În țara cu cea mai mare mortalitate de cancer de col uterin se fură banii pacientelor pentru testele Papanicolau: medici din Sălaj, inculpați pentru că recoltau analize plătite la privat și le duceau cu sacoșa, ca să le proceseze „la negru” la stat
SI STIAU DE ACEASTA MIZERIE NU NUMAI ACEASTA NESIMTITA CI SI CEI CARE AVEAU INSUBORDINE SPITALUL, ORDONATORUL DE PLATI, CARE LA RANDUL LOR PRIMEAU SPAGA. VI SE PARE CORECT , CA PEDEAPSA, DOAR SUSPENDARE? O doare în papuci pe madam, DE ALTFEL PLATIM TOT IN SPITALE, CHIAR DACA DIN SALARIUL NU SE OPRESTE OBLIGATORIU SANATATEA. NU MAI VREAU SA DAU 1 LEU LA STAT PEBTRU SANATATE, NU PRIMIM NIMIC IN SCHIMB DOAR OBLIGATIILE COLOSALE LA CLINICILE PRIVATE CARE APARTIN TOT UNOR NESIMTITI SI NESATUI.
E strigător la cer .Și așa investițiile sunt zero in sistemul medical de stat .Groaul banilor merg pe salariile uriașe ,care mu au nicio legătura cu economia țării.
Foarte urat. CEI CE CUMULEAZĂ FUNCȚII DE mici ar trebui supravegheați. Urat sa ieși prin ușă din spate din profesie. Ce am văzut eu - sunt persoane ce cumpara toată viata funcții. de când învață au niște arogante pt ca știu ca cu banii rezolva orice. Urat. E și mai urat când ai probleme personale severe sa spunem și sa nu îl și pe Dumnezeu. Sa profiți după un om bolnav. Foarte urat. Fără caracter.

« Înapoi la articol
Razboinic 21.11.2023, 15:04

Viorel67 21.11.2023, 15:17
In tara moastelor poți fura orice atâta timp cât o faci din patriotism și cu simț civic...
IulianH6 21.11.2023, 15:44
Eliminați din sistem si să NU mai aibă Dreptul de a practica profesia de medic.
Gabryella 21.11.2023, 15:47
E strigător la cer .Și așa investițiile sunt zero in sistemul medical de stat .Groaul banilor merg pe salariile uriașe ,care mu au nicio legătura cu economia țării.
sorinzainescu68 21.11.2023, 16:10
Păcat că avem și asemenea doctori
Shushu12 21.11.2023, 16:58
bataie de joc ..............
Shushu12 21.11.2023, 16:58
din pacate asa se intampla in romania....
Shushu12 21.11.2023, 16:59
nu este normal asa ceva......
Liviu015 21.11.2023, 17:59
Din păcate, asta e România
Emiliana7 21.11.2023, 18:21
Foarte urat. CEI CE CUMULEAZĂ FUNCȚII DE mici ar trebui supravegheați. Urat sa ieși prin ușă din spate din profesie. Ce am văzut eu - sunt persoane ce cumpara toată viata funcții. de când învață au niște arogante pt ca știu ca cu banii rezolva orice. Urat. E și mai urat când ai probleme personale severe sa spunem și sa nu îl și pe Dumnezeu. Sa profiți după un om bolnav. Foarte urat. Fără caracter.
‹ 1 2 3 4 5 6 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.