Chiar dacă incertitudinile cu privire la moartea violentă a deţinătorului companiei Hexi Pharma, Dan Condrea, continuă, apar noi detalii despre structura de personalitate a omului de afaceri. Conform cunoscutilor şi apropiaţilor, acesta era un tip coleric, uneori chiar violent, care îşi urma doar propriul drum în  viată.

“După afirmaţiile celor cu care a interacţionat, domul Condrea nu era o persoană adaptabilă sau flexibilă. Din unghi de abordare psihologic, pare că avem de-a face cu o construcţie temperamentală de tip coleric, individualist, cu tendinţe spre agresivitate atitudinală care poate merge pană la violenţă. Trebuie să înţelegeţi că acest tip de personalitate nu suportă cu uşurinţă restricţionările şi implicit detenţia. Sunt ca  piţigoii care odată puşi în colivie îşi bagă gheara în gât şi mor decât să trăiască aşa. Spectrul unui astfel de viitor a contat mult în ultimele zile de viaţă ale domnului Condrea”, susţine psihologul.

“I s-ar fi confiscat toţi banii şi ar fi stat mulți ani încarcerat”

“Nu e nevoie să fii jurist ca să realizezi că, în urma scandalului dezinfectanţilor diluaţi, odată stabilit un prejudiciu, acesta ar fi fost, uriaş iar lui Dan Condrea i s-ar fi confiscat toţi banii şi ar fi stat mulţi ani încarcerat. Pe lângă asta, el ar fi fost nevoit să incrimineze şi alte persoane, de la cei care ofereau concret şi direct eventualele foloase necuvenite, până la cei care le primeau. În trecut, acestea erau practici obişnuite. Sentimentele de vinovăţie cu privire la diluarea dezinfectanților erau contracarate cu ideea că oricum în spitale nu se facea curat şi eventualele substanțe dezinfectante bune şi scumpe nu se justificau.  Acest mod de a vedea lucrurile a fost intrerupt brusc de scandalul declanşat de investigaţia lui  Tolontan. La fel de brusc, Dan Condrea s-a confruntat cu pierderea întregii averi şi a libertăţii. Acest gând face uneori ca să preferi copacii de pe marginea drumului în mare viteză. Când te obişnuieşti cu un standard înalt de viaţă şi cu ideea de independenţă totală, preferi moartea, si nu închisoarea. E ceea ce simte un animal trăit în sălbăticie care brusc ajunge în captivitate. Nu se adaptează!“, a încheiat Cezar Laurenţiu Cioc, psiholog la Institutul de Cercetare și Dezvoltare a Potenţialului Uman din Bucureşti.

Citește și: SINUCIDERE, CRIMĂ SAU ACCIDENT? Află parerea specialistului în cazul Condrea

Psiholog Cezar Laurențiu Cioc

Psiholog Cezar Laurențiu Cioc

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.