Percheziții la compania aeriană Fly Lili, care ducea mercenarii lui Potra în Congo. Prejudiciu de 12 milioane de lei

Comentează

Polițiștii au efectuat miercuri, 10 septembrie, percheziții la compania aeriană Fly Lili, care ducea mercenarii lui Potra în Congo.

Prejudiciu de 12 milioane de lei

Este vorba de un dosar penal în care se fac cercetări privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Potrivit poliției, societatea vizată a fost un operator aerian activ pe piața transportului de pasageri, care deține mai multe aeronave și având peste 170 de angajati (piloti, însoțitori de bord și personal tehnic aerian). Compania aeriană în cauză este Fly Lili, potrivit surselor Libertatea.

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în executare, miercuri, cinci mandate de percheziție domiciliară și trei mandate de aducere, în municipiul București și în județul Sibiu.

Din 2024 și până în prezent, în dosar s-ar fi creat un prejudiciu de 12 milioane de lei.

„Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2024 – prezent, reprezentanții unei societăți comerciale ar fi reținut și nu ar fi plătit în termenul impus de lege impozite și contribuții cu reținere la sursă, în valoare de 12.000.000 de lei”, a transmis Poliția Română.

Prejudiciul stabilit a fost generat prin neplata contribuțiilor sociale și a impozitelor reținute de la angajați, cuantumul său fiind influențat, în mod direct, de valoarea ridicată a drepturilor salariale plătite pe acest segment de piață, potrivit polițiștilor.

Omul de afaceri Jurgen Faff, căutat de poliție

Conform unor surse judiciare se fac demersuri pentru depistarea lui Jurgen Faff, un om de afaceri din județul Sibiu, care deține companie aeriană Fly Lili, fiind suspect în dosarul de evaziune fiscală.

Poliția Română transmite că au fost puse în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

„În contextul acestor activități, au fost depistate două persoane, una având calitatea de martor, acestea fiind conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere, care au fost emise pe numele lor”, potrivit Poliției Române.

Potrivit unor surse, la audieri a fost adus directorul companiei, suspect în dosar, dar și contabila companiei care are calitatea de martor.

Dosarele în care apare numele lui Jurgen Faff

Compania aeriană Fly Lili, deținută de afaceristul sibian Jurgen Faff, a efectuat zeci de zboruri România-Congo, potrivit context.ro. Ea a fost una dintre firmele de transport aerian care a dus oamenii recrutați în Congo.

De asemenea, aceeași firmă aeriană a parafat un contract de milioane de euro cu Southwind Airlines, căreia i s-a interzis accesul în spațiul aerian european din cauza suspiciunilor că e controlată de afaceriști ruși care o folosesc pentru a evita sancțiunile impuse după invazia Ucrainei, mai transmite sursa citată.

La rândul său, sibianul Jurgen Faff, patronul companiei românești de curse charter Fly Lili, i-a acuzat pe jurnaliștii de al Context.ro că i-au „tulburat pacea interioară” prin publicarea unor articole pe tema modului în care a accesat fonduri europene pentru dezvoltarea unui teren de golf la Sibiu, apoi n-a construit nimic.

Jurgen Faff i-a dat în judecată, în 2024, pe jurnaliștii de investigație de la care cerea daune de morale și materiale de peste 3,4 milioane de euro. Afaceristul susține în cererea de chemare în judecată că articolele apărute în publicația de investigații i-au prejudiciat imaginea și interesele de business.

„Libertatea” a arătat, în 2024, în ce alte dosare civile sau penale mai apare numele lui Jurgen Faff: restaurarea cu termopane a unui monument istoric și achiziția frauduloasă a unor echipamente de protecție în timpul pandemiei de COVID.

Cel mai important dosar penal este cel în care Marius Avram Gal, șeful PSD Câmpia Turzii și patronul unei firme care vindea burgeri cu foiţă de aur, a fost condamnat la 5 ani de pușcărie pentru trafic de influență, în legătură cu achiziția unor echipamente medicale în pandemie. În această cauză, Jurgen Faff a avut doar calitatea de martor, deși echipamentele respective fuseseră aduse în țară cu avioanele lui.

În 2023, Jurgen Faff scăpa, la Judecătoria Sibiu, de o cauză în care era acuzat că ar fi construit fără autorizație în zone protejate. Cererea de renunțare la urmărirea penală a venit chiar din partea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu și a fost confirmată de instanță.

Pe scurt, Jurgen Faff era acuzat că ar fi executat asupra Ansamblului Bisericii Evanghelice Șura Mare (monument istoric/sit arheologic din localitatea cu același nume, județul Sibiu) lucrări de modernizare, fără a avea autorizație de construire.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește