Prizonierii cubanezi, forțați să facă trabucuri și cărbune pentru Europa

 1 comentariu

Cel puțin 60.000 de prizonieri cubanezi sunt forțați să facă trabucuri și cărbune pentru export în Europa. Un ONG susține că deținuții sunt obligați să lucreze cu salarii mici sau deloc, în condiții extenuante și fără echipamente adecvate.

Produsele ajung pe piețele europene

ONG-ul Prisoners Defenders, cu sediul la Madrid estimează că cel puțin 60.000 de deținuți sunt supuși muncii forțate, în închisorile cubaneze, relatează The Guardian.

Prizonierii din Cuba sunt forțați să muncească la producerea trabucurilor și a cărbunelui de marabu, vândute consumatorilor europeni, potrivit unui raport publicat luni de un ONG.

Produsele ajung, în principal, la consumatori din piețele europene. Cărbunele este expediat în principal către Spania, Portugalia, Italia, Grecia și Turcia și este etichetat drept „ecologic”, dar este „produs într-o stare de sclavie modernă absolută”, se arată în raport.

Ancheta a început după ce Tomoya Obokata, raportorul special al ONU privind sclavia, a prezentat Consiliului ONU pentru Drepturile Omului un raport privind munca forțată a prizonierilor în 2024. Ulterior, ONG-ul Prisoners Defenders s-a oferit voluntar să investigheze problema în Cuba.

Între aprilie și august 2025, au fost realizate interviuri cu 53 de persoane din 40 de închisori, selectate printr-un eșantion aleatoriu dintr-o populație totală de aproximativ 90.000 de deținuți și 37.000 de deținuți în regim deschis.

Muncă în condiții extenuante

Discutând cu prizonierii sau cu familiile acestora, ONG-ul a realizat un chestionar cu 61 de întrebări. Pentru a evita posibile consecințe, toți au rămas anonimi în raport. De asemenea, ONG-ul susține că în urma verificărilor efectuate se estimează că cel puțin 60.000 de persoane sunt supuse muncii forțate în închisorile cubaneze.

Toți respondenții au declarat că au fost forțați să lucreze „sub constrângere, amenințări, violență sau represalii”. De asemenea, 45% au declarat că „au suferit violență fizică în timpul muncii”.

„M-au obligat să car saci de cărbune, ceea ce mi-a provocat leziuni la umăr. Când am protestat, mi-au refuzat vizitele familiei timp de o lună”, spune o persoană în raportul ONG-ului.

„Suntem plătiți între 34 și 62 de cenți pe tonă de cărbune de marabu, pe care îl producem în întregime singuri”, a mai spus o persoană.

Producția de trabucuri, confirmată în cel puțin șapte închisori din Cuba

Un fost deținut intervievat de The Guardian sub condiția anonimatului a declarat că, dacă un prizonier refuza să muncească, „îi puneau o notă în dosar. Când venea momentul eliberării condiționate sau când primeai o vizită cu familia, foloseau acest lucru ca justificare pentru a-ți priva de drepturi”.

La închisoarea de maximă securitate Quivicán, cunoscută și sub numele de Aguacate, cel puțin 40 de deținuți au, se pare, un obiectiv de producție zilnică de 60 de trabucuri Habanos rulate manual - dar cota este luată în considerare doar dacă îndeplinește „standardele de calitate pentru export”.

Raportul precizează că a confirmat producția de trabucuri în cel puțin șapte închisori, implicând munca forțată a 505 deținuți, fiind produse 11.671.560 de trabucuri pe an, echivalentul a aproximativ 7,5% din producția națională anuală totală a Cubei.

Președintele organizației Prisoners Defenders, Javier Larrondo, a declarat că este dificil de știut sub ce mărci au ajuns bunurile la consumatori, deoarece au fost produse fără marcă de către deținuți.

ONG-ul a declarat că a înaintat raportul guvernelor și parlamentelor tuturor țărilor în care sunt consumate aceste produse, precum și ONU și Comisiei Interamericane pentru Drepturile Omului.

De asemenea, reprezentanții organizației afirmă că guvernul cubanez „trebuie tras la răspundere internațională pentru aceste crime”. Ei solicită deschiderea sistemului penitenciar pentru misiuni internaționale independente și interzicerea comerțului cu produse derivate din muncă forțată.

„Închisorile cubaneze nu sunt centre de reabilitare, ci spații de pedeapsă, control și exploatare. Iar transformarea lor structurală este o datorie față de demnitatea umană”, se arată în raport.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Greywolf1976 17.09.2025, 01:52

    Why all ONG are concern about criminal right's instead to be concearn about victim's trauma???

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește