Este vorba de obligațiuni de 250 de milioane franci elvețieni (268 de milioane de dolari americani) luat de RZD Capital pentru finanțarea companiei, având ca termen 2026.

Comitetul Determinării Derivatelor de Credit pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa a anunțat luni că un eveniment de tipul „eșec de plată” a avut loc în legătură cu instrumentele financiare ale RZD.

Rusia a invadat Ucraina în data de 24 februarie. Din cauza războiului, Occidentul a impus mai multe runde de sancțiuni, ceea ce mai departe a ridicat spectrul intrării în incapacitate de plată atât pentru guvernul de la Moscova, cât și pentru multe dintre companiile din Rusia.

Rușii spun că au încercat să plătească, dar nu au avut cum

În comitetul care a votat „da” pentru declararea incapacității de plată se află bănci precum Bank of America, Goldman Sachs și JPMorgan. Întâlnirea pentru a decide soarta obligațiunilor în cauză a avut loc în data de 8 aprilie.

RZD a anunțat că a încercat să facă plățile scandente pentru data de 14 martie, dar nu a reușit din cauza „obligațiilor legale și de reglementare din cadrul rețelei bancare corespondente”.

Ce datorii are Rusia

Moscova a reușit totuși să facă o serie de plăți pentru mai multe împrumuturi scandente, în ciuda sancțiunilor occidentale.

Patrimoniul Muzeului Național de Istorie, în pericol. Guvernul nu oferă banii necesari mutării acestuia într-un sediu provizoriu. „E inestimabil. Dacă se pierde, o să fim niște copii fără mamă, fără tată, fără acte”
Recomandări

Anton Siluanov, ministrul rus de finanțe, a amenințat cu acțiuni legale dacă Vestul va forța intrarea Rusiei în faliment, conform Reuters.

Rusia are o datorie totală de 261,7 miliarde de dolari, din care 20% sunt datorii externe. În cazul incapacității de plată a Rusiei, aceasta ar fi prima din 1917 încoace.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
Observatornews.ro
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI