Cel puţin patru oameni au murit şi trei au fost răniţi în cele aproape 20 de ore în care Ezekiel Kelly, 19 ani, s-a plimbat liber, miercuri, 7 septembrie, prin orașul Memphis, statul american Tennessee. Suspectul, care a transmis live pe Facebook cel puțin unul dintre atacurile sale, a fost reținut de polițiști la 20 de ore de la prima împușcătură fatală, relatează CNN.
Kelly a început atacul, despre a cărui motivație nu au fost oferite încă informații, în faţa casei sale, miercuri, 7 septembrie, în jurul orei 1.00, apoi s-a urcat în maşină cu două arme de foc şi a tras la întâmplare prin zone rezidenţiale din Memphis.
El fost reținut abia seara, în jurul orei 21.00, după ce forțele de poliție au blocat, practic, orașul cu 700.000 de locuitori și după o urmărire ca-n filme.
Anterior, Departamentul de Poliție din Memphis le ceruse oamenilor să rămână în casă, fiindcă suspectul era în libertate.
*****UPDATE 9:28 PM****** SUSPECT IS IN CUSTODY Ezekiel D. Kelly Please follow our social media platforms for updates. Please avoid the area of Ivan Road & Hodge Road— Memphis Police Dept (@MEM_PoliceDept) September 8, 2022
„Multe familii nu vor trece niciodată peste violența îngrozitoare pe care am văzut-o, pe care acel individ a provocat-o orașului”, a declarat șeriful din comitatul Shelby, Floyd Bonner, într-o conferință de presă.
Potrivit CNN, Kelly era administratorul paginii de Facebook Zeek Huncho, pe care s-ar fi transmis live cel puțin unul dintre atacuri. Meta a explicat că a eliminat conținutul video care ar putea avea legătură cu incidentul și a pus toate datele la dispoziția poliției.
Anul trecut, suspectul a mai fost condamnat la trei ani de închisoare pentru tentativă de omor, însă a fost eliberat după doar 11 luni. „Dacă domnul Kelly și-ar fi ispășit integral pedeapsa, ar fi fost încă în închisoare, iar patru dintre concetățenii noștri ar fi încă în viață”, a spus Jim Strickland, primarul orașului Memphis.
Foto: Twitter Departamentul de Poliție Memphis