Mircia Gutău fusese condamnat la executarea unei pedepse de 3 ani și jumătate pentru fapte de corupție, pe care a și efectuat-o în mare parte. El a fost eliberat condiționat în septembrie 2011 și a obținut un nou mandat la primărie, la alegerile din 2016.

În noiembrie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că lui Mircia Gutău i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil în procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanța Supremă l-a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, după ce două instanţe inferioare hotărâseră achitarea lui, relatează Agerpres.

Mircia Gutău a fost acuzat de procurorii DNA că a pretins de la un denunţător, acţionar majoritar al unei societăţi comerciale, suma totală de 50.000 euro, atât în mod direct, cât şi prin intermediul viceprimarului Nicolae Dicu. În schimbul sumei trebuia să-l ajute să obţină un certificat de urbanism pentru un teren situat în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Sursa foto: Antena 3


Citește și: 3 ANI DE LA INCENDIUL DIN COLECTIV | Zeci de operații. Sute de ore de kinetoterapie. Milioane de speranțe… Cea mai mare temere a Adinei, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv: “Durerea mea e că se poate întâmpla din nou”


 

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Observatornews.ro
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră