De la începutul lunii decembrie, autoritățile de la Lisabona au cerut ca persoanele de peste 12 ani din UE să prezinte un test negativ la intrarea în țară, chiar dacă sunt vaccinate.

Începând de luni însă, cei care au un certificat COVID digital – care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea cu rezultat negativ – sau care dețin orice altă „justificare a vaccinării”, nu mai sunt obligați să se testeze pentru a putea intra pe teritoriul portughez.

Decizia urmează recomandările făcute la nivel european, menite să faciliteze călătoriile în interiorul UE pentru persoanele care au un certificat digital UE.

Potrivit recomandărilor UE, călătorii vor putea intra liber într-o țară europeană, dacă au fost vaccinați cu schema completă în urmă cu cel mult 270 de zile sau dacă au primit și doza booster. Practic, certificatul digital va fi valabil nouă luni pentru cei care au schema completă de vaccinare sau au primit și a treia doză.

De asemenea, termenul de valabilitate al testelor antigen a fost redus de la 48 la 24 de ore, potrivit unei decizii recente a consiliului de miniștri.

Confruntată, ca majoritatea statelor lumii, cu o creștere a numărului infectărilor, din cauza răspândirii tulpinii Omicron, Portugalia a înregistrat în ultimele 24 de ore 41.000 de cazuri noi de COVID și 44 de decese.

Foto: EPA

Vezi şi 10 mâncăruri pe care să le încerci când ești în Portugalia!

Urmărește-ne pe Google News
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
GSP.RO
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
ȘOC TOTAL! Vladimir Putin va muri! Data evenimentului a fost anunțată deja. Vestea pe care Occidentul o așteaptă
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Vladimir Putin va muri! Data evenimentului a fost anunțată deja. Vestea pe care Occidentul o așteaptă
O femeie din Sighetu Marmaţiei s-a trezit cu o factură de 70.000 de lei la compania de telefonie mobilă. I-a fost blocat numărul până achită suma
Observatornews.ro
O femeie din Sighetu Marmaţiei s-a trezit cu o factură de 70.000 de lei la compania de telefonie mobilă. I-a fost blocat numărul până achită suma
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
HOROSCOP
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Știrileprotv.ro
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Orangesport.ro
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea