Polițistul Marian Godină a povestit cum au fost prinși ucigașii bărbatului ascuns în geamantan

 2 comentarii
Arhiva foto

Marian Godină, unul dintre polițiștii care au participat la prinderea suspecților care au ucis un bărbat la Vaslui și i-au ascuns cadavrul într-un geamantan, a povestit, într-o postare pe pagina sa de Facebook, cum au fost prinși, la Brașov, cei doi concubini.

După postarea Poliției Române, însoțită de două fotografii în care apare Marian Godină, alături de alți doi colegi, polițistul din Brașov vine cu o serie de precizări și spune că unele comentarii ale internauților sunt dezamăgitoare, chiar și pentru el.

„Suntem criticați pentru modul în care eram îmbrăcați, că unul dintre colegi arată a „bombardier" în pantaloni scurți, că mare captură am mai făcut noi, că suspecții aveau 50 de kilograme uzi etc. O să dau câteva explicații pentru cei interesați: În seara aceea eram la serviciu, nu liberi. Atât eu, cât și ceilalți doi colegi ai mei lucrăm la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Brașov, adică la „mascați", așa cum ne numesc cei mai mulți. Eram patru, dar unul nu apare în poze”, explică polițistul.

„S-a luat decizia să ieșim din bază în haine civile”

În continuare, acesta precizează că la un moment dat au fost apelați și li s-a spus că doi suspecți ai unui omor petrecut în județul Vaslui ar fi fost observați în Brașov.

„S-a luat decizia să ieșim din bază în haine civile și cu o mașină civilă, dar totuși înarmați, logic. (S-a dovedit a fi fost o decizie foarte bună). De aceea eu eram in jeansi și tricou, colegul meu în pantaloni scurți și tricou. Am ieșit din bază în mai puțin de un minut de la primirea apelului și am început căutările în apropierea zonei în care suspecții fuseseră văzuți. Zona era deja împânzită de mașini de poliție și filtre. Pe măsură ce timpul trecea, scădeau și speranțele noastre de a-i găsi. După ceva timp am dat o tură într-o altă zonă a orașului, acolo unde șeful nostru de grupă a avut o presimțire că i-am putea gasi. În timp ce mergeam pe o stradă, am exclamat cu toții „Uite-i!", iar colegul de la volan a oprit mașina cât mai aproape de ei și am coborât cu toții în viteză. Suspecții au avut puțin timp să o ia la fugă, dar i-am prins după maxim 50 de metri de alergare, iar în câteva secunde erau la pământ și încătușați”, a precizat Godină.

Panicați și disperați să scape

În continuare, acesta a explicat de ce unul dintre polițiști era îmbrăcat în pantaloni scurți.

„Apropo, colegul despre care se comentează ironic că e în pantaloni scurți și are alură de bombardier are 25 de ani, „abia" vreo 2 metri înălțime și puțin peste 100 de kile și este sportiv, așadar aș ura succes oricui ar încerca să fugă de el. Într-adevăr, suspecții sunt firavi, probabil că am kilograme cât amândoi la un loc. Dar așa firavi, au omorât un bărbat și l-au băgat într-o valiză, iar în seara în care noi i-am prins se plimbau prin Brașov știind că sunt căutați, panicați și disperați să scape. Sunt curios dacă cei care au tot comentat negativ se pot gândi de ce sunt în stare niște criminali încolțiți, fără bani, care vor cu orice scop să scape. Cum te simți să știi că fiul sau fiica ta, ori mama ta în vârstă, puteau trece oricând pe lângă acești criminali? Ți-ai fi dorit atunci să fie niște polițiști, chiar în pantaloni scurți, care să-i încătușeze? Te mai interesa dacă polițiștii aveau sau nu uniformă? Și iată că aceiași suspecți firavi se pare că au mai comis o crimă, omorând și o femeie pe care au băgat-o la fel într-o valiză”, a transmis Marian Godină.

Pe 17 iulie, la nici 24 de ore după ce cadavrul unui bărbat a fost descoperit într-o valiză, pe marginea drumului, într-un sat din Vaslui, doi suspecți de crimă au fost prinși la Brașov de către Marian Godină și colegii lui de la SAS. Este vorba despre un bărbat și iubita lui, iar Poliția Română a publicat pe Facebook fotografii cu polițiștii alături de cei doi suspecți.

FOTO: Facebook/Poliția Română

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Gabryella 20.07.2024, 04:07

    Comentariile răutăcioase sunt specifice cârcotașilor.Trebuie văzut rezultatul în esență.

  • Avatar comentarii

    Tran 20.07.2024, 13:00

    De ce se face atata reclama unui politist arogant? Si-a facut treaba pentru care e platit.

ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!