Povestea Ioanei Ginghină pentru fetiţa ei, Ruxandra

de Ion Creangă

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu erau foarte obraznici, iar cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: “Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă toate unul cu altul”. Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară şi le zice:
– Dragii mamei copilaşi! Eu mă duc în pădure ca să mai aduc de-ale gurii. Dar voi, încuieţi uşa după mine, ascultaţi unul de altul, şi să nu cumva să deschideţi până ce nu-ţi auzi glasul meu. Când voi veni eu, am să vă dau de ştire, ca să mă cunoaşteţi, şi am să vă spun aşa:

Trei iezi cucuieţi,
Uşa mamei descuieţi!
Că mama v-aduce vouă
Frunze-n buze,
Lapte-n ţâţe,
Drob de sare
În spinare,
Mălăieş
În călcâieş,
Smoc de flori
La subsuori.

Auzit-aţi ce-am spus eu?

– Da, mămucă, ziseră iezii.
– Pot să am nădejde în voi?

– Să n-ai nici o grijă, mămucă, apucară cu gura înainte cei mai mari. Noi suntem baieţi şi ce-am vorbit o dată, vorbit rămâne.
– Dacă-i aşa, apoi veniţi să vă sărute mama! Dumnezeu să vă apere de cele rele şi rămâneţi cu bine! – Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi, şi Dumnezeu să-ţi ajute ca să te întorci cu bine şi să ne-aduci de mâncare.
Apoi, capra iese şi se duce în treaba ei. Iar iezii închid uşa după dânsa şi trag zăvorul. Dar vorba veche: “Pereţii au urechi şi ferestrele ochi”. Un duşman de lup – ş-apoi ştiţi care? – chiar cumătrul caprei, care de mult căuta un prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea la peretele din dosul casei, când vorbea capra cu dânşii (…)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE