REPORTAJ/ Viața la limită a colonelului Augustin Pegulescu, unul dintre medaliații cu aur la Jocurile Invictus:”Privirile copiilor afgani parcă te străpungeau”
Viața la limită a colonelului Augustin Pegulescu, unul dintre medaliații cu aur la Jocurile Invictus. Rămas fără un picior în Afganistan, colonelul Augustin Nicușor Pegulescu, în vârstă de 50 de ani, și-a văzut moartea cu ochii la ultima din cele cinci misiuni ale Armatei la care a participat. I-au rămas adânc întipărite în minte fețele copiilor afgani: "Privirile lor parcă te străpungeau". A luat aurul cu echipa la Jocurile Invictus din Canada, olimpiada militarilor răniți în teatrele de operațiuni, deși învățase să tragă cu arcul cu doar câteva luni înainte.
Viața n-a fost deloc roz pentru colonelul timișorean întors victorios de la Jocurile Invictus, după ce echipa lui (n.r. plutonierul Ionuț Butoi, colonelul Augustin Pegulescu și colonelul în retragere Dorin Petruț) a câștigat aurul.
Originar din Craiova, Augustin Pegulescu a participat la cinci misiuni ale Armatei, iar la ultima și-a văzut moartea cu ochii. Cu toate astea, nu regretă nicio alegere în ceea ce privește carierea lui militară și spune că armata este locul care l-a format.
::placeholdeR–>
Militarii români își amintesc cel mai bine cât de important a fost momentul în care România a intrat în NATO. Dar și vremurile de dinainte.
Recomandări
INVESTIGAȚIE. Firmele care au primit, înainte de campania electorală, contracte de sute de milioane de lei de la primăriile conduse de Clotilde Armand, Radu Mihaiu și Robert Negoiță. Cine le controlează
::placeholdeR–>
„Făceam lucru manual pentru copiii afgani”
A stat aproape doi ani, cumulat, pe front, dar i-au rămas întipărite în minte fețele copiilor afgani, care nu aveau nicio vină pentru ceea ce se întâmpla în țara lor. Militarii români din Afganistan făceau lucru manual, de bunăvoie, pentru a se menține și în siguranță.
„M-am trezit în armată. Am început de la 14 ani cu liceul militar, cu școala militară, a fost o meserie pe care am îndrăgit-o și în combinație cu puterea obișnuinței uite că s-au făcut 30 de ani. Prima misiune mai serioasă a fost în anul 1997, misiunea ALBA, care s-a desfășurat în Albania. Am stat acolo cinci luni și ceva, cu pregătire cu tot au fost aproape opt sau nouă luni. Apoi am fost în Afganistan în 2002, Irak în 2007 și din nou în Afganistan, din 2008 până în 2009. Au fost 22 de luni în misiuni, aproape doi ani”, povestește colonelul Pegulescu.
Colonelul își amintește că cu populația afgană, respectând cutumele zonei, intra în contact destul de des, mai ales că după un timp Armata Română a fost recepționată pozitiv, în sensul că, în comparație cu alții, românii erau mai comunicativi și mai apropiați și reușeau să relaționeze altfel cu ei.
„Dacă îmi aduc bine aminte, eram în toamna lui 2002 în Afganistan când circula deja sintagma «Drumul României către NATO trece prin Afganistan». Eram împreună cu colegii din Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab Scorpionii Roșii din Craiova și era prima misiune. A fost greu, Batalionul 26 a deschis drumul Armatei Române în teatrele de operații, sintagma era pe bune”, mai spune timișoreanul rănit în Afganistan.
„M-am trezit mort, s-a milostivit Dumnezeu de noi și ne-a ținut în viață”
În ultima misiune din Afganistan, colonelul timișorean era comandantul unui batalion. S-a „trezit mort”, glumește el, când își amintește de momentul accidentului. Se afla într-o misiune de patrulare cu militari americani, iar la un moment dat au ajuns într-o bază mai veche a armatei afgane. Acolo au dat peste un dispozitiv explozibil improvizat. Trei americani au murit, iar militarul român a rămas fără piciorul stâng.
Recomandări
Republica Moldova va semna un pact de securitate și apărare cu UE. Financial Times dezvăluie detalii din acord
„Primul lucru pe care mi-l amintesc, care mi-a rămas undeva adânc întipărit, sunt fețele copiilor din Afganistan. Familiile afgane aveau extrem de mulți copii, cei mai mulți erau extrem de săraci, iar privirile copiilor parcă te străpungeau. Eram în permanent contact cu ei, în orice sat intram primii care ne întâmpinau erau copiii. Ei sunt la fel peste tot, sunt deschiși, sunt inocenți, cu dorința de a cunoaște ceva nou, curiozitate… La un moment dat, probabil că s-au și învățat, că întotdeauna primeau dulciuri, apă, ce puteam să le oferim noi la momentul respectiv”, mai povestește Augustin Pegulescu.
A stat în spital 321 de zile adunate, și în Germania, și în SUA. „Nu prea mai țin bine minte pe unde m-au plimbat, m-au evacuat de la locul accidentului, elicopterul a ajuns cam în 20 de minute”, dezvăluie colonelul întors victorios de la Invictus.
În 2009, Pegulescu a fost numit comandant de batalion la Timișoara. Era încă în SUA când i-a fost semnat ordinul pentru a conduce Batalionul 32 Scorpionii Galbeni, al cărui șef a fost doi ani. În 2011, a ajuns la Brigada 18 Infanterie Banat, iar din 2015 a fost numit comandant al Centrului Militar Zonal Timiș.
::placeholdeR–>
„O poză cu mine a rulat o noapte întreagă pe panourile publicitare de pe străzile din Toronto”
Jocurile Olimpice Invictus au însemnat enorm pentru militarii români care au fost răniți pe front. Pentru colonelul Pegulescu, tirul cu arcul a apărut din neant, punând mâna pe echipament pentru prima dată în luna martie a acestui an. Invictus s-a desfășurat la sfârșitul lunii septembrie, dar înainte de asta, colonelul timișorean a mai adus României o medalie de aur, din Franța.
Recomandări
„Suntem 100, dar, în realitate, suntem mii”. Vedetele din Franța cer o lege clară împotriva violenței sexuale, într-o relansare fără precedent a mișcării #Metoo
::placeholdeR–>
El dezvăluie că medalia de la Invictus nu este prima pe care o câștigă la tir cu arcul. ȚAm fost la Campionatul Mondial de Militari din Franța, în luna iulie. Am venit cu aur la individual și cu argint la echipă”, ne mai povestește colonelul.
Pentru militarii români, Invictus a fost ceva nemaivăzut. Nu-și imaginau că vor vedea vreodată o asemenea ceremonie. Era o forfotă impresionantă pe străzile din Toronto, mai ceva ca la o zi națională.
„A fost o competiție extrem de serioasă, cu o concurență extrem de serioasă. Au fost 17 țări participante, militari din țări situate foarte bine economic și sportiv, vorbim aici de Statele Unite, de Marea Britanie, de Australia, de Franța. Au fost în jur de 70-80 de arcași înscriși și uite că s-a nimerit să fie bine și pentru noi”, mai spune colonelul Pegulescu.
El s-a arătat deosebit de impresionat de modul de organizare a jocurilor Invictus și de felul în care tot orașul Toronto era cuprins de febra acestor jocuri olimpice.
„Încercam să combinăm procedurile standard de operare cu apropierea, empatizam cu ei. Nici noi nu eram foarte bogați, dar la vremea respectivă chiar eram în perioada de pionierat și nu aveam nici experiența teatrelor de operații și îmi aduc aminte că am plecat de aici total nepregătiți vizavi de relația cu oamenii. Abia după câteva luni am reușit să primim câteva pachete din țară, cu donații, jucării, rechizite. Țin minte că era o cutie mare cu ciocolată, erau creioane, pixuri. Între timp, mai rezolvam noi pe acolo, încercam să le facem, din ce aveam, niște caiete, pe care le dădeam copiilor. Am încercat, într-un fel sau altul, să facem lucru manual. Chiar am lucrat în proiectul respectiv, pierdeam nopțile să facem caiete cu 30-40 de file. Ne pica și nouă bine ceea ce făceam, apropierea de populația afgană însemna securitatea forțelor noastre și atunci niciun efort nu ni se părea prea mare. Nu a fost un ordin, a fost inițiativa noastră”, își amintește Augustin Pegulescu.
Întors cu aur pentru România din Canada, militarul timișorean revine momentan la muncă. În scurt timp, sportivii din armată încep pregătirile pentru competițiile de anul viitor. Colonelul Augustin Pegulescu este și sportiv legitimat al Clubului Steaua Armatei, Secția Paralimpică Persoane cu Dizabilități.
Jocurile Olimpice Invictus s-au desfășurat în perioada 23 – 30 septembrie, în Toronto, iar echipa colonelului Augustin Pegulescu s-a întors cu medalia de aur la tir, singurul aur câștigat de România la Invictus.