Pacienții de la un spital COVID din Timișoara, trimiși să facă tomografii în altă parte. Aparatul CT s-a stricat după ce a mers la foc continuu

Comentează
Arhiva foto

Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Timișoara, aflat încă din primele zile în prima linie în lupta cu coronavirusul, nu mai pot face investigații imagistice de tip CT bolnavilor de COVID-19. Computerul Tomograf din spital s-a stricat, iar repararea lui va dura cel puțin o săptămână. Conducerea spitalului spune că a avertizat autoritățile încă de acum două luni asupra acestui risc.

Aparatul tomograf a fost folosit la maximum în ultimul an, pentru ca medicii să poată vedea clar cât de afectați sunt plămânii bolnavilor de COVID-19 și să poată stabili „încadrarea în boală”, adică dacă pacienții investigați au o formă medie sau severă de COVID-19.

Numai că aparatul s-a stricat acum, după ce în ultimele șase luni a suportat aproape 10.000 de scanări, cu peste 1.000 de ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Una dintre componentele esențiale s-a stricat și trebuie înlocuită, ceea ce înseamnă că CT-ul nu poate fi folosit cam o săptămână.

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Timișoara Foto: tion.ro

„Am atras atenția încă de la începutul lunii ianuarie că CT-ul (computerul tomograf, n.red.), pe care l-am folosit la capacitate maximă în toată această perioadă, poate să cedeze în orice moment. De la lună la lună, numărul investigațiilor imagistice a crescut exponențial. Doar în ultimele șase luni am făcut aproape 10.000 de scanări unor pacienți infectați cu noul coronavirus. De peste 1.000 de ori mai multe decât în perioada similară din 2019. Acestora li se adaugă alte câteva mii de investigații făcute pacienților cu alte afecțiuni pulmonare”, a declarat dr. Diana Manolescu, director medical la „Victor Babeș”.

Din păcate, de ce ne era frică nu am scăpat. Una dintre componentele esențiale ale aparatului s-a consumat și trebuie înlocuită. Este vorba de tubul de raze fără de care CT-ul nu poate funcționa dr. Diana Manolescu, director medical de la „Victor Babeș”

Sute de pacienți, trimiși la alte două spitale

Potrivit conducerii unității sanitare, pacienții care mergeau la triaj erau evaluați imagistic direct cu CT. Afectați acum de această defecțiune ar fi câteva sute de oameni care ajung în fiecare săptămână la triaj, iar în aceste condiții, spitalul a cerut ajutor de la alte două unități sanitare din oraș.

„Nu mai putem să îi evaluăm imagistic pe pacienții care vin în triaj. Și pe parcursul unei săptămâni, cât va dura cel mai probabil înlocuirea piesei, vorbim de câteva sute de oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Am luat legătura cu Spitalul Județean Timișoara și cu Spitalul Municipal, două unități sanitare care au CT-uri funcționale, și le-am cerut să ne ajute, să își mobilizeze echipele să realizeze aceste investigații imagistice. Sunt convins că, așa cum am sărit și noi în ajutorul lor, când ne-au solicitat, o vor face și ei de data asta”, a declarat Cristian Oancea, managerul de la „Babeș”.

Din păcate, ambulanțele care veneau pentru triaj la noi vor trebui acum să meargă la celelalte două unități sanitare din oraș, iar presiunea pe serviciile de urgență va crește foarte mult”. Cristian Oancea, manager „Victor Babeș”

Un nou apel către autorități: Avem nevoie de un al doilea aparat!

Joi dimineață, conducerea spitalului a trimis un memoriu atât Prefecturii Timiș, cât și Primăriei Timișoara, Consiliului Județean, dar și Direcției de Sănătate Publică Timiș, cărora le-a cerut ajutorul.

„Încercăm încă o dată să convingem autoritățile locale și centrale că, în condițiile actuale, cu volumul de muncă pe care îl avem zilnic, cu un program de funcționare continuă de 12 ore a aparatului, riscăm, după repararea lui, să intram, din nou, după câteva săptămâni, în colaps. De aceea, un al doilea aparat, un back-up, ar face ca investigațiile de natură imagistică să continue. Avem nevoie de un al doilea CT, așa cum au și celelalte două unități sanitare mari din oraș, și asta cu atât mai mult cu cât numărul de scanări făcute în ultimul an la «Victor Babeș» depășește cu mult ceea ce s-a realizat în cele două spitale luate împreună în ceea ce privește pacienții COVID-19”, a mai spus dr. Manolescu.

Computerul Tomograf despre care vorbim a fost achiziționat în anul 2018. Spitalul a încercat, în luna ianuarie a acestui an, să cumpere un CT nou. A lansat o licitație, dar a fost depusă o singură ofertă, care nu a fost însă admisă. Suma maximă pusă la bătaie pentru un nou CT era de 6,8 milioane de lei, echivalentul a 1,3 milioane de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
MONDEN
Concurenți Burlacii - Foc în Paradis
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metoru Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
08:37
România vinde de peste 240 de milioane de dolari într-o țară cu 213 milioane de oameni. Ce trimitem peste Atlantic
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală