Echipajul United Airlines a cerut deconectarea aparatului care susținea viața unui bebeluș născut prematur, acuză mama copilului

Comentează
Arhiva foto

Compania aeriană americană United Airlines a cerut unei mame să deconecteze aparatul de respirație al copilului său sau să-l ascundă sub scaun. Incidentul a avut loc pe 8 martie, pe un zbor din Tampa (Florida) către Newark (New Jersey). Femeia călătorea cu fiul ei de 2 ani care are nevoie de ventilator și are montat un tub de traheostomie pentru a rămâne în viață, relatează NBC.

Melissa Sotomayor călătorea cu fiul ei de 2 ani, care s-a născut prematur la 22 de săptămâni și are nevoie de ventilator pentru a respira.

Deși mama a pregătit toate documentele necesare și a permis verificarea echipamentului medical, echipajul i-a cerut să deconecteze ventilatorul la decolare, susținând că „reprezintă un pericol pentru alți pasageri”.

Însoțitorii de bord au insistat că ventilatorul nu poate fi folosit la decolare, dar ar putea fi reconectat după atingerea altitudinii de croazieră.

„Copilul nu ar trebui să zboare, este periculos pentru el”, a declarat căpitanul aeronavei, conform relatării lui Sotomayor.

În cele din urmă, zborul a plecat cu mai mult de o oră de întârziere. Ulterior, Sotomayor a postat un videoclip pe TikTok descriind situația.

  @missysoto0 I am one excited mama! For the first time ever my son signed mama and now does it consistently! I am learning how to do tactile American Sign Language in order to teach my Spicy Sweet Potato. We work with a school for the Deaf and HOH #TeamSpicySweetPotato #NoahScottStrong #babiesoftiktok #fyp #americansignlanguage #medicallycomplex #medicalmom #preemie #22weeksmatters ♬ original sound - Ally Rendall   

Într-un comentariu pentru The Independent, reprezentanții United Airlines nu au negat incidentul, declarând doar că „au contactat-o pe femeie” și „și-au cerut scuze pentru dezamăgirea pe care este posibil să o fi simțit”.

Sotomayor a declarat că, după postarea ei pe rețelele sociale (milioane de vizualizări), compania aeriană a contactat-o, susținând că incidentul s-a datorat „unor probleme cu scaunele din avion”.

  @missysoto0 @United Airlines Do better and be better! You tried to deny my child the right to fly HOME stating his vent and portable oxygen concentrator are a danger to my son and other passengers?! The captain of flight number UA1349 tried saying my son shouldn’t be allowed to fly because of his special needs. 4 flight crews told me I needed to disconnect his vent and oxygen until we were up in the air & kept saying our seats would be moved because I was unwilling to comply?! I explained multiple times that these pieces of equipment are keeping my son alive and to be told “He’ll be ok until we’re up in the air” is ignorant and unacceptable!!! If you have a loved one with special needs, I do NOT recommend flying United!!! This goes against ADA and corporate is unwilling to do anything to right the situation. An apology was all I wanted!!!#NoahScottStrong #TeamSpicySweetPotato #babiesoftiktok #fyp #medicalmomsoftiktok #medicallycomplex #preemiestrong #warriors #tracheostomy #trach #gtubebaby #gtube #trachbabies #dobetterbebetter #americanswithdisabilitiesact #unitedairlines ♬ original sound - Missy Soto   

Ea a adăugat că se simte umilită, deoarece echipajul a încercat să prezinte situația ca și cum ea și-ar fi pus copilul bolnav în pericol.

Am fost umiliți în fața celorlalți Căpitanul mi-a vorbit de parcă mi-aș pune fiul în pericol intenționat și nu au vrut să asculte faptul că fiul meu depindea de echipament pentru rămâne în viață. E ultima dată când am zburat cu ei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!