Potrivit reformei Codului Civil spaniol, justiţia va putea retrage dreptul de vizită sau să-l refuze dacă părintele, despărţit și care nu are custodia copiilor a fost găsit vinovat pentru că a ucis, încercat să ucidă, agresat sau abuzat partenerul sau copiii săi, sau dacă există „indicii fondate cu privire la acte de violenţă domestică sau de gen”.

Cu toate astea, în anumite cazuri, un judecător va putea autoriza vizite sau contacte, „ţinând în continuare cont de interesul suprem al copilului şi evaluând în prealabil situaţia relaţiei” dintre părinte şi copil.

Reforma a fost publicată în Monitorul Oficial la începutul lui iunie, cu câteva zile înainte ca un părinte să își ucidă propriii copii.

Cazul care a șocat Spania este despre două fetiţe de 6 ani şi respectiv 1 an care au fost date dispărute pe 27 aprilie, după ce au plecat cu tatăl lor. Trupul uneia dintre ele a fost descoperit în iunie în largul insulelor Canare, pe fundul oceanului, într-un sac prins sub o ancoră.

Ipoteza „cea mai probabilă” lansată de justiție a fost aceea că tatăl, care nu a acceptat separarea de mama fetelor sale, le-a ucis pentru „a-i provoca fostei sale partenere cea mai mare durere pe care o putea imagina”.

Spania este pionieră în ceea ce privește lupta împotriva violenţelor machiste şi a fost prima ţară din UE care a adoptat în 2004 o lege care face din genul victimei o circumstanţă agravantă în caz de agresiune.

Din 2003, țara numără oficial femeile care au fost ucise în urma violenței domestice. De atunci, 1.111 femei, dintre care 33 de la începutul anului 2021, au fost ucise de soţii sau foştii lor soţi.

Foto: Profimedia

Citeşte şi:

George Simion, liderul AUR, l-a alergat prin Parlament pe Florin Cîțu: „De ce nu vă dați demisia?”

Ludovic Orban a anunțat care sunt prioritățile PNL pentru noua sesiune parlamentară

Ce este Cartea de Salvare a autoturismului sau schița caroseriei. În ce situații este utilă?

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
Playtech.ro
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Observatornews.ro
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Știrileprotv.ro
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021