Procesul doctorului Burnei se va judeca „la secret” până la final. Judecătorul a luat decizia în procesul de luare de mită, nu în cauzele de culpă medicală

Comentează
Arhiva foto

Procesul medicului ortoped pediatru Gheorghe Burnei se va judeca cu ușile închise, astfel că la dezbateri nu vor avea acces nici publicul, nici jurnaliștii. Un judecător al Tribunalului București a luat joi această decizie, la solicitarea avocatului inculpatului.

Le termenul trecut, același magistrat declarase doar acea ședință de judecată nepublică, dar acum decizia s-a extins pe tot parcursul procesului. Explicația oficială a fost protejarea intereselor minorilor - care au fost pacienții doctorului Burnei - deși medicul nu este judecat în acest dosar pentru culpă medicală, ci pentru 22 de fapte de luare de mită!

Dezvăluirea asupra întorsăturii neașteptate de la procesul lui Burnei a fost făcută de ziarista care de cinci ani urmărește acest subiect și a reușit sesizarea autorităților judiciare în cazul chirurgului, Luiza Vasiliu de la ”Casa Jurnalistului”.

Luiza Vasiliu a scris pe Facebook cum a fost dată de două ori afară din sala de judecată, alături de ceilalți ziariști, la termenul trecut și acum, în urma deciziei luate de judecătorul de caz.

„Judecătorul Marius Iulian Joita tocmai a declarat nepublic tot procesul în care Gheorghe Burnei e cercetat pentru mai multe fapte de luare de mită. Asta înseamnă că nici presa, nici publicul nu vor ști cum se judecă acest caz.Motivația am primit-o zilele trecute pe mail într-o înșiruire de articole din Ghidul care reglementează relația mass media cu instanțele de judecată. Ca să fie protejați minorii implicați (nu sunt implicați ei, ci părinții lor), ca să fie protejată viața privată a inculpatului (nu știu cum în ce fel e ea pusă în pericol și de ce asta trebuie să le ia oamenilor dreptul constituțional de a fi informați corect într-o chestiune de interes public).Am cerut Tribunalului București acces la dosar și lămuriri legate de felul în care se aplică articolele din Ghid pe cazul Burnei. Am încercat să argumentez de ce e un caz de interes public, de ce procesul unui funcționar public nu are motive să fie ținut departe de ochii oamenilor. Am primit doar „judecătorul își menține decizia”. Nu am primit acces nici la dosar. Nici eu, nici alți jurnaliști”, a scris Luiza Vasiliu, jurnalista care a făcut dezvăluirile legate de Gheorghe Burnei, în 2016.

Cinci ani de investigații pentru Burnei

Jurnalista a explicat cum și-a dus investigația la capăt, timp de cinci ani, pentru ca tot ce a aflat ea și a publicat să se regăsească apoi și în ancheta procurorilor. Fostul chirurg ortoped de la Spitalul de Copii „Marie Curie”, doctorul Gheorghe Burnei, este judecat pentru că ar fi luat mită de 22 de ori, aproape 40.000 de lei și 3.250 de euro, de la părinții copiilor pe care i-a operat sau i-a consultat.

”Sunt deja cinci ani de când urmăresc cazul Burnei. Primii doi aproape în secret, umblând prin casele părinților, pe holuri de spital, prin cabinete medicale. În decembrie 2016 am publicat primele episoade despre experimentele doctorului Burnei, în speranța că o discuție publică despre cum a fost posibil ca atâția ani sistemul medical românesc să protejeze și să glorifice un doctor care și-a distrus pacienții ar putea face ca lucrurile astea să nu se mai repete.Mă gândeam cât de important va fi să urmăresc procesul în justiție, ca să înțelegem cu toții cum încearcă statul să facă dreptate într-un astfel de caz. Dar, deocamdată, dreptul ăsta ne este refuzat.Ancheta pe partea de experimente medicale continuă, în curând ar trebui să se decidă trimiterea în judecată. Dar, din pricina precedentului de la procesul de mită, e posibil ca și asta să se judece în spatele ușilor închise.De asta, o să aflu ce mecanisme instituționale există pentru a contesta această decizie. Informațiile sunt ale noastre, ale tuturor, iar fără ele suntem, iar, extrem de vulnerabili”, a mai scris reprezentanta ”Casei Jurnalistului”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
MONDEN
Christian Sabbagh și soția lui în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
14:25
Christian Sabbagh, mărturisiri dureroase după ce a suferit un AVC în urmă cu 2 ani. „Aduceți-i copiii, pentru că mai are șase ore de trăit”
Andreea Marin in bucataria casei sale. Sursa FOTO/ Facebook
13:37
Noi imagini din casa și curtea Andreei Marin. Cum arată gospodăria vedetei toamna aceasta. „Minunata grădină cu miresme, plină de roade”
POLITIC
Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor alături de Kyriakos Pierrakakis, ministrul Finanțelor din Grecia, întâlnire oficiala la minister cu o zi inainte de nunta - 11 septembrie 2026
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România se căsătorește azi
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Ultimele știri
Analiză
15:30
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
15:23
Ioana State a făcut spectacol la „Vocea României” 2026. Ce jurați s-au luptat pentru ea. „Sunt foarte fericită să primesc validarea asta”
15:11
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
15:06
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
12:14
În 1894, Etiopia a început să planteze 506.000 de hectare cu eucalipți. Astăzi, pământul riscă să rămână fără apă
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Ilie Bolojan
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă