În deschiderea show-ului, o formaţie de avioane ale Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă a fost condusă de însuşi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, care a pilotat un avion Cessna, anunţă Agerpres.

La scurt timp după aterizarea pe pistă, demnitarul a declarat că, în mod sigur, este mai uşor la manta avionului decât la conducerea ministerului. „Da, pot spune că este mai uşor să conduci un avion decât să te afli la conducerea ministerului Transporturilor”, a apreciat Berceanu.

Cele trei ore de spectacol aerian de sâmbătă au putut fi urmărite live pe Internet, Cu prilejul evenimentului aviatic, Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti şi Consiliul Judeţean Ilfov au derulat o acţiune de strângere de fonduri pentru persoanele afectate de inundaţii, publicul putând face donaţii în punctele special amenajate.

La „Otopeni Air Show 2010” au participat Forţele Aeriene Române, Aeroclubul României, Iacării Acrobaţi, Special Air Services, Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, Tarom, Romavia, Direct Aero Services. În spectacolul aviatic a evoluat şi invitatul special Jurgis Kairys din Lituania, dublu campion mondial, unul dintre cei mai valoroşi acrobaţi ai zborului din lume la clasa nelimitat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.