REPORTAJ/ Viața la limită a colonelului Augustin Pegulescu, unul dintre medaliații cu aur la Jocurile Invictus:"Privirile copiilor afgani parcă te străpungeau"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Viața la limită a colonelului Augustin Pegulescu, unul dintre medaliații cu aur la Jocurile Invictus. Rămas fără un picior în Afganistan, colonelul Augustin Nicușor Pegulescu, în vârstă de 50 de ani, și-a văzut moartea cu ochii la ultima din cele cinci misiuni ale Armatei la care a participat. I-au rămas adânc întipărite în minte fețele copiilor afgani: "Privirile lor parcă te străpungeau". A luat aurul cu echipa la Jocurile Invictus din Canada, olimpiada militarilor răniți în teatrele de operațiuni, deși învățase să tragă cu arcul cu doar câteva luni înainte.
Cuprins:
Viața n-a fost deloc roz pentru colonelul timișorean întors victorios de la Jocurile Invictus, după ce echipa lui (n.r. plutonierul Ionuț Butoi, colonelul Augustin Pegulescu și colonelul în retragere Dorin Petruț) a câștigat aurul.
Originar din Craiova, Augustin Pegulescu a participat la cinci misiuni ale Armatei, iar la ultima și-a văzut moartea cu ochii. Cu toate astea, nu regretă nicio alegere în ceea ce privește carierea lui militară și spune că armata este locul care l-a format.
„M-am trezit în armată. Am început de la 14 ani cu liceul militar, cu școala militară, a fost o meserie pe care am îndrăgit-o și în combinație cu puterea obișnuinței uite că s-au făcut 30 de ani. Prima misiune mai serioasă a fost în anul 1997, misiunea ALBA, care s-a desfășurat în Albania. Am stat acolo cinci luni și ceva, cu pregătire cu tot au fost aproape opt sau nouă luni. Apoi am fost în Afganistan în 2002, Irak în 2007 și din nou în Afganistan, din 2008 până în 2009. Au fost 22 de luni în misiuni, aproape doi ani”, povestește colonelul Pegulescu.
Militarii români își amintesc cel mai bine cât de important a fost momentul în care România a intrat în NATO. Dar și vremurile de dinainte.
„Dacă îmi aduc bine aminte, eram în toamna lui 2002 în Afganistan când circula deja sintagma «Drumul României către NATO trece prin Afganistan». Eram împreună cu colegii din Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab Scorpionii Roșii din Craiova și era prima misiune. A fost greu, Batalionul 26 a deschis drumul Armatei Române în teatrele de operații, sintagma era pe bune”, mai spune timișoreanul rănit în Afganistan.
„Făceam lucru manual pentru copiii afgani”
A stat aproape doi ani, cumulat, pe front, dar i-au rămas întipărite în minte fețele copiilor afgani, care nu aveau nicio vină pentru ceea ce se întâmpla în țara lor. Militarii români din Afganistan făceau lucru manual, de bunăvoie, pentru a se menține și în siguranță.
„Primul lucru pe care mi-l amintesc, care mi-a rămas undeva adânc întipărit, sunt fețele copiilor din Afganistan. Familiile afgane aveau extrem de mulți copii, cei mai mulți erau extrem de săraci, iar privirile copiilor parcă te străpungeau. Eram în permanent contact cu ei, în orice sat intram primii care ne întâmpinau erau copiii. Ei sunt la fel peste tot, sunt deschiși, sunt inocenți, cu dorința de a cunoaște ceva nou, curiozitate... La un moment dat, probabil că s-au și învățat, că întotdeauna primeau dulciuri, apă, ce puteam să le oferim noi la momentul respectiv”, mai povestește Augustin Pegulescu.
Colonelul își amintește că cu populația afgană, respectând cutumele zonei, intra în contact destul de des, mai ales că după un timp Armata Română a fost recepționată pozitiv, în sensul că, în comparație cu alții, românii erau mai comunicativi și mai apropiați și reușeau să relaționeze altfel cu ei.
"Încercam să combinăm procedurile standard de operare cu apropierea, empatizam cu ei. Nici noi nu eram foarte bogați, dar la vremea respectivă chiar eram în perioada de pionierat și nu aveam nici experiența teatrelor de operații și îmi aduc aminte că am plecat de aici total nepregătiți vizavi de relația cu oamenii. Abia după câteva luni am reușit să primim câteva pachete din țară, cu donații, jucării, rechizite. Țin minte că era o cutie mare cu ciocolată, erau creioane, pixuri. Între timp, mai rezolvam noi pe acolo, încercam să le facem, din ce aveam, niște caiete, pe care le dădeam copiilor. Am încercat, într-un fel sau altul, să facem lucru manual. Chiar am lucrat în proiectul respectiv, pierdeam nopțile să facem caiete cu 30-40 de file. Ne pica și nouă bine ceea ce făceam, apropierea de populația afgană însemna securitatea forțelor noastre și atunci niciun efort nu ni se părea prea mare. Nu a fost un ordin, a fost inițiativa noastră”, își amintește Augustin Pegulescu.
„M-am trezit mort, s-a milostivit Dumnezeu de noi și ne-a ținut în viață”
În ultima misiune din Afganistan, colonelul timișorean era comandantul unui batalion. S-a „trezit mort”, glumește el, când își amintește de momentul accidentului. Se afla într-o misiune de patrulare cu militari americani, iar la un moment dat au ajuns într-o bază mai veche a armatei afgane. Acolo au dat peste un dispozitiv explozibil improvizat. Trei americani au murit, iar militarul român a rămas fără piciorul stâng.
„Accidentul s-a petrecut în foarte scurt timp, a fost în ianuarie 2009. Cum mai glumesc eu câteodată, m-am trezit mort (n.red - zâmbește). Am auzit explozia și m-am trezit jos. Eram într-o misiune de patrulare cu colegii americani, încercam să facem o recunoaștere în zona respectivă. Eram chiar pe câmp, a fost extraordinar faptul că în câmp era montat dispozitivul respectiv. Locul fusese într-adevăr o fostă bază a armatei afgane, dar nimeni nu s-a gândit că în locul respectiv se poate găsi un dispozitiv explozibil improvizat. În mașină eram patru americani și eu, cinci persoane. Trei au murit și eu cu încă un băiat am scăpat. S-a milostivit Dumnezeu de noi și ne-a ținut în viață", iși amintește colonelul.
A stat în spital 321 de zile adunate, și în Germania, și în SUA. "Nu prea mai țin bine minte pe unde m-au plimbat, m-au evacuat de la locul accidentului, elicopterul a ajuns cam în 20 de minute”, dezvăluie colonelul întors victorios de la Invictus.
În 2009, Pegulescu a fost numit comandant de batalion la Timișoara. Era încă în SUA când i-a fost semnat ordinul pentru a conduce Batalionul 32 Scorpionii Galbeni, al cărui șef a fost doi ani. În 2011, a ajuns la Brigada 18 Infanterie Banat, iar din 2015 a fost numit comandant al Centrului Militar Zonal Timiș.
„A meritat totul, până la urmă fiecare dintre noi trăim, muncim și ne câștigăm existența de undeva. Că o facem mai bine sau mai rău, asta depinde de fiecare. Din punctul meu de vedere, rămân același pătimaș. Pentru mine, armata este locul care m-a format ca om, chiar dacă sună pompos, mi-a oferit un mijloc de trai. Sunt cel care sunt acum”, ne mărturisește comandantul Centrului Militar Zonal Timiș.
„O poză cu mine a rulat o noapte întreagă pe panourile publicitare de pe străzile din Toronto”
Jocurile Olimpice Invictus au însemnat enorm pentru militarii români care au fost răniți pe front. Pentru colonelul Pegulescu, tirul cu arcul a apărut din neant, punând mâna pe echipament pentru prima dată în luna martie a acestui an. Invictus s-a desfășurat la sfârșitul lunii septembrie, dar înainte de asta, colonelul timișorean a mai adus României o medalie de aur, din Franța.
