Petra Haskova, strănepoata scriitorului Jaroslav Hašek, despre „bravul soldat Svejk”: „A scris deja războiul din Ucraina! Toate personajele lui sunt actuale, oamenii nu se schimbă, istoria se repetă”

Libertatea s-a întâlnit la Lipnice nad Sázavou cu Petra Haskova (44 de ani), strănepoata lui Jaroslav Hašek. Familia îngrijește hanul din sat în care a locuit și a scris prozatorul ceh. Interviul nu e o invitație la o nouă lectură, nici măcar o recomandarea de călătorie, ci o frântură din viața unor oameni care încearcă să păstreze vie opera înaintașului lor ilustru.

Josef Švejk este unul dintre personajele iconice ale literaturii europene din ultimul secol. Cele trei volume care îl au drept erou principal, dintr-un total de 6 pe care intenționa să le scrie, au fost publicate de Hašek între 1921 și 1923 și pot fi citite cu plăcere de oricine, de la elevi de gimnaziu la experți în geopolitică.

„Scârnăvia” de soldat, al cărui țel este să rămână cât mai departe de frontul din Primul Război Mondial, se folosește de toate subterfugiile posibile pentru dezideratul său.

Medicii îl declară „tâmpit”, dar el este mobilizat de autoritățile militare austro-ungare, fiindcă începe războiul.

„Soldatului îi e interzis să gândească, pentru el gândesc superiorii lui”

Polițiști ori ofițeri cad în „capcana” celui care se consideră „tâmpit adevărat” și nu „gândește defel”, pentru că „soldatului îi e interzis să gândească, pentru el gândesc superiorii lui”.

Intră cu seninătate în situații-limită, șefii îl cred „idiot”, dar el disimulează naivitatea și scapă bine din toate, sfidând moartea.

Cartea despre omul reumatic, cu genunchii umflați, care creștea câini la Praga este o satiră despre inutilitatea războiului, „poate cel mai amuzant roman scris vreodată”, după cum nota The Guardian.

Acum cu respect vă raportez că urmează povestea lui Švejk, căruia i se părea că el însuși era „cam zbanghiu” când se uita în oglindă.

Libertatea: Petra, mai întâi te-aș ruga să trasezi arborele genealogic al familiei.
Petra Haskova: E relativ simplu. Jaroslav Hašek a avut un fiu, care este bunicul meu. Iar tata, Richard, este fiul lui. Eu și fratele meu, Martin, care este mai mic cu 4 ani, suntem strănepoții marelui scriitor. Linie directă.

Am înțeles că ești jurnalist sportiv. Fiul meu cel mare este rugbist, internațional ceh de juniori. Acum este la studii în Franța, joacă la o echipă de lângă Dijon. Soțul meu este francez!

„În sfârșit, locuiesc într-o cârciumă, nu mi s-ar fi putut întâmpla nimic mai bun”

–Suntem la Lipnice nad Sázavou, un sătuc cocoțat pe un deal, cu doar 500-600 de suflete, la 100 de kilometri sud-est de Praga.
-Jaroslav Hašek s-a născut la Praga. Probabil vreți să știți cum a ajuns aici străbunicul meu. Când a revenit în capitală, din Rusia, pentru care luptase, în 1921, situația lui nu a fost bine privită. I s-a recomandat că dacă vrea să continue să scrie să meargă în altă parte. Prietenul lui, faimosul pictor Jaroslav Panuška (1872-1958), trăia la Světlá nad Sázavou, la 10 kilometri de aici, știa perfect zona… Așa că nu a fost greu de convins. Au ajuns cu trenul, străbunicul nu avea niciun bagaj, credea că stă doar câteva zile. Iar de la Světlá au sosit aici, la acest han, în care ne aflăm și azi. La acea vreme, în casă funcționa și poșta!

