Viaţa lui Marcel Vasilache, fost membru al Cenaclului Literar “Al. Vlahuţă” din Bârlad, judeţul Vaslui, s-a schimbat total în 2001. A cunoscut-o pe internet pe Blanca (42 de ani), fiica unei celebre cântăreţe de muzică populară mexicană din anii 60, Maria Elena Sandoval. După cinci luni de corespondenţă, Marcel ateriza pe continentul de peste Ocean, pentru a-şi întâlni viitoarea soţie. Şi acolo a rămas!
“Am fost primit cu braţele deschise. Soacra mea m-a protejat. Ştiam să zic în spaniolă doar «te quiero mucho, mi amor» (n.r. – te iubesc mult, dragostea mea). Soţia încă râde de mine când îşi aduce aminte cum pronunţam acele cuvinte. Primii doi ani au fost dificili, dar apoi lucrurile s-au aranjat, odată cu venirea părinţilor mei aici”, povesteşte Marcel.
Cărţile lui se vând în toată America
După trei ani petrecuţi în capitala Ciudad de Mexico, românul s-a mutat cu familia în Tequisquiapan, o localitate dintr-o zonă semideşertică din statul Queretaro. În 2005, Marcel a reînceput să scrie, direct în limba spaniolă. S-a orientat spre poezia religioasă şi a scos volumele “No Callaré” (n.r. – “Nu voi tăcea”), şi “La Cizaña” (n.r. – “Neghina”). “Cărţile mele au fost bine primite şi se vând în librăriile creştine nu numai din Mexic, ci şi din toată America Latină. Cred că am început să schimb ceva în felul de a scrie poezie religioasă”, spune el.
Marcel Vasilache mai are o mulţime de afaceri. “Cumpăr terenuri în zone rezidenţiale, pe care construiesc case şi le vând, dau meditaţii de engleză, îi consiliez pe străinii care au nevoie de acte pentru a munci aici, sunt pastor al bisericii Fuente de Vida (n.r. – Fântâna Vieţii) şi o mai ajut pe soţia mea la agenţia de turism pe care o deţine”, încheie bârlădeanul, care, în 2007, a devenit tăticul micuţei Abigail.
Nu se teme de gripa porcină
În 2009, în Mexic s-a declanşat epidemia de gripă porcină, de unde s-a extins în toată lumea. “La început, a fost alertă sanitară de nivel 5. Nu mai puteam ieşi din casă. S-au anulat evenimentele publice, iar şcolile, universităţile şi judecătoriile au fost închise. Noi am trecut mai uşor peste acea nebunie, fiindcă locuim la două ore de aglomeraţia din Ciudad de Mexico. Nu ne este teamă de gripa porcină”, spune Marcel.
I-e dor de iarna de acasă
Marcel n-a mai ajuns de 6 ani în România. Chiar dacă are toată familia în Mexic, spune că îi lipseşte însă ceva: ”Mi-e dor de iarnă, să merg cu colindul, de mirosul cozonacilor. Aici, din cauza lipsei zăpezii, oamenii pun vată pe garduri, pentru a da impresia de iarnă, dar nu se compară cu atmosfera de acasă”.
Mexicanii nu sunt punctuali
Poetului nu îi place un defect al mexicanilor: lipsa lor de punctualitate. ”Aici urăsc un cuvânt: ahorita, care înseamnă “acum”, în sensul de imediat. Vă dau un exemplu. Am împrumutat o scară unui vecin şi mi-a spus că mi-o aduce “ahorita”. După trei zile, a trebuit să îl sun să îi aduc aminte că trebuia să îmi dea scara înapoi”, spune Marcel Vasilache.
600 de români în statul nord-american
Statul nord-american nu e prea atractiv pentru români. Doar în jur de 600 de conaţionali trăiesc în Mexic. În Tequisquiapan, satul în care locuieşte Marcel, mai stă un singur român, stabilit aici de 24 de ani.
Iată una dintre poeziile lui Marcel Vasilache:
Cununa din lacrimi
Nu ştiu dacă plângi, cu cei ce îndrăznesc să plangă,
Nu ştiu de te doare, alături de cei ce sunt în suferinţă,
Cărarea-ţi e cuprinsă de astfel de oameni
Ce-asteaptă să-ţi oferi un umăr
Pe care ar putea să plângă.
Să-i cuprinzi cu-a ta mângâiere
Ştergându-le de pe obraz rana
Ce-ancolţit de-atâtea lacrimi
Şi dau să-nmugurească.
S-au adunat atâtea pietre fără număr,
Ce-au fost aruncate chiar şi-n tine…
Ţi-au împodobit cununa
Din cauza celor nesocotiţi
Ce n-au ştiut să plângă
Atunci când tu ai plâns.
Ce-nsemnătate, ce ecou măreţ.
Nu doar pe gene să atarne ale tale lacrimi,
Ci-n inima ta frântă să atârne lacrimile tale,
Şi-atunci, ai să-ţi priveşti comoara
Ce ţi-ai adunat-o-n cer,
Curgându-ţi picături de lacrimi…grele.