Ar trebui să nu se uite că generația aia, care se stinge și care, chipurile, știa ce e ăla adevărul și n-avea nevoie de TikTok, a crescut și educat generația de azi, iubitoare de fantezii și eroi ai neamului. Și eu cred că cineva care chiar n-a făcut nimic, timp de 10 ani, și i-a mai și plăcut, precum Crin, ar fi președintele nostru perfect. Nimic n-a făcut, nici n-ai ce să-i reproșezi, n-a furat, n-a făcut nici un rău nimănui. Și nici nu se poate spune că și-ar mai dori, cu adevărat, funcția, că doar a fost așa de plăcut să stea degeaba, că i s-ar părea ostenitor programul de la Cotroceni. De-aia are și ezitări acum. Dar îl lămurește rapid nemțălăul nostru odihnit că lucrurile nu stau chiar așa de rău cum pare.
Ok,daca ai "caz concret"inseamna ca esti un frustrat care crede ca doctorii i-au ucis o ruda,fara sa ai habar care-i situatia de fapt !
Este incredibil cum reuseste gloata *** sa impuna opinia media. Totul se deruleaza sub coordonarea specialilor (procurorii) care nu reusesc nimic impotriva interlopilor, coruptilor si haimanalelor de politruci dar aresteaza preventiv medici. Suntem la apogeul dementei *** si putinistilor.
Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului
Eee,nu reusesc cu interlopii...ca sa reusesti,conditia minima este sa vrei...dar bietele fete nu se pot compara cu interlopii,oricit ar avea salariile de mari si "ciubucul" de gras,n-au cit trebuie...si nu se poate spune ca bajetii n-au fost indulgenti...au asteptat 4 luni si "n-au sarit" cu nimic !!
Pentru toti cei interesati!!
Cand devi medic depui un juramant aveti aici un link https://spcm.ro/utile-diverse/juramantul-lui-hipocrate/ .
Pentru cei care iau in vreun fel apararea asa ziselor "doctorite" vedeti ca link-ul duce la un spital de psihiatrie si va recomand un mic concediu pentru totdeauna!
Pentru toti cei care considera ca termenul de "triaj" poate fi folosit atat de usor doresc sa le aduc aminte ca nu suntem in Ucraina unde este atat de necesar un pat liber pentru urmatorul ranit care are nevoie de tratament!
NU SUNTEM IN RAZBOI ca sa fim atenti sa nu consumam medicamentele atat de vitale si necesare unei persoane care mai are 10-15 ani de trait! Ce sens are sa facem risipa pe cineva care mai are putin sau nu de trait!
Daca asa ganditi: luati cu POFTA un litru de clor si "HAI NOROC!"! Dupa care apelati la un astfel de "doctor"
Nu am sa folosesc expresiile pe care as dori sa le folosesc ca vreau comentariul sa fie postat!
Pentru toti cei interesati!!
Cand devi medic depui un juramant aveti aici un link https://spcm.ro/utile-diverse/juramantul-lui-hipocrate/ .
Pentru cei care iau in vreun fel apararea asa ziselor "doctorite" vedeti ca link-ul duce la un spital de psihiatrie si va recomand un mic concediu pentru totdeauna!
Pentru toti cei care considera ca termenul de "triaj" poate fi folosit atat de usor doresc sa le aduc aminte ca nu suntem in Ucraina unde este atat de necesar un pat liber pentru urmatorul ranit care are nevoie de tratament!
NU SUNTEM IN RAZBOI ca sa fim atenti sa nu consumam medicamentele atat de vitale si necesare unei persoane care mai are 10-15 ani de trait! Ce sens are sa facem risipa pe cineva care mai are putin sau nu de trait!
Daca asa ganditi: luati cu POFTA un litru de clor si "HAI NOROC!"! Dupa care apelati la un astfel de "doctor"
Nu am sa folosesc expresiile pe care as dori sa le folosesc ca vreau comentariul sa fie postat
Nu am nimic cu nici unul, nu ma duc la vot sa pierd 2 zile oe drum si sa ma trezesc ca iar anuleaza astia votul. Dar daca vorbea cineva mai asumat si nu "casnica/somerul" de serviciu mai credeam.
Incalca "regulile"site-ului pentru ca ?Pentru ca prezinta variante credibile care contrazic unica varianta viabila,a voastra ??
In Germania sunt la ordinea zilei scandaluri cu asistenti medicali care omoara batrani cu premeditare. Lasati-ma cu jelea asta. Sunt motive clare sa se desfasoare o ancheta. Sau e o chestie politica si cineva o sa plateasca ... politic. Dar lasati-ma va rog cu parerea asistentilor si doctorilor si psihologilor germani... Sa isi vada de scandalurile lor cu trafic de carne vie...
Măăă...Dragule (cel care ne aburești), ne insulți inteligența... tu nu explici de ce madamele au scazut brusc doza de Nora. Dacă erau atât de pregătite si asumate, de ce au falsificat foile de observație?