Jaroslav Hašek a venit la Lipnice pentru câteva zile, dar a rămas doi ani, până la sfârșitul vieții. A fost momentul în care a rostit celebra frază: „În sfârșit, locuiesc într-o cârciumă, nu mi s-ar fi putut întâmpla nimic mai bun!”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

–Îi plăceau berea și mâncarea bună!
-Dar și borșul, tocănița, gulașul… Era foarte organizat. Să scrii cu atâtea detalii, atâtea lucruri…

–Acum găsim aici Švejk Restaurant U České Koruny, aveți și câteva camere. Una este intitulată chiar suita Jaroslav Hašek.
-Am renovat clădirea, dar aici a fost hanul lui Hašek. Casa a avut diferiți proprietari, apoi a ajuns la stat. Străbunicul nu avea bani, nu a lăsat nicio moștenire. În 1974, tatăl meu, Richard, cel care conduce Asociația Jaroslav Hašek și Societatea pentru renașterea operei lui Jaroslav Hašek, a început să se ocupe de moștenirea culturală lăsată de scriitor. De altfel, aici avea câteva fotografii și obiecte, cele mai multe, originale, sunt în muzeul de la Praga.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Părinții au făcut ceva ce nu făcuseră niciodată. O ipotecă!”

–Când a preluat familia hanul?
-A fost închis pentru mult timp. În 2000, mama și tata au venit aici, era o ruină. Și părinții au făcut ceva ce nu făcuseră niciodată. O ipotecă! Și am început să reconstruim acest loc. A fost un pariu, o aventură! Să creăm un loc în care să putem vorbi despre viața lui Jaroslav Hašek. Și să arătăm că a stat aici, că aici a scris unul dintre cele mai traduse romane din lume.

Mama, care a lucrat ani ca director al Hotelului Praga și are studii de gastronomie, a insistat să deschidem un restaurant și o pensiune pentru turiști. Iar Martin, fratele meu, e chef.

–Ați recuperat ceva sau ați cumpărat ceva ce a aparținut scriitorului?
-Este dificil acum să mai găsim ceva, a trecut mai mult de un secol. Totuși, în Praga, am găsit scaunul de lucru de birou.

–Apropo, în Praga am văzut mai multe restaurante Švejk. Există vreo licență oferită de familie?
-Nu, nu, nu… e franciza unei persoane care a avut inspirația să înscrie numele și logoul. Este doar un business, fără legătură cu noi. De altfel, nici drepturi de autor nu deținem, au expirat.

–Acum, oamenii cunosc satul și pentru Jaroslav Hašek.
-Posibil. Sunt hanul, statuia, un mic muzeu, traseul Hašek pe dealurile din zonă. E și castelul, îngrijit și conservat de statul ceh. Sunt și festivalurile de satiră și de umor. A fost și Vaclav Havel aici. Avem oaspeți din toată lumea, din SUA, China, Japonia.

„Nu a existat niciodată o perioadă în care Švejk să nu fi fost citit”

–Se mai citește Jaroslav Hasek?
-Tu ar trebui să-mi spui! Nu a existat niciodată o perioadă în care Švejk să nu fi fost citit. Aici, Hašek se preda și se predă în școală. Fata mea de 15 ani mi-a spus deunăzi: „Acum, mamă, învățăm Jaroslav Hašek”.

A apărut un nou film cu Švejk, genial, o coproducție americano-franco-britanică. Este super bine făcut, este pe YouTube. Poate că așa va fi resuscitat interesul celor mici pentru soldatul lui Hašek.

–În familie nu a mai fost niciun scriitor. Nu v-ați gândit să finalizați sau să continuați romanul cu inteligența artificială? E la modă!
-Niciunul dintre noi nu a avut această genă. Iar el a fost un geniu. Nu e posibil să-l copiezi. Nici măcar cu AI!

A scris despre un blat

–Ați găsit în documente vreo legătură a lui Hašek cu sportul?
-Știm sigur că îi plăcea fotbalul. Chiar a scris despre „mistificarea” unui meci, un fel de blat înainte de a se inventa termenul acesta în sport! În plus, trebuie că era bine pregătit fizic. Călătorea tot timpul. Sute de kilometri pe jos. Adora să călătorească, era ca o terapie.