„Tirul cu arcul a apărut așa, din neant. Am tras prima dată cu arcul în luna martie 2017, anul acesta, iar în 23 - 30 septembrie am fost la Invictus. Cu câteva luni înainte, s-a decis că mergem la Jocurile Invictus, ne-am adunat, ne-am exprimat opțiunile și prin martie am fost în București. Eu am cochetat în tinerețe cu jocurile de echipă, cu volei, cu handbal, chiar am jucat handbal în liceu și în școala militară, chiar la nivel de Divizia B. Mișcarea nu mi-a fost niciodată străină. În București, când am văzut despre ce e vorba, am încercat și chestia asta cu tirul. Acum nu pot să spun că este un element de noutate pentru mine, faptul că trebuie să ochești la țintă. Toată viața am ochit la țintă, asta este formația mea de militar. A fost diferită arma, una este să tragi cu mitraliera, alta este să tragi cu arcul, dar principiul este același. Uite-așa m-am trezit la tir cu arcul”, spune zâmbind colonelul timișorean.
El dezvăluie că medalia de la Invictus nu este prima pe care o câștigă la tir cu arcul. ȚAm fost la Campionatul Mondial de Militari din Franța, în luna iulie. Am venit cu aur la individual și cu argint la echipă”, ne mai povestește colonelul.
Pentru militarii români, Invictus a fost ceva nemaivăzut. Nu-și imaginau că vor vedea vreodată o asemenea ceremonie. Era o forfotă impresionantă pe străzile din Toronto, mai ceva ca la o zi națională.
„A fost o competiție extrem de serioasă, cu o concurență extrem de serioasă. Au fost 17 țări participante, militari din țări situate foarte bine economic și sportiv, vorbim aici de Statele Unite, de Marea Britanie, de Australia, de Franța. Au fost în jur de 70-80 de arcași înscriși și uite că s-a nimerit să fie bine și pentru noi", mai spune colonelul Pegulescu.
El s-a arătat deosebit de impresionat de modul de organizare a jocurilor Invictus și de felul în care tot orașul Toronto era cuprins de febra acestor jocuri olimpice.
"Nu am crezut că putem să vedem lucrurile astea, deschiderea jocurilor a fost incredibilă, ei au avut 1.800 de voluntari care i-au ajutat să organizeze. Toronto, tot orașul era plin de sigla jocurilor, de bannere, toți stâlpii, zici că eram la manifestările de Ziua Națională. Peste tot era sigla jocurilor, lumea ne strângea mâna pe stradă, a fost extraordinar. Festivitatea de deschidere a fost grandioasă, nu am văzut în viața mea un astfel de spectacol, erau câteva zeci de mii de oameni, cred că au fost 15.000, pe patinoarul din Toronto. Tot patinoarul era plin de 550 de militari care au concurat la diverse discipline, fiecare țară cu echipament sportiv în culorile naționale. A fost superb. O poză cu mine a rulat o noapte întreagă pe panourile publicitare din oraș”, dezvăluie cu mândrie în glas colonelul.
Întors cu aur pentru România din Canada, militarul timișorean revine momentan la muncă. În scurt timp, sportivii din armată încep pregătirile pentru competițiile de anul viitor. Colonelul Augustin Pegulescu este și sportiv legitimat al Clubului Steaua Armatei, Secția Paralimpică Persoane cu Dizabilități.
Jocurile Olimpice Invictus s-au desfășurat în perioada 23 - 30 septembrie, în Toronto, iar echipa colonelului Augustin Pegulescu s-a întors cu medalia de aur la tir, singurul aur câștigat de România la Invictus.
Citește și: VIDEO. Pelerinaj de Sfânta Parascheva. Reportaj printre 7000 de oameni care au plecat în puterea nopții să caute lumina
