Pus pe liber de şefii de la FRF, fostul selecţioner al Romaniei, Victor Piţurcă, are tot timpul de pe lume. Numai că antrenorul nu stă prea mult cu familia, ci îşi petrece serile în compania amantei sale, rusoaica Victoria “Vica” Blohina.
Liber de contract, Piţurcă şi-a tras consilier “greu” în a-şi alege viitoarea destinaţie: amanta! Fostul antrenor al naţionalei face potecă spre apartamentul din strada Episcop Chesarie, al unei foste dansatoare în barul Melody, rusoaica Victoria “Vica” Blohina, cu care discută de zor unde e mai bine să meargă, în Qatar sau în Rusia!
Se feresc de privirile indiscrete
Într-una din zilele trecute, Piţi a fost la “Vica”, unde a stat aproape 8 ore, de la 14.00 până spre ora 22.00. De-al casei, tehnicianul a intrat “fără greţuri” în parcarea subterană a imobilului, trăgându-şi jeepul chiar lângă limuzina concubinei sale. Avertizat probabil că e urmărit, Piţi a preferat să se asigure la plecare şi şi-a trimis un amic să-i scoată maşina, el părăsind blocul prin altă ieşire.
“Ce, e, bă cu voi? Ce vă holbaţi! Eu nu sunt persoană publică”, a strigat cel care conducea automobilul lui Piţurcă. Tot din motive de precauţie, Vica a ieşit singură la un moment dat pentru a rezolva ceva probleme urgente, în timp ce Piţi a stat “la cutie” în apartament, pentru a nu fi văzut ieşind ziua.
Are doi copii cu soţia sa
Conform celor vehiculate de presă, după o relaţie de mai bine de un deceniu, Piţi şi Vica ar avea împreună un băiat de doi ani, care, deşi nu-i poartă numele fostului selecţioner, seamănă leit cu acesta. Pe de altă parte, Piţurcă a făcut nunta de argint alături de Maria, soţia din acte, şi are doi copii cu ea, Alex şi Claudia.