Una dintre doctorițele arestate de la Sf. Pantelimon, poreclită „doamna cu coasa” în spital, potrivit procurorilor. Anestezista are 33 de ani
« Înapoi la articol
Moshu 10.08.2024, 17:15
gheorghe_2 • 19.01.2025, 11:43
Ar trebui să nu se uite că generația aia, care se stinge și care, chipurile, știa ce e ăla adevărul și n-avea nevoie de TikTok, a crescut și educat generația de azi, iubitoare de fantezii și eroi ai neamului. Și eu cred că cineva care chiar n-a făcut nimic, timp de 10 ani, și i-a mai și plăcut, precum Crin, ar fi președintele nostru perfect. Nimic n-a făcut, nici n-ai ce să-i reproșezi, n-a furat, n-a făcut nici un rău nimănui. Și nici nu se poate spune că și-ar mai dori, cu adevărat, funcția, că doar a fost așa de plăcut să stea degeaba, că i s-ar părea ostenitor programul de la Cotroceni. De-aia are și ezitări acum. Dar îl lămurește rapid nemțălăul nostru odihnit că lucrurile nu stau chiar așa de rău cum pare.
Ok,daca ai "caz concret"inseamna ca esti un frustrat care crede ca doctorii i-au ucis o ruda,fara sa ai habar care-i situatia de fapt !
Moshu 10.08.2024, 17:18
catalin.chimirelgmail.com • 09.08.2024, 19:39
Este incredibil cum reuseste gloata *** sa impuna opinia media. Totul se deruleaza sub coordonarea specialilor (procurorii) care nu reusesc nimic impotriva interlopilor, coruptilor si haimanalelor de politruci dar aresteaza preventiv medici. Suntem la apogeul dementei *** si putinistilor.
Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului
Eee,nu reusesc cu interlopii...ca sa reusesti,conditia minima este sa vrei...dar bietele fete nu se pot compara cu interlopii,oricit ar avea salariile de mari si "ciubucul" de gras,n-au cit trebuie...si nu se poate spune ca bajetii n-au fost indulgenti...au asteptat 4 luni si "n-au sarit" cu nimic !!
VecinulTAU00 10.08.2024, 17:58
Pentru toti cei interesati!! Cand devi medic depui un juramant aveti aici un link https://spcm.ro/utile-diverse/juramantul-lui-hipocrate/ . Pentru cei care iau in vreun fel apararea asa ziselor "doctorite" vedeti ca link-ul duce la un spital de psihiatrie si va recomand un mic concediu pentru totdeauna! Pentru toti cei care considera ca termenul de "triaj" poate fi folosit atat de usor doresc sa le aduc aminte ca nu suntem in Ucraina unde este atat de necesar un pat liber pentru urmatorul ranit care are nevoie de tratament! NU SUNTEM IN RAZBOI ca sa fim atenti sa nu consumam medicamentele atat de vitale si necesare unei persoane care mai are 10-15 ani de trait! Ce sens are sa facem risipa pe cineva care mai are putin sau nu de trait! Daca asa ganditi: luati cu POFTA un litru de clor si "HAI NOROC!"! Dupa care apelati la un astfel de "doctor" Nu am sa folosesc expresiile pe care as dori sa le folosesc ca vreau comentariul sa fie postat!
VecinulTAU00 10.08.2024, 17:59
Pentru toti cei interesati!! Cand devi medic depui un juramant aveti aici un link https://spcm.ro/utile-diverse/juramantul-lui-hipocrate/ . Pentru cei care iau in vreun fel apararea asa ziselor "doctorite" vedeti ca link-ul duce la un spital de psihiatrie si va recomand un mic concediu pentru totdeauna! Pentru toti cei care considera ca termenul de "triaj" poate fi folosit atat de usor doresc sa le aduc aminte ca nu suntem in Ucraina unde este atat de necesar un pat liber pentru urmatorul ranit care are nevoie de tratament! NU SUNTEM IN RAZBOI ca sa fim atenti sa nu consumam medicamentele atat de vitale si necesare unei persoane care mai are 10-15 ani de trait! Ce sens are sa facem risipa pe cineva care mai are putin sau nu de trait! Daca asa ganditi: luati cu POFTA un litru de clor si "HAI NOROC!"! Dupa care apelati la un astfel de "doctor" Nu am sa folosesc expresiile pe care as dori sa le folosesc ca vreau comentariul sa fie postat
Moshu 10.08.2024, 23:55
dinamo_forever_77 • 21.01.2025, 15:05
De la 2 zile la 60 de luni, asta arata cat de escroc a putut fi, si cat de creduli au fost cei ce l-au votat.
***
Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului
Moshu 11.08.2024, 00:44
auiuliaga • 21.01.2025, 22:00
Nu am nimic cu nici unul, nu ma duc la vot sa pierd 2 zile oe drum si sa ma trezesc ca iar anuleaza astia votul. Dar daca vorbea cineva mai asumat si nu "casnica/somerul" de serviciu mai credeam.
Incalca "regulile"site-ului pentru ca ?Pentru ca prezinta variante credibile care contrazic unica varianta viabila,a voastra ??
roman.ghrt 11.08.2024, 02:23
In Germania sunt la ordinea zilei scandaluri cu asistenti medicali care omoara batrani cu premeditare. Lasati-ma cu jelea asta. Sunt motive clare sa se desfasoare o ancheta. Sau e o chestie politica si cineva o sa plateasca ... politic. Dar lasati-ma va rog cu parerea asistentilor si doctorilor si psihologilor germani... Sa isi vada de scandalurile lor cu trafic de carne vie...
GigiValabilul 17.08.2024, 02:57
Măăă...Dragule (cel care ne aburești), ne insulți inteligența... tu nu explici de ce madamele au scazut brusc doza de Nora. Dacă erau atât de pregătite si asumate, de ce au falsificat foile de observație?
‹ 1 … 4 5 6
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.