–Probabil că, în drumurile lui, a trecut și prin Transilvania.
-A trecut, am găsit dovezi despre asta. De altfel, a scris și niște povestiri despre România. „Král Rumunů jede na medvědy” („Regele României călărește un urs”) și „V horách na Rumunské straně” („În munţii din partea românească”). În cea de-a două este vorba despre soldații maghiari din Austro-Ungaria. N-au fost traduse în limba română, din câte știm.

–Ce-ar fi scris despre războiul de astăzi, din Ucraina?
-A scris deja! Este același lucru. Parcă a fost acolo, în interior. Personajele lui sunt similare cu toată lumea noastră. Este aceeași lume, aceeași istorie. Din nefericire, istoria se repetă!

Tot timpul facem aceleași lucruri și oamenii vor fi tot timpul aceiași, ca în acest buchet de pe masă. Din păcate, oamenii nu se schimbă.

Umorul lui Jaroslav Hašek este mondial și rămâne și azi actual. Personajele lui pot fi transportate prin timp. Au umor, ironie, prostie, iar satira lui descrie perfect și timpurile de azi.

Švejk, inspirat de experiențele personale

Seria de 3 cărți a fost inspirată din viața și experiențele lui Jaroslav Hašek. Călătoria lui Švejk pe front corespunde în mare măsură călătoriei autorului pe câmpurile de luptă din Galiția în primele zile ale lunii iulie 1915. Câteva dintre personaje sunt împrumutate direct din experiențele autorului.

După ce a absolvit academia, Hašek și-a găsit un loc de muncă, funcționar de bancă, dar a renunțat la scurt timp, atras de viața relaxată și boemă. A călătorit pe jos prin Slovacia, Galiția, Ungaria și Transilvania.

Tradus în 60 de limbi, finlandezii au ajuns la a 7-a ediție

„Aventurile bravului soldat Švejk” a fost tradus în 60 de limbi, iar Richard Hašek, nepotul scriitorului, are majoritatea edițiilor, inclusiv cea în română. A fost tradus în turcă, rusă, norvegiană. Există deja o a treia versiune a traducerii în SUA și chiar o a șaptea în Finlanda.

Biroul lui Jaroslav Hašek, o bibliotecă și un fotoliu sunt în Hanspaul, Praga. Fotoliul face parte dintr-un cadou de nuntă de la Josef și Josefína Mayer în 1910.

În 2006, editorul Petr Kovařík a publicat o a doua carte de nuvele necunoscute de Jaroslav Hašek, pe care, printre altele, nepotul său a descoperit-o în revista „Caricaturi”, unde Josef Lada a desenat ilustrațiile.

Lipnice nad Sázavou are aproximativ 650 de locuitori, dar chiar și așa, a primit drepturi de oraș în 1370 împreună cu dreptul de a produce bere. Castelul este vizitat de 35.000 de turiști pe an.

Cu respect, vă raportăm că ne-a plăcut și o să ne întoarcem!

Hanul funcționează tot anul, „ne bazăm pe calitate și pe porții mari pentru a ține oaspeții mulțumiți”, spune Petra. Între timp, ospătărițele iau comanda. Acolo gulaș, dincolo pulpă de rață cu găluște și bere sau limonadă din soc de casă.

Cu respect, vă anunțăm că am mâncat și noi! O supă, o porție de găluște cu carne, o cafea și un suc, 400 de coroane cehești, aproape 80 de lei.

La final, și Petra are o curiozitate. „De ce ați vrut să mă vedeți? Se mai citește Hašek la voi, în România?”.

„Pentru că atunci când cunoști oameni, cunoști și istoria locurilor. Iar cu inteligența artificială, e posibil să-l avem pe Hašek în hologramă, în sufragerie, cât de curând”.

Cum ar zice Švejk, omul nostru, permiteți să raportăm că ne-a plăcut la Lipnice și o să ne întoarcem! Să vedem realitatea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3