Profesoara care a scris o carte despre cum să supraviețuiești la catedră. „Au fost multe episoade de burnout care au culminat cu o depresie”

Comentează
Arhiva foto

Cu o experiență de 17 ani la catedră, psihoterapeuta și profesoara Carmen Neagu a scris un ghid de supraviețuire pentru cadrele didactice. Într-un interviu pentru Școala 9, aceasta a povestit cum și-a revenit din cele mai grele momente, în care nu-și mai dorea să meargă la școală, și cum crede că pot transforma profesorii români „supraviețuitul” în „trăit”.

Carmen Neagu, profesoară de engleză și psihoterapeut, a vrut să-și ajute colegii, pornind de la propria experiență, să învețe să-și gestioneze emoțiile și să-și crească starea de bine. Cartea sa urmează să fie publicată în octombrie și va fi urmată de o serie de întâlniri cu cadre didactice în care să le explice metodele din carte.

Carmen Neagu, autoarea unui ghid de supraviețuire pentru profesori

-Ce v-a determinat să fiți profesoară, ce v-a atras către profesie?

-Nu o să folosesc clișeul cum că îmi plac copiii. Nu este ăsta motivul. Adică îmi plac copiii, dar nu este motivația mea de bază. La suprafață am văzut că întotdeauna m-au atras spre această meserie profesorii mei.

De exemplu, deseori când vorbesc de originile mele ca profesor o menționez pe profesoara mea de limba engleză din gimnaziu, pe care nu pot să mi-o scot din minte și asta nu datorită modului ei de a preda sau accentului ei, ci datorită aspectului ei, cât de îngrijită era. Mereu așteptam să înceapă ora cu dumneaei ca să văd cum se îmbracă de data asta, dacă își pune cizmele roz pe care eu le admiram.

Deci a fost o influență feminină. Dacă mă duc și mai în spate de atât, mai găsesc o influență feminină, pe doamna mea învățătoare. Aici m-a influențat foarte tare blândețea și dragostea cu care ne-a primit pe toți. De fiecare dată când mă gândesc la ea, simt că mă învăluie o căldură.

„Expertul în burnout care nu știe că trăiește burnoutul”

-Ce v-ați fi dorit să vi se spună despre această profesie înainte să începeți să o profesați? Au fost astfel de surprize?

-Nu, eu consider că profesorii mei m-au pregătit foarte bine, mai ales profesorii din Liceul Pedagogic. Nu a fost nimic romanțat, am avut și practică comasată în care efectiv am experimentat cum este să intri într-o clasă cu 30 de elevi la o vârstă foartă fragedă.

Ce aș fi vrut să știu și nu am știut, iar asta nu o pot pune pe umerii dascălilor mei, este o frustrare a mea, care ține de egoul meu. Nu pot să-mi explic nici acum cum a fost posibil să ajung la 40 de ani, să cunosc atât de multă metodică și atât de mult class management și să nu știu mai nimic despre managementul meu intern. Despre cum mă pot eu ocupa de lumea mea interioară, de sănătatea mea psiho-emoțională. Asta la mine dă cu minus.

-Am înțeles că la un moment dat nu mai voiați să veniți la școală. Cum ați ajuns în punctul ăsta?

-Ca orice expert în burnout, care nu știe că trăiește burnoutul, în cazul meu era ceva ce nu mai puteam să mai variez, să mai nuanțez. Au fost multe episoade de burnout care la un moment dat au culminat, și era firesc să se ajungă aici, cu o depresie, iar în acele momente nu voiam să merg la școală, de fapt nu mai voiam să fac nimic.

Nu pot să spun că au fost doar evenimentele din școală care m-au adus în starea asta. Un om experimentează în decursul vieții lui, în medie, cam trei episoade depresive, așa că putem să spunem că eram în grafic. Atunci când intri în școală se presupune că ești plin de entuziasm și destul de motivat încât să-i motivezi și pe cei care te privesc, dar eu am întâmpinat probleme. Nu mai puteam să mă pun la dispoziția celorlalți pentru că resursele mele erau zero.

„Ceea ce face profesorul este să respire la suprafață”

-Doriți să publicați „un ghid de supraviețuire pentru profesori”. La ce trebuie să supraviețuiască profesorii?

-Profesorul deja supraviețuiește. Eu cred că majoritatea profesorilor sunt în modulul de supraviețuire. Subtitlul cărții „ghid de supraviețuire pentru profesori” conține, de fapt, o greșeală intenționată.

Obiectivul nostru nu ar trebui să fie să supraviețuim, ci să viețuim, să trăim. Realitatea este că ceea ce face profesorul este să respire la suprafață. 

Ce intenționez prin această carte este tocmai să evidențiez modurile prin care am supraviețuit eu în 17 ani de predare și cum m-aș uita la acele momente acum, când mi-am însușit o parte de psihoeducație și de dezvoltare personală, doar o parte, pentru că lucrul nu se termină niciodată.

Stresul este principala cauză pentru care profesorii tineri își dau demisia

-Ce probleme și riscuri întâmpină profesorii la început de drum?

-O să povestesc tot din experiența mea personală, pentru că eu anul trecut am inițiat o școală a debutanților în care să abordez subiectele acestea ale începutului de drum, însă nu am găsit însoțitor de drum. 

Ce am întâmpinat eu a fost multă confuzie, discrepanță între ceea ce învățasem din anumite cărți, mai ales publicații străine, eu fiind profesor de limba engleză și realitatea în clasă, problemele de comportament ale elevilor nu se comparau sub nicio formă, nu exista termen de comparație între ce învățasem și ce am găsit efectiv în școală și lipsa mentoratului. Au fost multe momente în care aș fi avut nevoie de un mentor și nu l-am avut.

Asta m-a făcut multă vreme să mă simt singură, o singurătate pe care am dus-o mulți ani. După am găsit comunitățile de profesori SuperTeach, Inspire și alte grupuri care s-au format pe Facebook.

„Cu cât venitul este mai redus, cu atât anxietatea este mai crescută”

-Cât dintre problemele emoționale ale salariilor vin din frustrarea salariilor mici?

-Să punem într-o cutie separată binele financiar al profesorului și acest stres legat de ziua de mâine și de bani cred că este o mare neglijență. Așadar, da, profesorul ca orice om are responsabilitatea măsurării resurselor lui interne, a stresorilor lui interni, dar și a celor externi, printre care se numără și venitul.

O spun studiile că există o corelare directă între anxietatea crescută și veniturile reduse. Cu cât venitul este mai redus, cu atât anxietatea este mai crescută. Din această cauză, eu în carte îmi asum îndemnul pe care îl adresez colegilor mei de a-și găsi în afara școlii alte surse de venit, care să le garanteze o siguranță.

Că sunt joburi part-time, că este un business pe care și-l construiesc singuri sau în echipă, că sunt niște hobby-uri pe care și le materializează și le monetizează, este la alegerea lor. Trebuie să fie preocupați și de găsirea altor resurse pentru că într-adevăr frustrarea aceasta a banilor poate să fie foarte mare.

„Nu poți să dai celorlalți dintr-un izvor secat”

-Prin noul proiect de lege a educației se va schimba modalitatea de intrare în sistem și la început vor trebui să facă un an de practică. Găsiți că e o idee bună, e nevoie de această perioadă-tampon?

-Da, este nevoie de această perioadă. Ea a fost legiferată și în legile anterioare, numai că ce se întâmplă, și sper să nu se întâmple și de data aceasta, este să nu rămână în „coadă de pește”, adică să nu fie pusă în aplicare până în cel mai mic detaliu.

Trebuie să se decidă câte ore sunt efectiv dedicate acestui program de mentorat, cum sunt plătiți mentorii, câte ore din programul mentorului sunt dedicate mentoratului, sunt niște detalii practice pe care până acum noi nu le-am abordat. Am făcut fiecare cum s-a putut, cum a știut în școala lui, o formă de mentorat.

Eu îmi aduc aminte că am fost la un curs de mentorat în care am învățat câte documente poate să includă un portofoliu de mentor, nu despre mentorat. Deci consider că este necesar, însă trebuie făcută în așa fel încât să fie eficient atât pentru mentor, cât și pentru cel care este mentorat.

Sper din tot sufletul ca la un moment dat în etapa de debut să existe o investiție și în dezvoltarea psiho-emoțională a profesorului. Investiție în terapie și în modalități prin care profesorul știe cine este, știe care este sinele lui profesional, separat de sinele lui personal. Sunt aspecte care i-ar fi de mare ajutor.

-De asemenea, prin lege se reiterează rolul mentorului. Care credeți că ar trebui să fie profilul acestuia?

-O să spun din ce aș fi avut eu nevoie. Aș fi avut nevoie de un om cald, blând, empatic, deschis, care să nu mă judece, să nu mă critice, care să-mi dea un feedback. Asta era marea mea dorință la vremea aceea, să știu unde greșesc, nu unde fac bine. Deci o parte importantă din acest profil al mentorului ar fi partea de comunicare și de oferire de feedback. Eu cred că el este cel care modelează viitorul profesorului, îi modelează modul de a se exprima și, la rândul lui, de a da feedback.

-Care este cel mai important sfat pe care îl puteți da profesorilor la început de drum?

-Nu o să dau sfatul ăsta oricărui debutant, ci o să i-l dau debutantului din mine. Dacă ar fi să mă întorc la 1 septembrie 2005, când mi-am început cariera de profesor și să mă întâlnesc la intrarea în școală cu sinele meu profesoral, i-aș spune că face foarte bine ceea ce face și să continue să se dedice și să se implice, dar să nu uite de el.

Să aibă mare grijă de resursele lor interioare, pentru că nu poți să dai celorlalți dintr-un izvor secat. Să aibă grijă să dea tot timpul, cum zicea o formatoare de-a mea, din găleată, nu din izvor, în așa fel încât izvorul să aibă întotdeauna apă să curgă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate