În primii ani de viață ai celui mic, suntem obișnuiți să ne bucurăm de o foarte bună înțelegere cu acesta, avem impresia că ne ascultă cu ceea ce îl indrumam și ar fi incapabil de a ne crea vreodată probleme. Însă, de la o anumită vârstă, în funcție de anumite cazuri, relație devine ușor mai fragilă, iar fiecare cuvânt sau fiecare activitate poate fi o sursă de iscare a unui dezacord.
Mulți părinți, dar și copii de altfel își pun întrebări asupra cauzelor ce sunt responsabile cu această situație. Răspunsurile pe această cale sunt mai greu de descoperit, iar rezolvarea cu atât mai puțin. Ajutorul de specialitate în aces sens devine cel mai necesar. Un psiholog are capacitatea de a aprofunda problematica, astfel încât să poată afla care a fost momentul sau motivul ce a creat acest rezultat și să găsească, totodată, o metodă eficientă care să participe la soluționarea conflictului.
Cu ajutorul experților de la PsihArt, vom descoperi care sunt principalele erori pe care le săvârșesc părinții atunci când neînțelegerile nu mai contenesc să apară.
Opunerea
Un părinte care se împotrivește la orice solicitare ori cerință ce vine din partea celui mic nu va realiza altceva decât o revoltă tot mai mare din partea copilului. Renumitele replici pe care le folosesc unii părinți pentru a-i determina pe tineri să se supună regulilor impuse de ei ajung să dezvolte o frustrare și o intensificare a conflictului interior ce ajunge să se reflecte prin numeroasele conflicte ce urmează.
Este complet adevărat că orice copil are nevoie de anumite limite, însă maniera în care acestea sunt impuse are un efect extrem de important în întreaga evoluție a acestuia. De aceea, modul ușor agresiv sau intolerant va produce rezultate neplăcute ce afectează cooperarea și buna înțelegere între cele două generații. Părinții care au obiceiul de a proceda în așa fel trebuie să se obișnuiască să înlocuiască furia sau limbajul mai brutal cu o disciplinare pozitivă bazată pe consecvență, răbdare și fermitate.
Supunerea
Odată ce un copil a fost obișnuit de mic ca părintele său să îi ofere tot ce avea nevoie și să cedeze în cadrul oricărui conflict, acest lucru nu va asigura o armonie în viitor, ci dimpotrivă. Lipsa refuzurilor de-a lungul timpului fac imposibilă acceptarea de către copil a acelui moment în care un părinte ia atitudine.
Indulgența și toleranța excesivă pot fi considerate ca o atitudine toxică, chiar dacă analiza se face din punct de vedere al efectelor ulterioare. În acest mod, copilul nu este învățat să respecte vreo regulă sau normă impusă nu doar în cadrul familial, ci și în societate.
Indiferența
Unii părinți sunt de părere că este mult mai simplu să evite orice conflict prin adoptarea unui compartament indiferent. Oricât de mult ar încerca, cel mic să obțină ceva de la părinte său să explice un anumit fapt, părintele refuză acea formă de comunicare fără a oferi un argument solid sau o indicație cu subînțeles.
În acest mod, nu doar că lipsa conflictelor nu va înceta, dar atașamentul din partea copilului va dispărea tot mai mult, pentru că va interpreta această atitudine ca o formă de nepăsare și lipsă totală de afecțiune.
Așteptările prea mari
Fie că sunt legate de rezultatele școlare sau de orice alte performanțe, mulți părinți au tendința de a greși în ceea ce privește așteptările și cerințele pe care le impun copilului. Așteptările înalte lipsite de o motivare eficientă determină ca adolescentul să nu mai poată accepta frica de eșec și să înceapă o revoltă cu părintele. În aceste cazuri, adultul, de multe ori, nu reușește să înțeleagă acest aspect, așa că va continua cu opinia sa, ajungându-se, astfel, la lipsa armoniei și a ințelegerii în familie.
Teoretic, aceste exemple pot fi înțelese, însă la nivel practic, este mult mai dificil de către mulți părinți să aplice metodele eficiente. Necesitatea sfaturilor și indicațiilor din partea unui psiholog pot capăta o mare eficienţă în acest sens. Astfel de probleme au un temei afectiv destul de puternic care necesită o un control profesional din partea unor specialiști în domeniu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bd46cb470f8fe94f420dcd9e22b11a47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_58f990323085458067938994310f3f94.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_feff6b41f50b0171bb5e209e00e4d5a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2f2f640d1e19134353a5bc66e61bd17f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/04/neintelegeri-parinti-copii1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/muzeul-regiunii-portilor-de-fier-din-drobeta-turnu-severin-obiecte-disparute-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/metrou-bucuresti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/clarisa-manole.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b1d5689c0ac9b62c60566a44d5a24518.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/motreanu-bolojan-pnl-e1776464834437.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cea-mai-sanatoasa-cereala-din-lume-pe-care-aproape-nimeni-nu-o-mananca-desi-este-buna-pentru-inima-si-oase-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dana-chera-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tvr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/66b3c7c9-4f43-4f26-81dd-5dbe3e363c95-1-e1776447454109.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.