Vântul a ajutat la salvarea curentului. România a importat de 3 ori mai puțină energie electrică ieri seară

Comentează
Arhiva foto

Producția eoliană din România și-a aluat avânt miercuri seară, pe 12 august, când șase județe s-au aflat sub cod galben de vânt, astfel că în plină criză energetică acest fenomen meteo ne-a ajutat să trecem peste vârful de consum, alături de panourile fotovoltaice.

Aproape 43% din totalul energiei produse miercuri la noi venea de la panourile fotovoltaice, iar din eoliene, circa 20%.

Parcurile eoliene au generat aproape 1.600 MW miercuri la prânz, comparativ cu doar 55 MW în seara precedentă. Înseamnă o creștere de aproape 27 de ori.

Infografic realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

La mijlocul zilei, peste 60% din cei 7.000 MW produși proveneau din energie solară și eoliană, iar surplusul de 2.300 MW a fost exportat, din lipsa capacităților de stocare.

Miercuri seară însă, România genera 60% din energie din surse regenerabile. Panourile fotovoltaice contribuiau cu 42,61% din total, adică 2.951 MW, iar turbinele eoliene aduceau 1.428 MW, adică circa 20% din producția totală, în contextul unui cod galben de vânt în șase județe.

În seara precedentă, pe 11 august, eolianul era doar 55 MW, în timp ce România importa 2.304 MW.

Spre comparație, potrivit datelor Transelectrica, miercuri seara la ora 19.15, România avea un consum de energie de 6.662 MW și o producție de 5.908 MW. Deci aveam nevoie de 754 MW, de aproape trei ori mai puțin ca în seara precedentă, cantitate care trebuie acoperită prin importuri și/sau alte fluxuri/resurse ale sistemului.

Infografic realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Potrivit datelor Transelectrica, consumul național a fost de 4.748 MW, din care energia eoliană acoperea 1.477 MW. Totodată, producția totală a ajuns la 7.019 MW.

Între 18.00 și 22.00, eolianul a fost aproape constant în zona 1.200-1.400 MW. La 18.08, de exemplu, producea 1.402 MW, adică peste o cincime din producția internă. La 21.09, când consumul era aproape de 7.000 MW, eolienele produceau încă 1.198 MW.

Energia eoliană a avut o contribuție importantă la acoperirea consumului în seara de 12 august, producând constant peste 1.200 MW în orele de vârf. În paralel, în jurul orei 21.00, bateriile de stocare din România livrau în sistem 660 MW. Astfel, vântul și bateriile au funcționat împreună.

Totuși, eolienele ar putea să ne ajute în continuarea la generarea de energie, având în vedere că ANM a actualizat prognoza meteo, iar vremea se răcește, sunt așteptate ploi și vânt.

De miercuri, la ora 13.00, intră în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică, manifestat prin averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu rafale de 50-70 km/h, valabil până la ora 21.00.

Zonele afectate sunt cea mai mare parte a Carpaților Meridionali și de Curbură, jumătatea de nord a Olteniei și nord-vestul Munteniei. Izolat va cădea grindină de mici dimensiuni, de 1-2 centimetri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
MONDEN
Andreea Marin in bucataria casei sale. Sursa FOTO/ Facebook
13:37
Noi imagini din casa și curtea Andreei Marin. Cum arată gospodăria vedetei toamna aceasta. „Minunata grădină cu miresme, plină de roade”
Mona Segall a vorbit despre concurentii de la Asia Express 2026. FOTO/ Antena 1/ Facebook
12:46
Anunțul făcut de Mona Segall despre „Asia Express” 2026. Ce au pățit echipele aflate în competiție. „Au suportat lucruri grele”
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
14:44
Șoferul a căzut dintr-un TIR pe o autostradă, iar camionul a continuat să meargă de unul singur, în Germania
14:25
Christian Sabbagh, mărturisiri dureroase după ce a suferit un AVC în urmă cu 2 ani. „Aduceți-i copiii, pentru că mai are șase ore de trăit”
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România se căsătorește azi
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
12:14
În 1894, Etiopia a început să planteze 506.000 de hectare cu eucalipți. Astăzi, pământul riscă să rămână fără apă
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate