Guvernul ceh interimar, condus de Andrej Babis, a declarat joi stare de urgenţă şi a înăsprit restricţiile antiepidemice, interzicând inclusiv târgurile de Crăciun, una dintre principalele teme ale protestului desfăşurat duminică.

Autoritățile au decis ca barurile și cluburile să se închidă la ora 22.00. Noile restricții prevăd, de asemenea, ca numărul persoanelor care participă la evenimente culturale și sportive să nu depășească 1.000 și nu par departe de lockdown-urile din țările vecine Austria și Slovacia, unde ratele de infectare sunt și mai mari.

Tot joi, 25 noiembrie, la doar câteva ore după anunțarea noilor restricții, Administrația prezidențială a anunțat că președintele Milos Zeman a fost dus la spital, după ce a fost depistat pozitiv pentru coronavirus, deși presa locală a relatat că șeful statului nu a avut niciun simptom.

Duminică, protestatarii s-au adunat într-un parc din centrul capitalei Praga. Aceștia au venit cu drapele cehe şi au scandat sloganuri precum: „Să ne vaccinăm? Doar peste cadavrele voastre”.

Protest față de restricții în Praga, în timp ce spitalele din Cehia se umplu cu bolnavi: „Să ne vaccinăm? Doar peste cadavrele voastre”
Protest organizat duminică, 28 noiembrie 2021, în centrul Pragăi, față de restricțiile antiepidemice | Foto: EPA
AMENINȚĂRI PE PIAȚA RCA. După ce ASF le-a făcut plângere penală și le analizează solvabilitatea, bulgarii de la Euroins amenință cu „Schengen”
Recomandări
AMENINȚĂRI PE PIAȚA RCA. După ce ASF le-a făcut plângere penală și le analizează solvabilitatea, bulgarii de la Euroins amenință cu „Schengen”

„Sunt aici pentru a lupta pentru libertate. Sunt aici pentru că nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă astăzi”, a declarat Jiri Hulec, unul dintre protestatari, pentru Reuters.

Protest față de restricții în Praga, în timp ce spitalele din Cehia se umplu cu bolnavi: „Să ne vaccinăm? Doar peste cadavrele voastre”
Banner cu mesajul „Stop Covid-fascism” la protestul față de restricții din Praga, 28 noiembrie 2021 | Foto: EPA

Spitalele cehe, inclusiv Motol din Praga, cel mai mare al ţării, au suspendat operaţiile planificate ce nu sunt urgente şi au limitat alte servicii de îngrijiri medicale, după ce numărul pacienţilor COVID-19 s-a dublat în ultimele trei săptămâni, ajungând la aproximativ 6.000.

Anterior în cursul zilei de duminică, noul premier desemnat, Petr Fiala, i-a îndemnat pe cehi să se vaccineze, pentru a se proteja de o formă gravă a bolii în cazul în care se vor infecta.

Doar 58,5% dintre cehi sunt vaccinați anti-COVID, față de media Uniunii Europene de 65,8%, arată datele Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC).

Cehia, țară cu o populație de 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat marți, 23 noiembrie, peste 25.000 de cazuri noi de COVID-19, un nou record de la debutul pandemiei, și are a treia cea mai mari rată de infectare din lume, după Slovacia și Austria, cu 1.516 cazuri zilnice la milionul de locuitori înregistrate pe parcursul săptămânii trecute.

Ceaușescu întreba: „Ilie a dormit bine? A mâncat bine?”. Detaliul făcut public după 50 de ani
GSP.RO
Ceaușescu întreba: „Ilie a dormit bine? A mâncat bine?”. Detaliul făcut public după 50 de ani
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Playtech.ro
Câteva pahare de vin i-au fost fatale: trista dispariție a marelui Aurelian Andreescu, vocea unică a muzicii ușoare românești
Neurochirurgul Leon Dănăilă trăiește la limita sărăciei, la 89 de ani: 'Mă simt ca un boschetar. N-am nicio avere, n-am nimic, am vândut tot'
Viva.ro
Neurochirurgul Leon Dănăilă trăiește la limita sărăciei, la 89 de ani: 'Mă simt ca un boschetar. N-am nicio avere, n-am nimic, am vândut tot'
O româncă a rămas pe străzi după cutremurul din Turcia şi doarme sub un TIR, cu cei doi copii. Nu are apă sau mâncare şi visează să ajungă la aeroport
Observatornews.ro
O româncă a rămas pe străzi după cutremurul din Turcia şi doarme sub un TIR, cu cei doi copii. Nu are apă sau mâncare şi visează să ajungă la aeroport
Imagini dramatice din Turcia. Momentul impresionant în care un copil de 8 ani este scos de sub dărâmături și își vede mama | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
Imagini dramatice din Turcia. Momentul impresionant în care un copil de 8 ani este scos de sub dărâmături și își vede mama | GALERIE FOTO
Trei zodii trec prin momente dificile și au parte de mari decepții în ultima săptămână din februarie. Atenție, Balanțe!
FANATIK.RO
Trei zodii trec prin momente dificile și au parte de mari decepții în ultima săptămână din februarie. Atenție, Balanțe!
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 9 februarie 2023. Berbecii ar fi bine să-și mobilizeze voința, pentru a depăși obstacolele interioare care complică relațiile cu familia
HOROSCOP
Horoscop 9 februarie 2023. Berbecii ar fi bine să-și mobilizeze voința, pentru a depăși obstacolele interioare care complică relațiile cu familia
Când să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă
PUBLICITATE
Când să mergi cu cei mici la doctor și ce analize recomandă medicii în funcție de vârstă