechizitoriului, Katia Borbély i-a furnizat Didei Teodoriu, prin Elena Covaci, otrava de la Floriţa Duma, căreia i-a dat 30 de lei. 

Elena Covaci era acuzată că-i procurase Didei Teodoriu otravă de la Floriţa Duma, în schimbul sumei de 3.000 de lei, plus 700 butuci de vie.

Emilia Pecican, la rându-i, era acuzată că şi-a ucis soţul, cu otravă procurată de la Floriţa Duma, iar Marta Sebestyen – că, după ce i-a cerut soţului său 15.000 de lei ca să divorţeze, iar acesta a refuzat-o, l-a ucis cu otravă obţinută de la Floriţa Duma.

Procesul a fost programat pentru zilele de 11 și 12 iunie 1934, când au fost citaţi, în vederea audierii lor, 76 de martori. 

Prima zi a procesului: audierea otrăvitoarelor de către completul de judecată

Luni, 11 iunie 1934. Încă de la ora 8.00 dimineața, o mare de oameni aștepta în fața Tribunalului din Arad, ca să prindă loc în băncile din sala de la etaj, unde urma să se judece procesul otrăvitoarelor din Şiria. La 8.30, când s-au deschis ușile, sala a fost invadată în câteva minute, „locurile din faţă fiind ocupate de foarte multe doamne din societatea bună a Aradului”, notau jurnaliştii prezenţi la proces.

Puțin mai târziu, doi gardieni înarmați cu baionete le-au adus pe cele șase acuzate. „Şefa «tribului morţii», Duma Floriţa, intră micşorându-se şi mai mult, iar odată aşezată pe bancă, devine un ghem nedefinit. Alte patru acuzate, repetă înfăţişarea celei dintâi; numai una rămâne statuie, cu braţele mereu încrucişate: e Covaci Elena, menită să facă multă lumină în umbra acestui faimos proces”, scria ziarul „Dimineaţa”.

Cei din presa în limba maghiară, care a publicat sute de articole pe marginea acestui subiect, relatau că, înainte să înceapă procesul, în sală a ajuns şi sergentul de jandarmerie care a condus ancheta la Şiria. El a dat mâna cu acuzatele, prietenos, iar una dintre ele chiar l-a întrebat: „Ce mai face doamna?”. „Era aceeași acuzată care susţinuse că sergentul de jandarmerie a bătut-o rău în timpul anchetei”, subliniau gazetarii.

Cu puțin înainte de ora 9.00, în sală au apărut şi avocaţii inculpatelor. Iar la ora 9.00 fix, a intrat completul, compus din judecătorii Ioan Popescu (preşedinte) şi Ioan Herb. Mai întâi s-a dat citire rechizitoriului, apoi s-a trecut la audierea inculpatelor. 

Prima interogată, Floriţa Duma a susţinut că e nevinovată, că n-a otrăvit pe nimeni, n-a preparat nicio otravă şi că doar din cauza bătăilor primite la jandarmerie a făcut declaraţiile de recunoaştere a faptei. Atunci, preşedintele completului a întrerupt-o:

Judecător: Dar aţi făcut o declaraţie de recunoaștere și în fața judecătorului de instrucție. 

Floriţa Duma: Am fost intimidată. Mi-a fost frică.

Judecător: Şi acum nu vă e frică. Cum se poate să dispară frica, dintr-odată?

Floriţa Duma: Mă tem doar de Dumnezeu.

Judecător: Dar când aţi dat otrava, nu v-aţi temut de Dumnezeu?

Mai departe, Duma Floriţa a susţinut că, atunci când a venit la ea, Katia Borbély i-a cerut un leac pentru „un om bătrân, bolnav, care nu murea, dar nici nu se vindeca”, fără să-i spună despre cine e vorba.  

Judecător: Şi de ce i-aţi dat otrava? Ca să moară sau ca să se vindece?

Floriţa Duma: Nu s-a vorbit deloc despre moarte. 

Floriţei Duma i-au fost citite mărturisirile făcute la jandarmerie, dar și în fața judecătorului de instrucție, însă ea a continuat să-şi nege vinovăţia. Asta nu l-a convins pe magistratul care a remarcat: „Sunteţi acuzată de mai multe crime. Dacă la jandarmerie aţi recunoscut câteva cazuri, doar de frică, cum spuneţi dumneavoastră, de ce nu le-aţi recunoscut și pe celelalte? Nu vi se pare ciudat că şi acolo le-aţi negat, fără a fi forțată să le mărturisiţi?”. Inculpata a lăsat întrebarea instanţei fără de răspuns.

Apoi a urmat audierea Didei Teodoriu, acuzată că şi-a ucis soţul prin otrăvire lentă. La întrebarea președintelui instanței, ea a răspuns, șoptit, că se simte vinovată. A mărturisit că era nefericită cu bărbatul ei, care avea o amantă, şi i s-a plâns de asta Elenei Covaci, care i-a spus că-i poate face rost, cu 3.000 de lei, de o „apă fermecată” ce „îl va transforma pe soțul ei într-un om bun”. 

Judecător: Ce aţi înțeles din asta? Că va muri? 

Dida Teodoriu: Da. 

Cuprinsă de remuşcări, Dida Teodoriu a povestit că soţul ei „s-a chinuit, bietul, opt zile în şir, dar nu mă lăsa să chem doctorul. Iar când m-a lăsat, era prea târziu şi nici eu n-am spus doctorului ce hibă are, că-mi era frică”.

Judecător: De cine vă era frică?

Dida Teodoriu: Nu ştiu, da îmi era tare frică!

Judecător: Vasăzică, recunoaşteţi că v-aţi omorât bărbatul?

Dida Teodoriu: Da… Şi-mi pare tare rău, săracul.

La cererea instanţei, Teodoriu a indicat pe o sticlă de bere, prezentată ca probă, câtă otravă îi dăduse soţului ei: vreo două degete, turnate „o singură dată, în cafea neagră. Nu i-am mai dat de mai multe ori, că mă răzgândisem şi n-am vrut totuși să-l omor”. Și ei i s-au citit însă declaraţiile din anchetă, în care mărturisise în detaliu cum i-a pus bărbatului otrava „în cafea neagră, în țuică și în supă de carne”. În apărarea sa, inculpata a susţinut că fusese bătută la jandarmerie.

Katia Borbély, prima intermediară a Floriţei Duma, a susţinut în sala de judecată că ea ar fi cerut de la băbăreasă nu otravă, ci un medicament. Cât despre declaraţiile făcute în anchetă, femeia susţinea că nici nu mai ştie ce a mărturisit la jandarmerie.

A doua intermediară, Elena Covaci, a fost însă sinceră şi a spus, clar şi răspicat, că ea îi ceruse Katiei Borbély să-i facă rost de otravă, spunându-i şi la ce-i foloseşte. Preşedintele completului i-a spus atunci celeilalte intermediare:

Judecător: Doamna Borbély, vedeți cum se aduce adevărul la lumină? 

Katia Borbély: Mi-a spus doar că ar fi mai bine dacă ar muri. Dar nu știam dacă în acea sticlă e otravă. 

Judecător: Atunci de ce i-ați spus Elenei Covaci că-i dați otravă? De unde știați că e otravă, dacă nu de la Floriţa Duma? 

Femeia n-a răspuns. Iar Elena Covaci şi-a continuat mărturisirea: „Recunosc ce am făcut. Sunt săracă, aveam nevoie de bani şi de aceea am procurat otrava. Știam că Teodoriu va muri”, a declarat femeia, în sala de judecată. 

Când i-a venit rândul să vorbească, Emilia Pecican a negat că și-a omorât soțul cu arsenic. Dar la întrebarea președintelui completului, ea a recunoscut că bărbatul îşi făcuse recent o asigurare de viață. I s-a citit şi ei declaraţia dată la jandarmerie, în care recunoscuse comiterea crimei. La fel s-a procedat şi în cazul ultimei inculpate interogate, Márta Sebestyén, care și ea a susţinut că e nevinovată. 

Tot în prima zi a procesului, după-amiază, instanţa a început să audieze martorii. Mulţi dintre ei doar asistaseră la exhumarea cadavrelor; alţii spuneau că nu ştiu nimic despre crime. Dar în faţa instanţei a apărut și un băiat de 17 ani, fiul vitreg al Mártei Sebestyén, care a declarat că în ultima săptămână din viaţa tatălui său, femeia îi interzisese să mai mănânce din strachina acestuia. Preşedintele completului i-a cerut explicaţii acuzatei, iar ea n-a negat, a spus doar că „era mâncare puţină”.

Pe urmă, a fost audiată tânara care-i trimise scrisoarea de ameninţare amantului ei. Ea a declarat că Floriţa Duma i-a cerut 100 de lei pentru otravă şi că n-a mai luat, pentru că n-avea banii. Confruntată, băbăreasa a susţinut că voia să-i dea, de 100 lei, „apă din fântână, nu otravă”.

Apoi au urmat audierea fratelui lui Pavel Teodoriu, dar şi a medicului care-l consultase pe acesta şi care a declarat că gastroenterita, diagnosticul pus de el, are aceleaşi simptome ca şi otrăvirea cu arsenic. 

A doua zi a procesului: audieri de martori, ultimul cuvânt al inculpatelor şi sentinţa

A doua zi, pe 12 iunie 1934, judecată s-a reluat la ora 10.00. Mai întâi, a fost audiat soţul Floriţei Duma, iar ea l-a contrazis, spunând că „era bolnav, nu pentru că-i pusesem eu ceva în mâncare, ci pentru că ridicase un vas greu în spinare”.

După aceea, a apărut în faţa instanţei medicul care-l consulase pe soţul Emiliei Pecican,  spunând că acesta prezenta „balonarea abdomenului şi dispariţia completă a urinei. N-am putut stabili cauza bolii, dar astăzi, sunt perfect convins că a fost otrăvit cu soluţie arsenicală”.

A urmat audierea celei care-i vindea Floriţei Duma hârtia de muşte, iar preşedintele completului a întrebat-o cum de n-a fost curioasă de ce cumpăra ea hârtia aceea, și în timpul iernii.

Şedinţa s-a suspendat şi a fost reluată după-amiaza, la ora 15.00, când a fost citit raportul de expertiză al legiştilor, în care era notată cantitatea de arsenic găsită la fiecare victimă în parte. Pe urmă a fost audiat un medic, citat ca expert, care a explicat ce efect are ingerarea de arsenic asupra organismului uman.

La final, s-a dat cuvântul apărării. Iar avocatul Floriţei Duma a spus că ea „are același rol în acest caz ca și cea care i-a vândut hârtia pentru muște. Și comerciantul știa câtă otravă se poate extrage din zece bucăți de hârtie pentru muște, și totuși a pus-o în vânzare. Solicit o sentință de achitare”.

Avocatul Didei Teodoriu a explicat că pe clienta lui doar „viața ei nefericită a împins-o spre crimă. Principala vinovată este Elena Covaci, care i-a dat ideea și i-a furnizat otrava. Însă crima n-ar fi avut loc, dacă Teodoriu n-ar fi fost bolnav, căci se poate constata că otrava administrată nu poate ucide o persoană sănătoasă. Întrucât doar a contribuit la survenirea decesului, clienta mea e vinovată de tentativă de omor și, de aceea, solicit o pedeapsă mai ușoară” și-a încheiat el pledoaria.

Avocata Mártei Sebestyén a solicitat achitarea, din lipsă de dovezi, iar apărătorul din oficiu al celorlalte trei acuzate a susținut că, în cazul Emiliei Pecican, „vinovăţia nu e dovedită”, Katia Borbély „e incapabilă de rău, capacitățile sale mentale fiind complet distruse de sifilis”, iar pentru Elena Covaci, a cerut achitarea. 

În ultimul lor cuvânt, Floriţa Duma, Dida Teodoriu şi Elena Covaci au cerut instanţei o pedeapsă mai ușoară. Emilia Pecican, care negase tot timpul că şi-a ucis soţul, a vrut şi ea la fel, „o pedeapsă ușoară”. 

Judecător: De ce cereţi o pedeapsă ușoară, dacă spuneţi că sunteţi nevinovată?

Emilia Pecican: Sunt nevinovată, vă rog, nu am ucis. 

Judecător: Cine e nevinovat nu cere o pedeapsă ușoară. 

Emilia Pecican: E prima dată când stau în fața instanței, nu știam ce să spun. Cer achitarea, sigur că cer achitarea…

La urmă, plângând, Katia Borbély a cerut să fie condamnată cu clemență, în timp ce Márta Sebestyén a susținut din nou că e nevinovată, cerând achitarea.

Procesul s-a încheiat, iar instanţa s-a retras pentru deliberări. Și în aceeaşi zi, spre seară, toată lumea a fost chemată în sala de judecată, ca să afle sentinţa: 

● 10 ani de temniţă grea pentru Dida Teodoriu şi Emilia Pecican, pentru uciderea soţilor lor;

● 8 ani de temniţă grea pentru Floriţa Duma, găsită vinovată pentru complicitate la cele două crime. Din lipsă de probe, Duma a fost achitată pentru tentativă de omor asupra soţului ei, dar şi pentru celelalte două crime de care era acuzată; 

● 5 ani de temniţă grea pentru Katia Bordély, condamnată pentru complicitate la uciderea lui Pavel Teodoriu, cu acordarea unor circumstanţe atenuante, datorită bolii incurabile de care suferea; 

● 3 ani temniţă grea pentru Elena Covaci, vinovată de complicitate la uciderea lui Pavel Teodoriu, cu acordarea unor circumstanţe atenuante, pentru recunoaşterea vinovăţiei; 

● achitare pentru Márta Sebestyén, din lipsă de probe.

Fiind întrebate dacă fac apel, doar Elena Covaci s-a declarat mulţumită de pedeapsă, iar Márta Sebestyén, fericită că primise achitarea, a sărutat colţul mesei la care era aşezat completul. Şi procurorii s-au declarat mulţumiţi de sentinţă, dar celelalte patru condamnate au atacat decizia, iar procesul a mers mai departe.

Din 6 inculpate, doar două au mai primit verdictul final al Curţii de Casaţie

Judecata de la Curtea de Apel din Timişoara a fost în septembrie 1934. Avocaţii apărării au reclamat că nu există la dosar rezultatele unei analize chimice a hârtiei de muşte cu care inculpatele şi-ar fi otrăvit soţii. Iar unul dintre apărători a susţinut că, în urma unei analize făcute într-un laborator, pe cheltuiala sa, s-a constatat că soluţia livrată de Floriţa Duma n-ar conţine suficientă otravă pentru a provoca decesul unui om.

Prin urmare, avocatul a cerut ca inculpatele să fie judecate pentru tentativă de omor, stabilindu-se în favoarea lor „ineficacitatea instrumentului utilizat pentru suprimarea soților lor”.

După o lungă deliberare, Curtea de Apel a decis însă respingerea acestor argumente şi confirmarea sentinţei pronunţate de Tribunalului Arad.

Condamnatelele au făcut recurs, iar procesul s-a mutat la Înalta Curte de Casaţie din Capitală care, în martie 1935, a menţinut şi ea decizia primei instanţe. În cazul Elenei Covaci, a fost nevoie de un complet de divergenţă care să stabilească dacă nu cumva ar fi putut să-i aplice o pedeapsă mai mică de 3 ani, însă în urma deliberărilor, s-a stabilit că instanţa de fond aplicase corect legea.

Câteva zile mai târziu, otrăvitoarele din Şiria au fost aduse din penitenciar la Tribunalul Arad, ca să li se citească verdictul final. Din lotul de şase, arestat în primăvara anului 1933, mai rămăseseră „două bătrâne, palide și îngrijorate. Pe holul tribunalului, erau însoțite de gardieni înarmați cu baionete, şi toată lumea se întreba ce ar fi putut face acele femei, ce nu păreau deloc periculoase, de erau păzite atât de bine”, scriau jurnaliștii.

Cele două erau Floriţa Duma şi Dida Teodoriu. În timpul judecării apelului, Emilia Pecican și Katia Borbély muriseră în închisoarea din Arad, din cauza bolilor. Iar Elena Covaci aproape că-şi executase pedeapsa de 3 ani de închisoare. 

Când s-a dat citire verdictului Înaltei Curţi de Casaţie, Floriţa Duma şi Dida Teodoriu s-au ridicat în picioare. Jurnaliştii prezenţi în sală scriau că „închisoarea și boala au distrus-o complet pe eroina senzațională din Şiria, căreia președintele completului i-a spus, cu compasiune, după pronunțarea sentinței: «Acum, nu mai există niciun recurs. Este definitiv. Cel mult, puteți cere rejudecarea». Dar Floriţa Duma a plecat capul în tăcere și s-a întors. Spre închisoare…”.

---

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro